CTP si Hurezeanu: doua figuri

Fiindca marti seara ningea viscolit, aproape ca in decembrie, am fost sigura ca la lansare vor veni doar o mina de cititori; n-a fost asa, fanii celor doi destepti ai generatiei mele au umplut pina la refuz libraria "Alexandria" de pe bulevardul Stefan cel Mare. Sa mai notam si ca lansarea a inceput mai devreme, cind regula la noi e ca totul sa inceapa mai tirziu sau prea tirziu! Al naibii – mi-am zis -, cind zabaucul de CTP apare, nu rasare soarele, ci toate se dau peste cap!

Sa nu-mi cereti sa va relatez ce a spus unul sau altul acolo, ca asta o sa va spuna reporterii trimisi de ziare si televiziuni si radio-uri.  Eu, in timp ce Hurezeanu si Lupescu vorbeau, rasfoiam volumul, pe care gentila Claudia F., piarul Poliromului, mi l-a strecurat in mina la cerere, chiar la intrarea in librarie. Nu am ridicat capul decit cind a inceput CTP sa citeasca o piesa din volum, "Eye contact". E o mica proza-proza cu adevarat splendida, in care probabil toate calitatile scrisului lui Popescu sint prezente: de la expresia blitz puternica, imaginea de natura cinematografica extrem de plastica si vie, senzualitatea perceptiei la, evident, saritul lui specific peste cal, cind isi compara trairile la auzul unor sunete produse de vesmintele si gesturile unei fete dintr-un WC cu cele de la ascultarea Requiem-ului lui Mozart. Celui care se va grabi sa strimbe din nas, ii voi spune ca e prematur inainte de citirea prozei – emotia data de acea scena de un intens erotism sublimat face totul verosimil…

A urmat apoi o seara in fata unui pahar de vin, la restaurantul de la etajul 13 al restaurantului Unirea, prin ferestrele caruia, gratie luminilor noptii, orasul nostru – destul de ponosit in zilele de iarna – parea chiar frumos. Cei doi, carora li s-au alaturat Silviu si mai tinarul jurnalist iesean G. Onofrei, au tocat marunt toate "verdeturile" lumii politice – se putea altfel, data fiind postura de comentatori a invitatilor? Am participat si eu la discutie, fireste, dar fara pasiunea lor. Eu eram preocupata mai mult de altceva: cei doi scriitori par sa faca un tandem sudat, precum muschetarii lui Dumas; CTP chiar ii spunea lui EH Aramis – din pacate, nu stiu cine e el insusi, v-am spus doar, sussemnata nu e buna de reporter! Ma intrebam, deci, cum e posibila o asemenea prietenie intre ei, cind sint atit de diferiti, si ca oameni, si ca profesionisti? Hurezeanu, dupa parerea mea cel mai adecvat analist politic al momentului, e ca si la televizor: calm, stapinit, masurat la epitete, elegant, parca vesnic fresh si capabil, sint sigura, sa ocupe cu farmec, justificat aplomb intelectual si cu multa diplomatie orice functie, de la cea de ministru si ambasador la cea de presedinte de tara; Cristian e, si el, tot ca la televizor: un artist (spun fara gluma, chiar daca risc sa ma trezesc cu un ghiont sarcastic din partea lui!), un anxios, un impulsiv si un capricios, un perfectionist si un dur, clar, dar un dur cu ceva de copil perpetuu suprasolicitat nervos si fizic (in ziua aceea nici nu era de mirare, auzisem ca mai conferentiase si la Universitate, daduse sute de autografe si probabil citeva interviuri, ca sa nu mai amintesc raspunsurile la tot felul de intrebari din partea cititorilor, inclusiv daca si-a facut analizele in ultimul timp – stiti, colesterol, glicemie etc.!!! E drept, nici Hurezeanu nu a fost scutit de oboseala, a dat la librarie autografe la greu pe… cartile lui CTP, ca asa voiau cititorii, iar el nu avea o carte pe rafturi, si a tinut-o tot intr-un interviu, cit am putut eu vedea!).

Pai bine, se pare ca se completeaza reciproc de minune cei doi muschetari ai gazetariei si literaturii romane. Spectacolul pe care l-au dat in fata unui pahar de vin in acea seara, un spectacol haios, sclipitor si plin de verva, in timpul caruia protagonistii isi luau frecvent replica de la gura, nu putea sa nu-ti placa. Discutia a alunecat apoi, inevitabil, spre literatura si viata literara. Fiindca alegerea piesei citite la lansare, "Eye contact", fusese facuta de Emil, CTP a tinut sa afle care a fost motivul selectiei; Hurezeanu a raspuns ca se indragostise de femeia cu plete negre si o pata liliachie pe o glezna din mica proza inclusa in volumul Cuvinte rare, care-i amintea de Clavdia Chauchat din Muntele vrajit al lui Thomas Mann. CTP s-a bucurat ca un copil, auzindu-i raspunsul, si s-a mirat indelung, cum facea si taica-meu, Majuru’: "Chiar, dom’le? Chiar te-ai indragostit de femeia aceea? Ooooooo, pai atunci…!", "Pai, atunci, lasa-i naibii pe alde Vanghelie si compania. De ce nu scrii proza?" l-am chestionat crud, pe neasteptate. "Scriu si eu ce pot!", mi-a raspuns el, gata sa muste si aruncindu-mi o privire suspicioasa. "Eeee, s-a repliat dilematic dupa un timp, sigur, putem avea surprize… Mizezi pe ceva, si te poti trezi ca altii apreciaza altceva, ca rezista altceva, ceea ce tu consideri a fi doar un violon d’Ingres…!".

Putin a lipsit sa nu se transforme restul serii in cenaclu, dupa ce Popescu ne-a citit piesa "Romania Actualitati", la care se gindise el pentru lectura. Insa Hurezeanu nu avea nici o carte la el, ("Emil are nostalgia poeziei cum o are Basescu pe a bordelurilor!" – nu s-a putut abtine CTP sa nu sara iar peste cal, in stilul lui inimitabil, facindu-ne sa pufnim in ris); iar eu, ca invitata a Poliromului, eram doar Cronicarul. Cam absent, iertat sa-mi fie, dupa cum ati putut constata…

Cind am ajuns acasa – nu mai ningea, dar mirosea a iarna -, m-am bucurat sa constat ca junele cuplu de porumbei salbatici revenise in gura de aerisire de la bucataria mea: acum citva timp un pradator le-a halit oul si ei parasisera cuibul, deznadajduiti si plini de oroare!