Cum ramine cu sentimentul asta frumos, prietenia

Am citit aproape tot ce s-a spus si ce s-a scris despre dosarele Securitatii. Declaratii ale celor acuzati, dar si ale acuzatorilor. Lucrurile sint foarte complicate dintr-un singur motiv: orice stat din lume are un sistem de siguranta nationala si o retea de surse, paralela si in colaborare cu profesionistii, de la care isi obtine informatiile. Platita sau doar stimulata prin avantaje profesionale, aceasta retea este recrutata fie din carieristi, fie din oameni mai slabi de inger, fie din oameni santajabili din varii motive. Fac de la bun inceput precizarea ca-i dezaprob mai mult pe colaboratori decit pe profesionisti din simplul motiv ca profesionistii isi asumasera deschis optiunea de a lucra pentru un stat totalitar, indiferent de motivele care i-au determinat sa o faca, in vreme ce colaboratorii jucau tot timpul dublu. Meseria unui om al sigurantei statului, in speta statul comunist, nu era doar aceea de-a apara integritatea tarii, interesele ei politice si comerciale, ci si stabilitatea sistemului, in coordonatele lui de atunci. Logica pe care vreau s-o folosesc este una destul de speciala, dar sper s-o dezvolt coerent. Intr-un stat democratic sau intr-un stat totalitar, serviciile secrete au, de fapt, aceeasi misiune: de a conserva ordinea politica existenta. Sigur ca, intr-un stat totalitar, a-ti asuma rolul de politie politica si a-l exercita impotriva unei parti a populatiei nu e un lucru care sa-ti faca cinste. Insa, aceasta politie politica nu a facut nimic de capul ei, ci la comanda si sub supravegherea Partidului. Daca e sa vorbim de lustratie, ea trebuie inceputa cu mai marii Partidului: ei comandau Securitatea. Vina celor care lucrau in Securitate este aceea ca s-au pus in slujba unei puteri care neglija drepturile fundamentale ale omului. Nu poti sa cazi in admiratia unui sistem de represiune, nici a oamenilor lui. In Evul Mediu exista, in orice burg, meseria de calau. El nu aparea cu acea cagula rosie pe fata ca sa nu fie stropit de singe, ci ca sa nu poata fi recunoscut pe strada. Locuia undeva la marginea burgului si isi asuma, pe dinlauntru, conditia de a da cu piciorul in scaunelul de sub picioarele unui condamnat atirnat intr-un lat ori sa-i taie gitul asezat pe butuc.
Inca o data: nu sar in apararea fostilor tortionari, nu gasesc scuza nimanui pentru a fi lucrat intr-un sistem represiv, nimeni nu obliga pe nimeni sa intre in sistem. Insa, intre profesionistii sistemelor de securitate si voluntari eu ii prefer pe cei dintii, care semnau state de plata, se prezentau oficial, isi faceau constiincios datoria (unii poate ca si aveau remuscari, mai putin Plesita, care „impusca” din patriotism).
Informatorii mi se par mai perversi. Pe ceilalti cel putin ii cunosteai. Informatorii erau uneori prietenii tai, iti veneau in casa, te serbau de ziua ta, dupa care te turnau la Securitate. Nu am cerut niciodata dosarul meu de urmarire (daca a existat unul) pentru a nu afla cine m-a turnat (daca m-a turnat).
Cunosteam cu totii menirea de politie politica a multor servicii secrete, mai ales cei care nu agream sistemul comunist, chiar daca nu am avut curajul sa-l infruntam. Dar colegii, prietenii turnatori, care in mare parte gindeau ca noi, aveau aceleasi lecturi, aceleasi optiuni politice, dar scriau rapoarte, ei cum pot fi iertati, daca nu si-au cerut iertare macar in al doisprezecelea ceas? Ce-au asteptat? Sa le fie distruse, sa le fie ascunse dosarele? Ei cum se uita in ochii copiilor lor acum, cind dosarele lor sint deconspirate?
Nu mi se pare deplasat faptul ca „dosariada” s-a inceput cu colaboratorii Securitatii si nu cu ofiterii ei. Unii dintre ofiteri au facut mult rau si ar merita sa plateasca. Insa, cel putin, toata lumea stia cine sint. Dar prietenul, onorabilul tau prieten care spune la o sindrofie anecdote politice ca mai apoi sa te toarne? Cum ramine cu sentimentul asta frumos, prietenia? Iata de ce cred ca resentimentul impotriva colaboratorilor este pentru ca i-am crezut dintotdeauna prieteni de suflet, in vreme ce de profesionisti m-am ferit, pentru ca-i cunosteam. Asta era meseria lor intr-o vreme de restriste, in timp ce meseria prietenilor nostri era alta.