Despre impostura

In celebra sa carte intitulata „Istoria universala a infamiei”, Jorge Luis Borges se opreste, printre altele, asupra „cazului” lui Hakim din Merv, nascut in anul 120 dupa calendarul musulman, anul 736 dupa cel crestin, devenit, dintr-un simplu vopsitor, „mestesug de necredinciosi, de falsificatori si nestatornici”, un nou trimis al lui Allah pe pamint. Cunoscut sub numele de Hakim Invaluitul, fiindca purta pe fata sa o masca stralucitoare, falsul profet – spune Borges – aparea din desert, fiind insotit de doi calareti orbi si de o ceata intreaga de cersetori, geambasi de cai, hoti de camile si paralagii, carora le revelase harul, propovaduind o noua cale de iluminare bazata pe pocainta si un sfirsit infam. Vorbind despre cei doi insotitori ai sai, Hakim spunea: „Sint orbi pentru ca mi-au vazut chipul”. Conform spuselor sale, profetul fusese iluminat in ziua in care in casa sa patrunsese insusi Arhanghelul Gavriil. Acesta, dupa ce se rugase, ii taiase capul cu un palos si-l ridicase pina la tronul lui Allah, drept care Atotputernicul i-a incredintat misiunea de-a profeti; de atunci, chipul sau a devenit mai stralucitor ca aurul si mai singeriu ca purpura, orbindu-i pe toti cei din jur. Sfirsitul lui e zguduitor: in momentul in care oamenii Califului ii smulg masca, toti credinciosii ramin ingroziti: chipul profetului era ros de lepra… „Era atit de buhai si nefiresct – scrie Borges -, incit tuturor li s-a parut o masca”. Nu mai avea sprincene, „un ciorchine greu de tuberculi ii mincase buzele”, iar nasul i se turtise aducind cu cel de leu. Caderea mastii nu-l descumpaneste pe profet. Chiar avind aceasta infatisare, el incearca o ultima tentativa de a induce in eroare multimea care il priveste cu oroare. „Pacatul vostru cumplit va impiedica sa-mi vedeti adevarata stralucire!”, profereaza dezvaluitul. Oamenii Califului nu se lasa intimidati si-l strapung cu lancile.
Istoria aceasta mi-a revenit deseori in minte zilele trecute, in timp ce presa relata pe larg despre cazul imposturii lui Sorin Antohi, care, din cite am inteles, uzind de declaratii false, a ocupat, pina de curind, postul de prorector al Universitatii Central Europene din Budapesta, fiind sef al Departamentului de Istorie fara sa aiba nu numai doctaratul, dar nici studiile de specialitate. Desigur, analogia cu Profetul Invaluit al lui Borges este simbolica. Ea nu se refera numai la cazul sau, ci la impostura in general. (Chiar si dosarul Monei Musca ma duce cu gindul la „Istoria infama” a lui Borges.) Sorin Antohi nu a propovaduit o noua religie. Ci doar a fost „apostolul” unei noi lumi. A unei noi Europe. Doctrina sa nu e una religioasa, ci umanitara. Dincolo de masca europeana se ascundea, insa, impostura. Timp de mai bine de cincisprezece ani, el a fost perceput ca unul din reprezentantii de marca ai societatii civile, militindt, alaturi de alti intelectuali de „acelasi calibru”, pentru demascarea ororilor comunismului din lumea Estului. Dezvaluirile recente au aratat ca el insusi a fost unul din sustinatorii regimului ceausist. Scoaterea la lumina a dosarului sau de la CNSAS a aratat opiniei publice ca apostolul noii Europe fusese un informator racolat de fosta Securitate in anii studentiei. A urmat „spovedania sa” publica, prin care Sorin Antohi isi facea mea culpa. Gestul sau de natura livresca a impresionat pe multi din fostii sai tovarasi de drum de la societatea civila, care i-au gasit circumstante atenuante, transformindu-l intr-un fel de victima a propriului sau act. Cert este ca, din toata aceasta tevatura, apostolul noii Europe a iesit basma curata. Dosarul sau a fost invaluit in ceata. Pentru multi dintre formatorii