Huiduiala este singura optiune?

Cu siguranta, remarcile lui Gabriel Liiceanu referitoare la Iasi sint facute fara precautiile impuse de o diplomatie fara cusur.

Totusi, de multe ori sintem determinati "sa taiem in carne vie" si sa o spunem mai pe sleau. Fiecare a trecut prin momente si situatii care au provocat iesirea din tiparul diplomatic. Consecintele, in cazul lui Liiceanu, nu au intirziat sa-l puna pe indraznet la colt si, ce este mai grav, au intrat in corpul polemistilor (protestatarilor), indivizi care se rezuma la invective, la injuraturi si carora logica inca le este un mare mister.

Greseala mare a lui Liiceanu este ca a fost convins ca va provoca o dezbatere din partea celor care fac parte din "intelighentia" batrinului Iasi. A dorit sa declanseze o iesire din starea de somnolenta a valorilor iesene. A mizat pe o trezire la cruda realitate si, putin naiv, la o provocare pentru declansarea unei ambitioase competitii pentru gasirea unor solutii.

Liiceanu n-ar fi provocat o asemenea discutie daca nu ar fi fost convins ca valorile reale ale urbei noastre se vor angaja intr-o analiza pertinenta si competenta, care sa duca, in final, la iesirea din amorteala a orasului reprezentativ al Moldovei.

Or, reactia la declaratia domniei sale a dovedit starea jalnica in care ne aflam. Mai mult, a dovedit ca valorile reale ale batrinei capitale se complac in starea actuala, caldut-acruta. Starea de liniste proverbiala convine tuturor si iesirea pe scena ar fi o corvoada prea mare pentru moldavi.

Ca atare, elita ieseana n-a reactionat deloc, lasind citiva satiri, saltimbanci, saracuti tare cu duhul, sa verse cerneala pe jos sau, mai gretos, sa dea cu "mucii in fasole". Rusinea resimtita de o multime de ieseni este imensa si parca a indus opinia ca, fara nici o vina, suportam lipsa unei replici demne, obiective.

Remarca lui Gabriel Liiceanu trebuia sa declanseze o dezbatere de anvergura, trebuia sa cristalizeze o asociere a mintilor stralucite ale Iasilor, care sa aiba menirea gasirii unei iesiri.

Imi amintesc de regretatul Cezar Ivanescu, venit ca soldat ilustru in armata celor care doreau sa impuna Iasul pe plan cultural. A trebuit sa moara pentru ca lasii sai contemporani sa il accepte ca decan, neuitind sa citeze mereu ce spunea Cezar despre opera lor (intotdeauna laudativ). Adica, exact contrariul celor afirmate despre pigmeii culturnici.

In cazul lui Liiceanu, putem spune ca Iasul a dovedit inca o data ca are o tendinta contraproductiva in impunere a prezentului pe scena competitiilor de orice fel, prin atitudinea de non-combat.

In loc sa avem reactii, analize profunde facute de virfurile noastre culturale, am avut parte de cea mai dezgustatoare replica data de "vulgus", de trogloditi, care isi baga "sfirla" pe unde nu te astepti.

Inteleg si accept patimas "solidaritatea locala", daca aceasta este indreptata spre o cinstita competitie care, in final, sa duca spre un loc de frunte in mai toate domeniile. Nu voi accepta insa o autosuficienta paguboasa si nici credinta ca buricul Romaniei este la Iasi si in zilele noastre. Ne laudam cu Junimea, cu Eminescu, Creanga, Maiorescu etc., dar aceste argumente nu ne pot situa pe locul intii in competitia dintre localitati, provincii, tari, competitie declansata pe intreg mapamondul.

Sparta domina Atena in vremuri trecute. Care este distanta dintre ele acum?

Este bolnavicios si contraproductiv ca noi, iesenii, sa ne buricam in tara cu un trecut ilustru si sa nu avem nici un argument contemporan.

Orgoliile unor ieseni, total nejustificate, ne fac mult rau. Aud poeti care clameaza ca "l-au depasit pe Eminescu", citesc cartulii scrise de o puzderie de autori si simt o ingramadeala la pretentiile de ilustri care ma dezarmeaza. Tronurile lui Pogor si Gane se clatina serios sub asaltul impetuos al urmasilor lor pigmei. Este adevarat ca in perioada lui Ceausescu in competitie contau doua calitati: competenta profesionala si ascensiunea in politica. Produsul celor doua cerinte dadea nastere la o struto-camila care, culmea, chiar functiona bine uneori.

Revenind la amaraciunea provocata de o remarca a unui om de certa valoare culturala si la reactia unor politruci, de genul "vorbeste si Ion ca si el este om", constat ca "intelighentia" ieseana a ramas fara replica.

Faptul ca a ramas fara replica nu-i chiar grav, dar ca nu se straduieste in gasirea unei solutii este extrem de pagubos. A lasa politrucii, cu diplome cumparate la facultati fantoma, sa sustina polemici timpe in numele Iasilor este dovada degradarii grave a "capitalei culturale".

Prin reactia Iasilor la remarca lui Gabriel Liiceanu, am dovedit ca omul chiar are dreptate. Excelam in a huidui imnul, slujba mitropolitului si optiunile majoritare, precum si pe un stralucit om al culturii romanesti.

Chiar n-avem o alternativa oferita de o polemica bazata pe logica si inteligenta? Si mai ales sustinuta de oameni straluciti, de care, din fericire, nu ducem lipsa?