Caută 
4 MIN
Pe scurt, cam aceasta este povestea: un reporter-vedeta la o mare revista ilustrata (background-ul de la Quick…) porneste impreuna cu foto-reporterul-vedeta pe urma unui story despre refugiati politici. Contextul: ne aflam in toamna anului 1968, iar Primavara de la Praga tocmai fusese inabusita in luna august prin invadarea Cehoslovaciei de catre armatele statelor Pactului de la Varsovia (cu exceptia Romaniei, cum bine stim).
Anul trecut eram la sora mea, in beciul-boxa din subsol aferent aproape invariabil oricarui apartament din Germania, spatiu salubru si uscat, unde, la o adica, ai putea amenaja fara problema o camera de locuit. Isi facuse ordine printre carti si s-a gandit ca inainte sa scape de cele in plus (depozitate in beci) sa mi le arate si mie, sa-i spun daca vreuna ar putea avea vreo valoare deosebita ori sa-mi trebuiasca chiar mie. Am luat o singura carte, un roman gros de 608 pagini tiparite marunt intr-o editie de buzunar care la aparitia ei in iulie 1976 costase 7,80 de marci. Banuiesc ca sora mea a cumparat-o de la vreun talcioc cu 50 de pfenningi, maxim 1 marca. E vorba de romanul „Der Stoff aus dem die Träume sind" (Materia din care sunt facute visele) al romancierului Johannes Mario Simmel (1924-2009), austriacul devenit celebru in spatiul germanofon (dar nu numai) prin cartile sale care s-au instalat mai toate in topul de bestselleruri.
Simmel a scris enorm. Este autorul a 27 (35, daca punem la socoteala si cele pubicate sub pseudonim) de romane, 17 scenarii de film (22, daca adaugam cele scrise in colaborare cu alti autori), 5 carti pentru copii, 4 volume de povestiri, al unei piese de teatru si al unui volum de conferinte si eseuri. Dupa cartile lui s-au facut 22 de filme. Romanele sale au insumat un tiraj total de peste 70 de milioane de exemplare (asta pana-n 1993!), Simmel fiind tradus in 30 de limbi – dupa stiinta mea, in limba romana n-a aparut nici o carte de-a sa.
La moartea acestui autor de succes, saptamanalul Der Spiegel titra: „Ein Moralist, nicht nur als autor" – „Un moralist, si asta nu doar ca autor". Despre romanul „Materia din care sunt facute visele" se spune ca a fost, alaturi de „Es muss nicht immer Kaviar sein" (Nu-i musai sa fie mereu caviar), cel mai renumit si unul dintre bestsellerurile secolului 20. JMS, aflam din necrolog, a abordat cu consecventa teme mari ale actualitatii sale, „fie ca era vorba de manipularea genetica, de traficul de droguri, distrugerea globala a mediului inconjurator sau de vreo catastrofa mondiala provocata de o crima cu ajutorul computerului". Dar in ciuda succesului sau, critica (serioasa, cum ar veni) nu prea l-a bagat in seama. Chiar revista Der Spiegel l-a numit la un moment dat „mecanicul de bestselleruri". Initial, este citat Simmel, ar fi „crezut ca trebuie sa scrii frumos precum Rimbaud, Verlaine sau Rilke", dar apoi ar fi constientizat ca „trebuie sa le povestesti oamenilor ceea ce s-a intamplat – impachetat in romane". Totusi, Marcel Reich-Ranicki, acest Papa al criticii literare germane, a recunoscut candva ca „Simmel, ca nici un alt autor contemporan, are un ochi fenomenal pentru teme, probleme, motive." De altfel – si asta o dovedeste si romanul „Materia din care sunt facute visele", Simmel, ca fost reporter la un saptamanal bulevardier (Quick) cu vanzari enorme candva (in anii 1960 a ajuns la 1,7 milioane pe editie!), nu era doar un profesionist in a „produce" romane, ci si in documentarea cu acribie pentru acestea.
Ei bine, la sfarsitul lui august, beneficiind de deconectarea mea de la viata urbana tembelizanta, am citit aceasta caramida de carte pe nerasuflate. Pe scurt, cam aceasta este povestea: un reporter-vedeta la o mare revista ilustrata (background-ul de la Quick…) porneste impreuna cu foto-reporterul-vedeta pe urma unui story despre refugiati politici. Contextul: ne aflam in toamna anului 1968, iar Primavara de la Praga tocmai fusese inabusita in luna august prin invadarea Cehoslovaciei de catre armatele statelor Pactului de la Varsovia (cu exceptia Romaniei, cum bine stim). De la povestea unui baiat ajuns singur in Germania, dupa ce tatal sau (proscris de comunisti, fiind unul dintre cei care participasera activ la Primavara de la Praga) a fost impuscat sub ochii fiului (scapat deja dincolo) de graniceri in momentul in care a vrut sa treaca si el un parau pentru a ajunge in Bavaria, romanul devine incet-incet un thriller cu agenti germani, americani si rusi, ce mai: un calup consistent din Razboiul Rece garnisit cu tot tacamul, cu spioni CIA, KGB, cu agenti de la Verfassungsschutz (Serviciu intern de Aparare a Constitutiei!) si Militärischer Abschirmdienst (MAD, Serviciul Militar de Contrainformatii), cu crime si sex, politica editoriala imbarligata cu politica mare, basca o poveste de dragoste (dialogurile in materie mi s-au parut cele mai stangace din carte…), o droaie de fire narative compunand mozaicul unui RFG la jumatatea drumului dintre 1945 si 1989. Ca fapt divers, toata cartea are ca „sasiu" etapele facerii unui numar de revista ilustrata, iar ca tehnica de compunere, romanul pare binisor montat cinematografic, a la Hollywood!
Dar dincolo de romanul in sine, scris pe cand lumea n-avea decat 3,5 miliarde de locuitori si Germania Federala se inscrisese deja definitiv pe orbita bunastarii, lectura acestuia mi-a oferit o mica si stranie poveste colaterala pornind chiar de la povestea baiatului ceh refugiat in Germania. Dar despre aceasta si despre diferenta dintre titlul meu si titlul romanului (care m-a determinat, de altfel, sa-mi „adjudec" aceasta carte de la sora mea si care-i un citat celebru din piesa Furtuna a lui Shakespeare) – data viitoare.
