Cu adinca recunostinta

De la 1812 incoace fondul idiomatic al limbii romane a pierdut sensibil din eficacitate si impact. Vocabule precum "bruta", "mitocan", "nesimtit", "fariseu", "ipocrit" etc. nu zgirie mai deloc timpanul autohton. Fireste, cu exceptia cazului cind are ceva instructie care ii permite sa perceapa valoarea stilistica a vorbei si, implicit, afrontul. Dar si asa fenomenul are loc ca printr-o sita flausata, intr-un fel simptomatic de ralanti. Mergi intr-un local si zi-i musteriului cu nasul ros si subsuorile nadusite de la masa de colea ca este o bruta: negresit ca va avea un sentiment de distinctie. "Bruta" face parte, pentru el, dintr-un halucinant registru al politeturilor, are un inalt statut de palat, induce o perspectiva selecta, ii miroase evropieneste. Daca insa te asezi in fata si, indreptatit de jegul pe care il sloboade, ii arunci verde-n ochi: "Jlobule!", trebuie sa te astepti numaidecit la o lovitura in plex sau maxilar. Caci lexemul in chestie e lezmajestate gravisima in perimetrul codului cultural din partea locului.

Cu aceste preparative de ordin lingvistic si etnopsihologic, sa tastez in fine ceea ce imi furnica de vreo citeva zile desenele papilare. Mai exact, din 15 ianuarie, ziua in care l-am vazut la TVM pe tavarisiciu Voronin depunind cu noaptea in cap (ca semn de mare zel, stimati eminescologi) flori la bustul lui Mihai Eminescu de pe Aleea Clasicilor din Chisinau. A acelui Mihai Eminescu care a scris – niharaso! – "sintem romani si punctum". Care credea – vai, vai! – ca "A rosti numele Basarabiei e una cu a te revolta contra dominatiei rusesti". A exact acelui Eminescu care desfide prin simpla sa evocare legitimitatea morala a actualilor guvernanti de pe Bic, care le anuleaza in chip imanent, din tihna raftului, ratiunea lor netrebnica de a fi. Nume pe care astazi, cind, cum-necum, stim unde duc fanatismele doctrinare, daramite pe vremuri, cind si pronuntia te inculpa, Tatucul l-ar fi interzis cu draga inima si fara pic de ezitare exegetica. Fiindca – n’est-ce pas, domnu’ ghineral? – incurca o gramada de ite moldoveniste, compromite bunatate de teorie autarhica, face nula si neavenita – chiar daca ne-ar ramine in contrapondere doar "Somnoroase pasarele", nu neaparat "Doina"! – intreaga sumetirea prezidentiala apropo de malul cestalalt al Prutului. Poti spune despre tricolor ca ar fi un "steag fascist" (chit ca la investirea din 2005, in prezenta parlamentarilor, ministrilor si corpului diplomatic l-ai pupat de nevoie!), poti afirma, cu mojicie de militian, ca Romania ar fi "ultimul imperiu al Europei". Te poti preta atitor infamii cu mot diplomatic si dedesubt geopolitic. Dar pe Eminescu ("romanul absolut", ca sa-l citez si eu pe Petre Tutea), hélas!, n-ai cum sa-l desfiintezi, nu-l poti anula. Clipa de clipa literele sale (caci despre discernamintul electoratului – ca despre cei pierduti in largul marilor – numai de bine!) iti denunta impostura si amendeaza demagogia.

Si uite ca tocmai la bustul acestei neinduratoare instante morale si, culmea, dupa ce ai batjocorit cam tot ce se leaga, direct sau mediat, de valorile ei, dupa ce ai balacarit cum ai putut, prin plenare si zaiafeturi de partid, limba romana – principala mostenire a Poetului! -, pe parcursul celor doua mandate si de cind esti, de fapt, mergi insotit de bodyguarzi, la o ora cind te pot repera doar maturatorii mai silitori, ca sa depui si tu un buchet! Am ramas fara grai privind acele episoade. Nu credeam ca nesimtirea generalului poate atinge o asemenea culme. Sa te inchini lui Lenin si lui Eminescu via Stefan cel Mare si mitropolitul Vladimir, asta da, consecventa, dar mai ales rectitudine, da, etica si deontologie! Dar sa te crucesti in termeni elevati nu are, in acest caz, absolut nici un rost. In lumea din care face parte, doar argotismul de mai sus mai poate sensibiliza obrazul gros. Asa ca i-l proiectez cu toata recunostinta celui care a fost nevoit sa inghita flegma de stat si de partid in chip de omagiu cultural.

Publicitate și alte recomandări video