Dilema morala a profesorimii

  Cu mai multi ani in urma, era la inceputurile programelor europene, reuseau doar putini studenti sa plece la studii peste granita. Fiecare bursa obtinuta in afar, insemna si o victorie a universitatii. Ne bucuram pentru fiecare reusita. De la o mare universitate din Franta ne vine insa, intr-o zi, un dus rece: ne anuntau ca o studenta a noastra, inscrisa intr-un program DEA (masterat) a fost eliminata si trimisa acasa pentru „tentativa de frauda". Am aflat mai tarziu imprejurarile: profesorul a dat subiectul lucrarii si a parasit apoi sala, ca de obicei. Fata noastra, dupa practicile cunoscute, si-a scos "sursele" la vedere. A fost divulgata de colegele care muncisera si nu intelegeau sa concureze in aceste conditii. Discutii, planuri de masuri (sa le cerem un angajament inainte de a pleca!). Si peste toate aceste neputinte, se labarta rusinea noastra.

In aceeasi perioada: de la o mare intreprindere din Galati ne vine o sesizare; ni se cere, de fapt, o lamurire. Pentru un post important de acolo se prezentase o absolventa de la Iasi cu un masterat exact pe profilul postului. Ni se cerea o confirmare. Ceva nu li se paruse in ordine. Solicitam la decanat informatii si aflam ca nu avem un asemenea masterat. Iar numele respectiv nu figura in nicio evidenta. Isi inventase o diploma, un fals grosolan, cu sigla universitatii din Iasi.

La Comisia de psihologie si stiintele educatiei, facand parte din consiliul care atesta diplomele de doctor si confirma concursurile pentru titlul de profesor (astazi acest organism se numeste CNATDCU), se primeste o sesizare neobisnuita. O doamna, pe cale sa devina profesor, de la Institutul National de Educatie Fizica si Sport (specializarea era afiliata la comisia noastra) ar fi copiat masiv din cartea unor colegi din Brasov, publicata cu doi ani inainte. Primim cele doua carti, le examinam, aproape 60-70% din textul impricinatei coincidea cu cel al colegilor. Inclusiv punerea in pagina, titlurile capitolelor. Anunt pe presedintele nostru (atunci era Eugen Simion, presedintele Academiei), mi se cere sa prezint un raport in consiliu. La sedinta respectiva vine si doamna ministru (cea de atunci si de astazi). Intre timp examinase cele doua lucrari  si colegul de langa mine la acea intalnire, responsabilul comisiei de la teologie. Acelasi verdict. Asculta toti, se minuneaza de tupeul candidatei (se aflase ca voia sa ma dea in judecata pentru stirbirea imaginii), doamna ministru imi cere sa fac un scurt raport si sa propun masuri. Am cerut, in asentimentul celorlalti colegi din comisie, sa nu i se acorde titlul si sa i se retraga si celelalte titluri. Era o frauda clara.

Astazi, dupa atatia ani, sanctiunile pentru frauda, in universitate, s-au inasprit. Studentii care copiaza, dar si pentru tentative de frauda, sunt eliminati din examen si pierd anul. Le spun celor din anul al treilea, terminal: "Va rog mult, nu va dau subiecte grele, nu aveti mult de invatat, nu incercati sa copiati, daca sunteti prinsi pierdeti tot – examenul, anul, licenta". Tinerii mei colegi care asigura supravegherea stiu toate metodele, ii depisteaza rapid pe infractori. Dupa fiecare examen cativa pierd totul. Si in fiecare an e la fel. Unii colegi mai tineri au programe pentru depistarea plagiatului in fasa, ma refer la lucrarile de licenta sau disertatii, decupeaza un fragment si-l dau la verificat pe internet. Sursa de inspiratie apare imediat. Unii refuza sa mai primeasca la licenta pe cei care au venit cu doua-trei alineate copiate. Doua-trei alineate! Vrem, imi spun, sa producem o schimbare, sa nu ne mai arate toata lumea cu degetul, sa ni se duca vestea in toata Europa. Lucrurile se intampla la fel in liceu: desi se stiu bine supravegheati, unii incearca sa fraudeze la BAC.

