Dosare beton

– Buna ziua! As dori sa imi fac un card pentru a-mi putea primi salariul. Spun, zimbind, unei domnisoare de la ghiseul Bancii, in timp ce ii bombanesc in gind pe cei care au dat o astfel de lege stupida ce ma obliga sa platesc regulat "micute" comisioane acelora care, nu-i asa, au grija de banii mei pusi la ciorapul bancomatului.

– Aveti cont la noi? Susura posesoarea unor ochisori sa-i manice mama si sa-i arza focul.

– Am avut, dar l-am desfiintat. Putem face altul?

– Nu este inchis contul dumneavoastra. Se constata profesional, dupa ce mi se ia la puricat cartea de identitate si mi se introduc datele personale in calculatorul atoatestiutor.

– Dar am completat multe hirtii pentru asta, tin bine minte.

– Poate pentru altceva. Acum aveti de platit doisprezece lei pentru ca vi s-a intretinut contul.

– Contul meu cu zero lei? Fac pe-a prostul, gindindu-ma cite femei de serviciu vor fi facut curat in toata aceasta vreme prin coridoarele mele bancare pustii.

– Plus inca patru lei, pentru card.

– Poftiti! Incerc sa ramin zimbaret de dragul peisajului. Dar deja imi scotoceam buzunarele.

– Ma scuzati, trebuie sa mai dati inca trei lei. Gingureste bancherita in timp ce formeaza un numar de telefon.

– Imi lipseste un leu. Nu mai am. V-am dat ultimul maruntis.

– Nu-i nimic, imi aduceti mai tirziu. Unde va angajati?

– Aici, vis a vis. Si spun denumirea oficiala a noului meu loc de munca, pe care interlocutoarea il repeta.

– Zi-mi, draga, noi avem contract cu institutia asta? Daa? Avem mai demult? Bine atunci, multumesc, pa! Incheie ochioasa convorbirea telefonica si apoi mi se adreseaza clipind. Stiti, mi-ati achitat mai multi bani decit trebuia si deja sint facute hirtiile, dar nu-i nimic, sint trecuti in contul dumneavoastra acum. Semnati aici, va rog! Si aici! Ma execut si ma executa. Acum sa completam datele dumneavoastra personale. Pe ce post va angajati?

– Cred ca se numeste "referent". Raspunsul meu nu o satisface.

– Nu am rubrica pentru asa ceva. In ce domeniu? Educatie, cultura?

– Scrieti ce doriti.

– Starea civila? Casatorit, divortat? Citi copii aveti?

– O clipa! Dar ce completam noi aici? Nu vreti sa va spun si ce am mincat dimineata? Este nevoie de toate datele acestea doar pentru a-mi face o saracie de card? Brusc, mi-a sarit tandara si, conform unui vechi principiu, de vrei sa-ti fie luata in seama supararea, trebuie ori sa plingi, daca esti femeie, ori sa tipi, daca vrei sa te dai barbat. In consecinta, zbier in crescendo: lucrati la S.R.I.? Inteleg sa ofer toate aceste date personale doar la sediul Politiei, dumneavoastra insa de ce sa vi le dau? N-am cerut nici macar un credit. Fac o pauza teatrala, ca sa vad ce se intimpla in jur. Alte doua colege bancherite, tinerele, frumusele, cu fustele mai scurte decit sliturile, ma priveau siderate. Le captasem in sfirsit atentia. Ochioasa mi se adreseaza cu zimbet inghetat.

– Aducem la zi baza noastra de date, asa e regula.

– Si sint obligat sa va ofer toate aceste informatii?

– Aa, nuu! Este optional. Intre timp, o doamna, sigur sefa, se strecoara pe linga birou si arunca o privire profesionala in monitorul calculatorului. Probabil, cind mi-a vazut calicia, s-a linistit. Ochioasa continua cu calm sa-si faca treaba. Daca nu doriti, trecem mai departe.

Mai departe as fi trecut eu, dar nu in Banca, ci pe o banca, alaturi, in Parc. Doar acolo frumoasele de orice fel pot sa-si intrebe cavalerii cite in luna si stele fara sa dea de gindit ca lucreaza pentru cine stie ce servicii. Dar in rest, cui folosesc dosarele noastre beton alcatuite de institutii si firme care nu au nici o legatura cu siguranta nationala? Ba, dimpotriva, as indrazni sa spun.