In ce chip conducatorii romani renunta la serviciile poporului

Guvernul dadu chiar ieri un semn bun si anume anuntind ca premierul Emil Boc renunta la escorta. E vorba, desigur, de escorta politiei rutiere. O prima renuntare dintr-un sir de renuntari pe care l-am dori, fireste, cit mai lung.

Pricina renuntarii la escorta e pe cit de simpla tot pe atita de luminoasa. Cu citeva zile in urma, un grup semnificativ de politisti a intonat, chiar la intrarea in palatul Cotroceni, imnul demonstrantului frustrat (al oricarui demonstrant roman, de altfel), imn care consta din doua si numai doua versuri memorabile: "iesi afara / javra ordinara". Acest distih se poate interpreta de catre un presedinte hermeneut in multe chipuri. De pilda: ca o chemare duioasa la un dialog deschis cu "masele largi populare" (asadar, ca propunere de a face, inca o data, o purificatoare baie de multime), ca invitatie la demisie si la asumarea responsabilitatii, ca dorinta fierbinte a multimilor de a-l trage in teapa, la o ora de virf si in direct, urmind o sugestie veche de pe vremea voievodului Vlad tepes, reiterata de insusi presedintele Basescu si/sau ca insulta. Sint posibile si alte interpretari. Nu ma gindesc, totusi, sa fac, aici si acum, analiza literara a poemului.

Constat, in treacat, ca una din paturile privilegiate sub comunism nu mai traieste ca in comunism. Pentru oamenii care au prins acele timpuri, e vorba negresit de o mica surpriza. Am dedus ca politistul roman nu are o leafa mai mare decit profesorul de colegiu, decit preotul ortodox, decit vinzatorul de telefoane mobile, decit postasul sau decit femeia care e jefuita de doi netoti, intr-o casa de pariuri din Socola. Au, iata, familii de intretinut, rate la banci, greutati, datorii, nemultumiri si, la urma, dar nu in ultimul rind, inspiratia de a recita la Cotroceni poemul cu javra. Intr-o alta imprejurare, as afirma ca e un semn de normalitate. Sub acest aspect, inregistram un vadit progres. Dar nu despre progres mi-am propus sa scriu astazi.

Ma intorc dar la renuntarea lui Emil Boc. Desi neasteptata, ea poate fi o pilda si un indemn pentru toti conducatorii romani, de la prefecti la sefii de birou din primarii si la personalul auxiliar al ministerelor. Daca am inteles bine (tare ma tem, totusi, ca nu am inteles bine), Boc renunta nu numai la protectia oferita, in trafic, de politia rutiera, dar renunta, in consecinta acestei decizii, si la privilegiul de a trece pe rosu, fiindca e prim-ministru si e foarte ocupat, si la privilegiul de a fi vestit, prin lumina si sunetul strident al girofarului, vulgului profan, si la privilegiul de a depasi viteza legala in Bucuresti, Iasi sau Constanta. In cazul in care, automobilul lui Boc ar goni pe strazile patriei cu o viteza mai mare decit aceea legala, nu ma indoiesc de adevarul ca hulita politie rutiera l-ar amenda neintirziat.

E vorba, asadar, de o suma de privilegii pe care Emil Boc le detine nu pentru desteptaciunea lui nepretuita, daruita de bunul Dumnezeu, nu pentru episodul biografic ca a fost premiant in scoala generala la caligrafie si muzica, nu pentru ca e Emil Boc, fiul unui anume Boc-tatal (mai precis, baiatul plugarului glumet care, am vazut in emisiunile de stiri, sparge oua rosii, lovindu-le de tartacuta lui rezistenta), ci pentru faptul ca are functia teribila de a fi primul ministru al unui guvern imbecil. Si acesta – mai ales acesta! – e un semn de normalitate. Dar Emil Boc, fiul cuminte al lui Boc-tatal, ar putea persevera pe calea normalitatii. Am sa va spun, dragii mei, si cum.

Daca a iesit in pietele din Bucuresti si s-a luat la harta cu jandarmii (numai jandarm sa nu fii in aceste zile), e pentru ca multimea sufera de foame si sufera de disperare. E un truism. Dar aceeasi multime nemultumita ar dori ca unii care nu sufera de foame, mai precis, senatorii, deputatii, prim-ministrii, presedintii de judetene etc. etc., fiindca au privilegii nemasurate, sa incerce si ei senzatia inedita a foamei si sentimentul disperarii. Unii indivizi mai indrazneti au cerut din capul locului ca efectele crizei sa fie suportate de toti, de la vladica pina la opinca, de la ministru pina la gunoier si maturator. Diminuam pensiile speciale, dar renuntam si la locuintele de serviciu. Ii ardem pe domnii prozatori si poeti, dar renuntam si la automobilele de lux. Ii impozitam pe vacari, dar ne decontam noi insine calatoriile in Japonia.

Speranta mea e ca exemplul dat ieri de premierul Emil Boc (care a renuntat la escorta politiei) va fi urmat degraba si intocmai de toti subordonatii sai din Guvern.