Cumania

Promovind teza cumanilor intemeietori de tara romaneasca, in recenta si de-acum celebra sa lucrare Thocomerius – Negru Voda. Un voivod de origine cumana la inceputurile Tarii romanesti, Neagu Djuvara intra in polemica cu Nicolae Iorga, care – totusi – fusese primul nostru istoric care a semnalat, in monumentala sa Istorie a Romanilor (vol. III, unde are chiar un capitol intitulat "Simbioza romano-cumana"), importanta stapinirii cumane in istoria noastra, precum si frecventa numelor de origine cumana in spatiul romanesc, cu Dimitrie Onciul, dar si cu medievalisti contemporani de talia lui Serban Papacostea, care in lucrarea Romanii in secolul al XIII-lea: intre cruciada si imperiul mongol, Editura Enciclopedica, Bucuresti, 1993, sustine ca Tara Romaneasca si-a aflat radacinile, intr-un mod original, "numai in traditia proprie".

Djuvara sustine ca nu a fost nimic original in intemeierea statelor romanesti, ca in zona se grupasera deja, dupa aceleasi principii, in special dupa limba comuna, bulgarii, moravii, polonezii, maghiarii, rusii, croatii, sirbii si altii. Invocata traditie proprie nu a functionat, de altfel, nicaieri unde locuiau romani, nici in sudul Dunarii, nici la nord de Carpati. Deci formarea statelor romanesti nu a reprezentat, cum credea Iorga, "un caz de cristalizare politica spontanee", ci a fost urmarea actiunii unui grup de nobili, avind in frunte un nucleu de origine cumana. Aceasta realitate a fost pina acum ocultata de istoriografia noastra.

In "plamadirea" Tarii Romanesti au fost urmate, arata autorul, mai multe etape, dupa cum urmeaza:

* In 1227, capetenia cumanilor negri stapinitori in zona, pe nume Bortz Membrok, cere regelui Ungariei sa-l trimita pe arhiepiscopul Strigonium sa-l crestineze, impreuna cu toti supusii sai, ocazie cu care ia fiinta Episcopia Milcovensis;

* 1247, apar mentiuni importante despre cumanii din Muntenia in "Diploma Cavalerilor Ioaniti", document foarte important pentru vremea respectiva;

* In 1277, Litovoi, voivod prin partile Olteniei, incearca sa se emancipeze de sub tutela regelui maghiar, incercare importanta chiar daca, pentru moment, nereusita;

* In 1290, voivodul Thocomer, cuman de origine, coboara in Muntenia prin partile Fagarasului, unificind voivodatele si cnezatele dintre Carpati si Dunare. Traditia il retine sub numele de Negru Voda;

* In 1330, fiul lui Thocomer, Basarab, domn a "toata tara Ungrovlahiei" se razvrateste impotriva suveranitatii regelui ungar si-l invinge in celebra batalie de la Posada;

* In 1359, fiul lui Basarab, Alexandru, ia legatura cu Imparatul si cu Patriarhia de la Constantinopol cerind recunoastere si mutarea mitropolitului de la Vicina la Curtea de Arges, unde zidise o frumoasa biserica in stil ortodox. De altfel, se si reboteaza in rit oriental, cu numele de Nicolae Alexandru. Astfel, Tara Romaneasca este intemeiata.

Desi nu e noua, teza lui Neagu Djuvara este extrem de provocatoare. Ea stirneste deja un interes nedezmintit publicului cititor si sintem convinsi ca va genera aprige dispute in rindul specialistilor. Nefiind istoric, ma rezum la a semnala aceasta remarcabila ipoteza, cu tot respectul si consideratia pe care o am fata de eminentul ei autor.