opiniei publice si reprezentanti ai societatii civile, cazul sau a fost considerat drept unul sfisietor, dramatic. Referindu-se la colaborarea sa cu Securitatea, redutabilul istoric Alexandru Zub spunea: „A fost santajat pentru ca a scos clandestin o revista, si a dus asta in circa toata viata. Lasati-l in pace…”. Nu stiu despre ce revista clandestina vorbeste distinsul academician. Eu stiu doar ca, o perioada, daca tot veni vorba de presa, Sorin Antohi l-a secondat pe Liviu Antonesei, daca nu ma insel, la conducerea revistei „Dialog”… Dezvaluirea privind colaborarea sa ma determina sa cred ca „ungerea” domniei sale in acest post n-a fost deloc intimplatoare. Fiind considerate drept puncte de rezistenta, revistele studentesti erau strict supravegheate de catre organe. Probabil ca Sorin Antohi a fost investit in acest post intr-o dubla ipostaza: de raportor si factor de influenta. As fi foarte curios sa vad dosarul sau. Aceasta cu atit mai mult cu cit cercul in care a activat viitorul apostol al noii Europe a fost unul select. De atunci dateaza apropierea sa de un Mihail Sora, de Al. Calinescu, Al. Zub, Andrei Plesu si alti intelectuali de seama. Ca sa nu mai vorbesc ca in acea perioada domnia sa era un apropiat al disidentilor ieseni. Intrebarea pe care mi-o pun este urmatoarea: de ce nimeni sau aproape nimeni din cerul sau nu i-a cerut socoteala? Si o alta: de ce, vreme de citiva ani de zile, dosarul sau – despre care multi dintre intelectualii pe care-i frecventa stiau – nu a iesit la suprafata, ci a fost tinut intr-un raft secret la CNSAS?
Nu vreau sa trag concluzii pripite si nu vreau sa-mi indrept degetul acuzator spre nimeni. Vreau doar sa sublineiez un fapt: uluitoarea cariera postdecembrista a lui Sorin Antohi isi are radacinile in trecutul sau intunecat. Probabil ca, daca n-ar fi fost prins in vechile structuri, Sorin Antohi n-ar fi ajuns nici secretar de stat la Ministerul Educatiei in perioada cit a fost ministru Mihail Sora (pe care, probabil, Sorin Antohi l-a supravegheat) si nu ar fi ajuns nici la conducerea CEU. Nu intru in amanunte. Nedumerirea mea se opreste la intrebarea: de ce dezvaluirea apare abia acum? Si de ce dupa prima lovitura, cea cu deconspirarea, vine a doua, cea referitoare la impostura. Din ce cauza a aparut fisura? Impostura sa e veche. In cercul de specialitate, Sorin Antohi nu a fost perceput niciodata ca istoric. Ii lipseau pregatirea, specilizarea. Zona in care s-a manifestat ca „specialist” e una speculativa… Zilele acestea, intorcindu-ma de la Bucuresti in compania unui tinar universitar, fost coleg cu Sorin Antohi la Institutul „A.D. Xenopol”, am avut surpriza sa aflu ca nivelul cunostintelor sale in materie de istorie nationala era al unui absolvent de liceu. Daca e adevarat, atunci cum de a fost posibil ca el sa devina profesor si chiar prodecan al Centrului European University de la Budapesta, fiind investit totodata si ca secratar al Comisiei Internationale de Teoria si Istoria Istoriografiei si membru al Comitetului International de Stiinte Istorice? Cine l-a propulsat atit de sus? Masca, sau o parte din masca lui Sorin Antohi, a cazut. Caderea, insa, pare sa nu-l fi descumpanit cu totul. Sorin Antohi nu s-a pierdut cu firea. El cunoaste foarte bine slabiciunile naturii umane. Ca si profetul lui Borges, Sorin Antohi incearca sa gaseasca in toata aceasta sarada o portita de salvare. El stie ca, dupa un timp, „prietenii” il vor face sa se ridice in picioare. De aceea, il loc sa ne inspaiminte cu o grimasa, isi intoarce spre noi o fata surizatoare. „Ei, si? – pare sa ne spuna. Totul n-a fost decit un joc de-a v-ati ascunselea cu invaluirea si dezvaluirea… Luati-l ca atare…”.