Exista politica de centru?

La inceputul anilor ’90, toate partidele Romaniei erau de "centru". Apoi au devenit, toate sau aproape toate, de "centru-stinga". Apoi au devenit de "centru-dreapta". Fie de "dreapta", fie de "stinga", centrul nu ne paraseste niciodata. Centrul e cu noi. Armata e cu noi. Militia e cu noi. Securitatea e cu noi. Partidul e cu noi. Centrul, in cazul Romaniei, e deci comunismul. Care, prin oamenii, structurile si ideologia sa, e cu noi. Care e adevaratul pivot, adica centru, al vietii politice romanesti. Partid de "centru-dreapta" inseamna, deci, in traducere libera, partid de "stinga-dreapta". Daca vom intelege acest lucru, vom intelege si valenta, vocatia si virajele unor oameni politici de "centru-dreapta" precum Boc, Stolojan sau Videanu, sau de "centru-stinga" precum Nastase sau Geoana.

Dar a intelege ce reprezinta acesti politicieni nu inseamna mare lucru. La urma urmelor, pina si ditamai regimul comunist din Romania, cu sutele sale de mii (ba chiar doua milioane, conform Academiei Civice) de morti, deportati, intemnitati si prigoniti nu reprezinta decit un episod marginal al unei lupte epopeice pentru "o lume mai buna si mai dreapta", o pervertire taraneasca a unei ideologii "bune in sine, dar aplicate gresit" de cadre cu nivel de pregatire necorespunzator. Ceea ce se intimpla in Romania nu intereseaza pe nimeni pentru ca e marginal, minor, neserios si complet lipsit de relevanta. Nu e civilizat. Ca atare, nici concluziile pe care le-am putea trage despre "centru" analizind minore aberatii locale de genul oamenilor politici pomeniti mai sus nu sint, oricit ar fi de reconfortante, reprezentative.

Trebuie sa ne largim esantionul pentru a-l face reprezentativ. Trebuie sa ne aruncam privirea spre alte zari, mai civilizate. Analistii politici ne explica, de exemplu, cum faptul ca Obama combina in cabinetul sau republicani cu democrati il face cumva un om de centru. Politica, ni se spune pe urmele lui Arthur Schlesinger Jr., "trebuie sa evite capcanele oricarui radicalism, fie acesta de stinga ori de dreapta" pentru ca "este nevoie de o perspectiva care sa construiasca o fuziune intre conservatorism si liberalism, intre idealul libertatii si acela al egalitatii".

Dar cum e cu putinta o politica de centru? Ce inseamna o politica de centru? Al cui centru: centrul unui sistem politic dat? Centrul unui univers politic stationar sau in miscare? Daca politica de centru e o simpla politica a algoritmului si a compromisului, atunci am putea, la un moment dat, trage concluzia ca intre radicalismul violent al unor tortionari precum Himmler sau Nicolski si radicalismul nonviolent al unui Barbu Fundoianu sau Mircea Vulcanescu, singurii oameni cu adevarat cu capul pe umeri erau gardienii de la Auschwitz si de la Aiud, care nu erau nici prea-prea, nici-foarte foarte, ci isi faceau doar, tehnocratic, datoria undeva in zona de penumbra morala dintre marii sfinti si marii criminali. Atunci "banalitatea raului" e de centru. "Demonul meschin" e de centru. Administratorul de bloc informator e de centru. Orice oportunist e de centru. E, trebuie sa recunoastem, un centru care nu tine. O cheie de bolta alunecoasa.

Centrul, pentru a nu fi simpla pozitionare oportunista, trebuie atunci sa fie nemiscat, nu trebuie sa se prabuseasca odata cu lumea, ci sa reziste alunecarilor de inteles si demnitate pentru a ingadui restaurarea. Dar, pentru a fi nemiscat, centrul trebuie sa fie deasupra politicii: o institutie, precum monarhia, o traditie, o anumita conceptie antropologica, precum antropologia crestina, un – oricit de mult am uri acest cuvint in aceste vremuri de relativism postmodern – Adevar. Un adevar nu ideologic, nu plebiscitar, ci ontologic. Un adevar care ne poate feri si de abuzurile maselor, si de masinatiunile oligarhilor.

Centrul nu e compromisul dintre "stinga" si "dreapta", si de cele mai multe ori nu e punctul comun dintre "centru-stinga" si "centru-dreapta" pentru ca centrul nu e pe orizontala, ci pe verticala. Centrul e "mai presus de Rasarit si de Apus", dupa cum frumos spunea Nicolae Velimirovici. Centrul e coloana vertebrala. Centrul e, in acest caz, un limbaj, o atitudine, o Stea Polara care nu se schimba. In termeni cultural-politici, centrul ne e descoperit de un set de valori, adica de moduri de a ne raporta la centru, implicite si acceptate de toti sau macar de un numar suficient de mare de oameni si de-a lungul unui sir suficient de mare de veacuri pentru a constitui un sistem de orientare, niste puncte cardinale. Dar in acest caz, politica "de centru" nu ar putea fi decit o politica a centrului, adica ceea ce, in termeni traditionali, ar fi o politica de dreapta, adica o politica facuta in numele acelor "permanent things", acelor realitati permanente de care vorbea T.S. Eliot. Dar atunci politica de centru e de alta natura decit orice alta politica postulata pe baza teoriei infinitei plasticitati a omului.
Si daca acceptam ideea, recent si cu succes academic argumentata de istoricul Darrin McMahon, ca "dreapta" s-a nascut ca reactie la Revolutia franceza si la al sau ideal de "libertate, egalitate, fraternitate", ajungem la concluzia ca o politica de centru nu poate fi politica unei fuziuni intre "libertate si egalitate". Mai intii pentru ca fuziunea intre "libertate si egalitate" nu inseamna fuziunea dintre conservatorism si liberalism, ci doar reiterarea a doua treimi din idealul Revolutiei franceze care, fie si numai pentru ca a dat nastere, prin reactie, reactiunii, e de stinga. A defini conservatorimul drept libertate inseamna a-l reduce la liberalism. Iar a defini liberalismul drept egalitate inseamna a-l reduce la socialism. Libertatea aristocratica a realitatilor permanente, a ceea ce Evelyn Waugh numea "micile sisteme independente de ordine", nu e totuna cu libertatea de masa a vesnicei reinventari de sine si de altii in numele infinitei plasticitati a naturii umane si a behaviorismului.

A echivala conservatorismul cu libertatea de masa inseamna a echivala conservatorimul cu liberalismul, inseamna a pune semnul egal intre persoana si individ. In acest sens, a concilia libertatea cu egalitatea inseamna a concilia individul cu masele, lucru lesne de facut prin reducerea la numitorul comun al speciei careia ii apartin si individul si masele. Si aceasta reducere la numitorul comun al speciei inseamna, din nou, reducerea la instinct de conservare si la oportunismul aferent: al maselor si al individului cautind sa supravietuiasca si facindu-si datoria, doar datoria.

In realitate, a face politica de centru, adica politica centrului, inseamna insa a concilia persoana cu autoritatea, libertatea cu ordinea, inspiratia si canonul. Inseamna a pune vin nou in butoaie vechi si a te minuna, an de an, de subtilele diferente de buchet, aroma si tarie ale fiecarei toamne.