Dumnezeu si deszapezirea

Jurnalista il zoreste pe interlocutor sa articuleze ceva despre nametii care-i potopisera gospodaria. Desi imaginile cu troienele cit casa erau concludente, ea insista sa obtina un raspuns cit mai dramatic. Buimac, preopinentul nu-si prea gaseste cuvintele, dar in cele din urma se incordeaza, pentru a-i da un raspuns antologic, ce pare a-i satisface curiozitatea: "Dumnezeu ne-a dat zapada, Dumnezeu sa ne-o ia!". Zis si facut. Intimplarea cu pricina merita retinuta nu atit pentru naivitatea descumpanitoare a personajului, cit pentru adevarul de dincolo de cuvinte, as spune, din inconstientul si fatalismul nostru colectiv. Dumnezeu este, pentru un numar neprecizat de romani (dar inclin sa cred, suficient de mare pentru a ne ingrijora), un gen de factotum, chemat, de ce nu, sa puna si mina pe lopata ca sa ne deszapezeasca, daca tot s-a jucat cu fulgii de nea, expediindu-i in cantitati inumane peste capetele noastre. Nu i-ar strica, asadar, sa-si repare excesul de zel, deszapezindu-le incintele dreptcredinciosilor de la Dunarea de Jos. Nimic mai simplu pentru imaginarul religios al multor romani decit sa-l invite pe Dumnezeu sa-i scoata din absolut toate nevoile, daca tot il slujesc cu pomelnice, ofrande, ritualuri si alte alea. Sa nu omitem, pentru corectitudine, si putina smerenie ori iubire. Raspunsul celui potopit de nameti m-a facut initial sa izbucnesc in ris, dupa care sa cad pe ginduri. Lumea satelor e inca departe de civilizatie in multe zone ale tarii. stim si de ce, nu staruim pentru moment. Romania rurala pare incremenita, pe alocuri, intr-un ev mediu intirziat, in care superstitiile covirsesc dogma crestina, iar fatalismul este suveran peste toti. Lumea aceasta, chiar daca are acces la curent electric ori la sosele mai mult sau mai putin asfaltate, asista neputincioasa la zarva noastra politica si e premoderna in tiparul ei mental si in filosofia ei de viata. Adevarul ca modernitatea a trecut peste aceasta lume fara sa o atinga decit superficial ti se dezvaluie la tot pasul. Intrebarea ce urmeaza nu tinteste sa acuze, ci doar sa ridice, vorba unui pasoptist, coltul plapumei: se poate moderniza o tara in care o parte semnificativa a sa nu s-a emancipat de mentalitatile medievale? Cum bine se stie, modernitatea europeana a avut un important pandant religios. Nimeni nu-si poate imagina modernizarea Europei Occidentale, a celei Nordice ori Centrale in afara aportului semnificativ al Reformei, care a schimbat datele esentiale ale relatiei oamenilor cu Dumnezeu, a generat un proces intelectual de limpezire a constiintei crestine, dar si de emancipare culturala, a fundamentat nazuinta omului de a fi arbitrul faptelor sale, in acord cu o credinta pragmatica, epurata de orice superstitie. Pe urmele lor, romano-catolicii au procedat, intre veacurile XVII-XX, la o veritabila chirurgie in corpul credintei, operatiune privita cu profunda neincredere de traditionalisti. Noua, romanilor, dar si altor est-europeni, ne-a lipsit aceasta experienta, modernizindu-ne abrupt si en gros, fara prea mult respect pentru detalii. Atentie, insa, s-a modernizat o patura subtire a populatiei, cuplata la curentele de gindire occidentale ori la ritmurile urbane. In rest, lumea romaneasca a ramas destul de incremenita, amestecind fara nici o distinctie credinta cu superstitiile, dogmele crestine asimilate din auzite cu legenda, practica religioasa cu vrajitoria ori, iata, mai nou, pe Dumnezeu cu deszapezirea. Stiu ca voi provoca unele nedumeriri, dar voi face si urmatoarea dezvaluire: imi testez adesea studentii cu privire la fundamentarea credintei ori a Traditiei si constat mereu si mereu ca dintr-un an de studiu, doar doi-trei au citit Biblia si tot atitia pot sa articuleze ceva coerent din punct de vedere intelectual despre specificul confesiunii lor. Nu e greu sa ghiciti ca acestia sint neoprotestanti. Traga fiecare cititor concluzia pe care o doreste. In ceea ce ma priveste, mai adaug doar atit: asa cum modernizarea, in versiunea ei istorica si eficienta, a avut un corelativ in Reforma religioasa, la fel, in veacul in care tocmai am intrat, ar trebui sa ne sfortam, toti cei insarcinati cu responsabilitati pedagogice, sa-i separam pe crestinii nostri majoritari de superstitii, fatalisme si alte ingrediente, cu privire la rostul lui Dumnezeu in lume si la rosturile noastre in relatia cu El. De nu, ne va gasi si finele veacului tot pe prispa casei, surprinzindu-l pe Dumnezeu cu apelul de a pune mina pe lopata si a ne scoate din nevoi.

Publicitate și alte recomandări video