A devenit furtul o boala nationala? Suntem un popor de cleptomani? Intr-un text publicat la aceasta rubrica, acum patru ani, sub titlul "Fraude, plagiate, «simple copieri» la examene", semnalam faptul ca practica copiatului la examene, plagiatul, furtul intelectual nu par sa diminueze, desi au inceput sa fie luate masuri drastice impotriva infractorilor. Citez din acel text publicat la 23.06.2008: "Pornind de la premisa ca frauda intelectuala, in ansamblul ei, si plagiatul, in mod deosebit, constituie o problema grava a invatamantului universitar, profesorul Septimiu Chelcea, de la Universitatea din Bucuresti, a initiat o cercetare a fenomenului". Ce a constatat colegul meu? Daca plagiat inseamna "prezentarea muncii altuia" ca propria munca, in scopul de a obtine onoruri academice, atunci in  universitatile romanesti s-a dezvoltat o adevarata "cultura a plagiatului". Exista o lege a drepturilor de autor care prevede amenzi usturatoare si chiar inchisoare pentru reproducerea, fie si partiala, a operei altuia. Codurile tuturor universitatilor prevad sanctiuni grele pentru asemenea fapte. Cu toate acestea, nu s-au luat masuri impotriva unor plagiatori/falsificatori celebri de la Medicina din Bucuresti si a altora, mai putin cunoscuti. Au fost sanctionati, pentru insusirea catorva pagini, doar cativa, mai putin notorii. O toleranta cel putin suspecta exonereaza marii plagiatori de raspundere. Sa nu ne mire ca cercetarile intreprinse de domnul Chelcea si echipa sa au inregistrat faptul ca studentii nu se rusineaza de faptele lor, ca nu se simt vinovati in niciun fel. Climatul moral din universitati ii incurajeaza. Minciuna a fost ridicata la rangul de virtute intelectuala, a devenit institutie; contextul social, dirijat de interese de grup, nu are niciun interes sa amendeze falsul generat de cei la putere. Frauda a devenit "fenomen social", politicienii devin peste noapte doctori, fac cariere universitare fulminante in universitati inventate pentru ei si promoveaza apoi, in capul invatamantului, produse din aceasta zona neagra. Frauda e acum normalitate, iar munca si cinstea au devenit "ciudatenii", anormalitate.

Unii colegi incearca sa lupte impotriva acestui flagel. Dar au intrat intr-o capcana care le pune la incercare discernamantul. Daca nu au disponibilitatea de a sanctiona moral un plagiat evident, nici pe cei care desfiinteaza comisiile puse sa judece furtul si ii intimideaza pe membrii acestora, atunci isi anuleaza buna intentie. Ii intreb pe toti colegii mei din universitate, dar si pe cei din invatamantul preuniversitar: cum se impaca exigenta lor morala cu incercarea de a pune in fruntea invatamantului romanesc niste persoane care au plagiat, si-au falsificat CV-urile sau au luat masuri grosolane de inchidere a gurii unor profesori eminenti care au depistat un plagiat notoriu? Cum se va impaca constiinta lor cu scandalul care pune la pamant mediul universitar si intreaga Romanie? Cum vor cere studentilor, elevilor sa nu fure, stiind ca cei mai inalti responsabili au fost depistati ca notorii plagiatori? Nu putem ocoli un diagnostic clar: plagiatul, furtul intelectual, minciuna reprezinta cea mai grava problema a Romaniei de astazi

Dar s-a dovedit plagiatul, ma intreaba, candid, un tanar coleg? Nu s-a dovedit institutional pentru ca nu s-a infiintat zisa comisie morala, dupa ce a fost desfiintata cea autorizata, formata din cei mai importanti profesori din universitati. Cine va fi in aceasta comisie? Cand va functiona? Niciodata. Dar am sa redau opinia unui eminent profesor de la istorie, cu care am vorbit recent pe acest subiect: plagiatul poate fi depistat de oricine, orice persoana cu liceu poate sa o faca. E simplu, se citesc in paralel cele doua texte.

Asadar: ce va face profesorimea, se va alinia sub stindardul plagiatorilor? Va mai avea, atunci, curajul sa dea ochii cu studentii/elevii lor? Daca acceptam sa defilam cu plagiatorii, atunci avem obligatia morala a consecventei. Sa intram in salile de examen si sa spunem studentilor: aveti voie sa copiati, acesta e modelul moral al Romaniei de astazi!