Despre racani, pifani si veterani

Ce face romanul in vacanta, toropit de soarele litoralului sau de linistea de la munte? De multe ori citeste – deseori, din pacate, publicatii de spalat ochii si creierul precum "Libertatea" sau una din nenumaratele publicatii de paparazzi proliferate pe piata media romaneasca. Totusi, de doi-trei ani exista o alternativa mai buna si de nivel mai ridicat de lectura de vacanta: colectia "Risul lumii" de la editura Humanitas, condusa de infatigabilul Radu Paraschivescu. Tot el coordoneaza si cea mai recenta aparitie a acestei colectii, antologia numita "Racani, pifani si veterani. Cum ne-am petrecut armata".

Barbati de virsta a doua si a treia, trecuti prin armata, daca vreti sa aveti asigurata o dupa-amiaza intreaga de ris de unul singur, antologia respectiva e cea mai nimerita! Iar voi, ceilalti, scapati de "binefacerile" armatei obligatorii din vremurile comuniste, n-ar strica s-o cititi, sa vedeti cam ce ati "pierdut"…

In ultimii cinci ani, literatura de rememorare a vremurilor comuniste a devenit prizabila. Inceputul a fost facut de antologiile "O lume disparuta" a unei echipe de tineri scriitori bucuresteni, respectiv de antologia Clubului 8 iesean intitulata (auto-)ironic "Cartea roz a comunismului". Chiar daca aceste carti (si intre timp alte citeva) mustesc de umor negru, niciuna nu reuseste sa aduca burlescul pe culmile atinse de recenta antologie cu racani, pifani si veterani. Chiar te intrebi cum de a trebuit sa treaca atitia ani pina cind i-a venit cuiva ideea de a insuma povestiri memorabile din armata? Mai ales ca romanului, in genere, ii place sa rememoreze ispravile din timpul armetii.

Desigur, cartea de fata este "partizana", in sensul ca reda frinturi din experienta unor intelectuali in devenire, nimeriti in universuri percepute oarecum drept concentrationare ("Bachau" erau poreclite unitatile de la Bacau), obisnuiti cu un grad mai mare sau mai mic de libertate intelectuala, chiar in conditiile ultimilor ani ai comunismului. De altfel, majoritatea povestirilor se intimpla in anii 70 si 80. Povestitorii sint in general TR-sti (de la termen redus, pentru generatiile mai tinere), adica oameni intrati pe la facultati, ba chiar unii care au terminat studiile si acum sint expusi experientei terifiante a subordonarii "neconditionate" fata de caporali pitecantropi, plutonieri lombrozieni, locotenenti gingavi, maiori idiotizati, colonei talimbi. Oameni poate in felul lor (si in alte conditii) cumsecade, daca n-ar fi dispus de atita putere discretionara intr-o societate ceausista din ce in ce mai hidoasa. In plus, activind intr-o armata (mare pe atunci!) devenita propria caricatura.

Supravietuirea bravilor tineri in aceste conditii (ca si a unei parti a societatii – amintiti-va de revarsarea de bancuri cu Ceausescu!) este asigurata de umor. Desigur, umorul situational, dar si un colosal umor post-factum, la douazeci-treizeci de ani distanta, cind oamenii, multi ajunsi acum importante figuri publice, privesc, desigur, din alt unghi toata tarasenia.

Iata-i pe Adrian Georgescu si Calin-Andrei Mihailescu demontind in pseudo-dictionare putinele repere ale vietii cazone: AMR-ul ("au mai ramas atitea zile" pina la liberare), bocancii (esentiali pentru supravietuire), completarea (furtisagul pasabil in armata), copca de la haina (jugulatoare a respiratiei, citeodata a oricarui flux mental), sexul (in devalmasie, cu cite o nimfomana), creier ("Din Regulamentul de ordine interioara: Este interzis sa ti se urce creierul la cap") etc. Omul cu cartea de la ProTV-ul zilelor noastre, Dan C. Mihailescu, durduliu si bilbiit inca in junete, pus sa ude florile din curtea unitatii in plina ploaie torentiala pentru vina de a fi citit dintr-o carte intr-un moment de acalmie cazona. Catalin Mihuleac, creionind un portret memorabil unui preot militar, betiv si curvar (mai ceva ca-n soldatul Svejk), exorcizind cu folos locul pierzaniei sale, crisma. Radu Naum, explicind logica locotenentului ordonind smotru in sala de clasa: "Ma, voi sinteti trei, impartiti sala in patru si fiecare sa-si ia jumatatea lui!". Tudor Octavian, acuzat de pornografie fiindca introdusese in unitate un volum de arta baroca (continind desigur si citeva nuduri). Radu Paraschivescu, relatind stupoarea agresiva a unui ofiter semialfabetizat cind trebuia sa noteze numele unor bravi ostasi romani din subordine precum Umberath Bruno, Csupor Sandor, Pongracz-Stein Ferenc sau Doritzky-Kreschmarkt Engelbert. Dumitru Radu Popa, explicind geneza ulterioara a volumului "Despre ingeri" a lui Andrei Plesu, coleg de catanie, prin dorinta neimplinita a acestuia de a plana peste lacul de urina din WC-ul ostasesc. Cristian Tudor Popescu, caznit impreuna cu comilitonii intre ordinele de a planta florile in cerc sau in patrat, dupa indicatiile contradictorii ale diferitelor "grade". Robert Serban, inventariind principalele tehnici de umilire programata a "pifanului", Catalin Stefanescu, pe cele de fentare a armatei. In fine, Traian Ungureanu, cu singura poveste cazona "ratata", acesta fiind unicul autor scutit (pe ultima suta de metri, din motive de miopie greu acceptata) de la un parcurs militar fara indoiala la fel de savuros (cel putin in retrospectiva).

Sigur, dincolo de umorul nebun de situatie sau de limbaj (imposibil de rezumat aici), o idee razbate clar din subtext: bine ca s-a terminat! Bine ca s-a terminat cu armata obligatorie. Bine ca s-a terminat cu comunismul si cu excrescentele sale, inclusiv militare. N-ai fi vrut sa pornesti cu acea armata la razboi. Sigur, erau acolo, in acea armata, si destule figuri luminoase. In minoritate. Apar citeva si in aceasta carte. Bine, totusi, ca s-a terminat. Acum putem ride de voie.