Caută 
4 MIN
O prietena mai virstnica i-a avut ca musafiri pentru o saptamina pe nepoata ei, proaspat casatorita in Anglia, si sotul acesteia. La plingerile doamnei ca nu stie unde sa-i duca seara, fiindca Teatrul National e inchis, Opera e inchisa, Filarmonica are doar cind si cind cite un concert, Ateneul e prea departe iar alte institutii de cultura serioasa nu prea exista pe aici, nu i-am putut raspunde decit cu plingerile mele: ca un prieten strain, lector la o universitate din Iasi, ducindu-se intr-o seara la "Zilele Avram Goldfaden", anuntate la Teatrul National, a gasit Teatrul inchis, complet intunecat si fara nici un afis lamuritor; dind omul ocol impunatoarei cladiri, a vazut prin minune un patrat de lumina in boscheti si in acest patrat de lumina citiva insi, care l-au lamurit cu grabire: da, acolo, la CNNT (Cubul Negru National din Tufisuri!) era evenimentul care-l interesa; ca, la rindul meu, am avut in vizita o prietena din Germania si nu i-am putut oferi, in "capitala culturala" a Moldovei, nici o seara culturala mai de doamne-ajuta, singura incercare – vizionarea unui film romanesc la "Republica" – esuind lamentabil, fiindca cinematograful era inchis; ca, pina la urma, de fiecare data ne raminea sa intram intr-un bar unde, inghitind cu stoicism muzica urlatoare, stateam si noi de vorba etc.
Mi s-a mai plins doamna cu musafirii din Anglia si de faptul ca nu prea stie unde sa-si scoata rudele la plimbare: trotuarele sint adesea de necirculat din cauza masinilor parcate sau abandonate si multe din strazi gem de gunoaie, cind nu sint desfigurate de santiere in lucru ori parasite. Nici la capitolul asta nu am putut s-o contrazic, fiindca imi erau proaspete in minte lungile ocoluri pe care le faceam cu prietena din Germania prin oras, ca sa evitam santierele sus-pomenite, gaurile din pavaj, gunoaiele, ciinii si masinile de toate felurile.
Dupa asemenea penibile intimplari, mi-am amintit ca acum vreo zece ani ma laudam in revista "Contrafort" de la Chisinau cu orasul nostru. Mai precis, spuneam ca Iasul a inceput sa capete incet-incet aspectul unui mare oras european. Ma bazam pe putine schimbari vizibile: citeva cladiri noi mai ochioase, chiar daca aruncate ici si colo fara noima arhitecturala, citeva vitrine mai aratoase aparute pe strazile Stefan cel Mare si Cuza-Voda, citeva geamuri mai curatele de banci si magazine etc. Cum vedeti, nu prea aveam argumente, ci mai curind sperante si asteptari. Totusi, eu am scris negru pe alb enormitatea aceea. Fiindca e o enormitate sa spui despre Iasi ca promite sau are aspectul unui mare oras european, daca te uiti la ce s-a ales de sperantele si asteptarile cu pricina. Se vede treaba ca m-am laudat din… patriotism local, desi nu ma banuiam de un asemenea sentiment. Sau, poate, ca sa-i conving cumva pe romanii de peste Prut ca noi – "tara", cum spun ei – avansam biruitor prin tunelul tranzitiei spre celebra luminita…
Oricare ar fi motivul, e clar ca m-am inselat cu asupra de masura. In anii care s-au scurs de-atunci, fata Iasului – cu exceptia aparitiei unor supermarketuri si, mai ales, oho!, a multor vile, vilisoare si viloante la periferie – nu s-a schimbat cu nici o iota in bine; dimpotriva, s-a intunecat si mai tare, de vreme ce geamurile unor importante institutii culturale sint oarbe. Chipurile, burtile (a mai ramas ceva de enumerat?) primarilor lui din ultimii ani, intimplator toti PSD-isti, s-au implinit semnificativ, dar fata Iasului a devenit din cenusie si murdara, mai cenusie si mai murdara.
Anul asta s-a marcat aniversarea "Iasi – 600". In mod cert, au fost alocati multi bani de la buget pentru sarbatoare. Era un bun si firesc prilej pentru reconstructia cetatii, adica fie si a unui singur obiectiv de interes si valoare nationala din ea. In loc de reconstructie, multi din acesti bani s-au dus pe … glorificare vana si, de la un punct, complet nejustificata. In timp ce cultura mare institutionalizata a cam murit aici, incropeala culturala e la mare cinste, ca si incropitorii de doi bani, foarte activi si foarte puternici, din nefericire, in orasul nostru. Acesti tot felul de bilbiiti si peltici si semidocti culturali au beneficiat de subventii grase pentru diverse lucrari si opuri, unele – de care stiu si eu – daca nu penibile, atunci macar mediocre. Si mai toate complet inutile. Ca statuia monstruoasa a lui Lapusneanu, o premiera nefericita in sculptura: taie omul de la genunchi!
In mintile administratorilor orasului nostru e intuneric, negru ca zarul negru de linga Teatrul National. Iar in bugetul Iasului se pare ca foiesc tot felul de insecte si raspindaci toxici, tinuti la pieptul cald si generos al celor care ne conduc. Sa le traiasca!
