In loc de bun ramas

Dreptul la opinie il are fiecare om care stie, macar aproximativ, o limba.

Prea multe secole s-a privat de acest drept omul (sapiens?) care nu se remarca prin nimic. Mai ales ca multi nu ieseau in evidenta prin aceea ca-i dadea mintea afara din casa.

Evolutia societatii a mers in directia unor libertati dobandite nu numai cu efort revolutionar, ci si cu sange, adesea. Progresul consistent in dezvoltarea unor tehnologii performante presupunea invariabil o mana de lucru din ce in ce mai calificata, adica mana de lucru mult mai inteligenta. Cu alte cuvinte, s-a insistat pe scoala, pe crearea unui om cu o pregatire mintala capabila sa utilizeze produsele tehnologice inventate de minti de exceptie. Educatia devenise o necesitate imperioasa, la fel ca nevoia de a supravietui unei concurente care facea diferenta intre a fi sau a nu fi.

Societatea a inteles ca educatia a devenit o necesitate vitala pentru orice forma de progres. Dar fiind zgarcita de felul ei, s-a preocupat doar de o calificare suficienta doar pentru scopul de a manui tehnologia vremurilor.

Pentru inalta educatie se lasase totul in sarcina familiei si fiecare se intindea cat ii era plapuma.

Mintile de exceptie erau totusi, in lipsa unui sprijin al familiei, preluate in sarcina statului (prin burse) sau chiar in sarcina unor oameni de afaceri.

S-a creat o societate functionala si scara valorilor era cat de cat corecta. Fiecare individ isi accepta locul pe care era situat si evident ca din cand in cand cate unul mai ofta:

– Daca as fi avut conditii….

Oftatul acesta nu era chiar aruncat aiurea. Am convingerea ca multi, chiar foarte multi dintre cei care regretau amar „lipsa de conditii" ar fi putut dovedi ca pot depasi multe stachete.

Revolutiile sau marile bulversari ale omenirii tulburau profund ordinea existenta pe scara valorilor si au creat miscari browniene de lunga durata, de lunga persistenta si dificil se decantau apoi lucrurile.

Gravitatia nu era suficienta pentru ca societatea, tulburata profund, sa se stratifice.

Emulsia creata de cutremurul social, in miscare perpetua, nu gasea o regula general acceptata care sa duca la linistea sociala pe care o doreau multi, multi dintre aceia care au provocat tulburarea apelor.

Am certitudinea ca dupa teribilul vartej creat in 89 suntem departe de a ajunge la linistea care urmeaza indeobste unui uragan.

In miscarea aceasta din cadrul emulsiei revolutionare inoata indivizi care sunt convinsi ca pot accede spre straturile superioare, adica mai sus, spre Olimp, desi potentialul lor este aproape nul.

Ca sarlatani au existat de cand lumea este lume este adevarat. Ca acestia au facut uz de tot felul de smecherii, ca au apelat la apucaturi de lichele, ca n-au rusine, ca sunt detestati este cunoscut de toata lumea.

Personal, nu sunt suparat pe ei si le accept existenta ca pe o fatalitate.Un soi de cancer de care nu poti sa te aperi. Chiar cand se cocoata pe culmi, aceste specimene sunt condamnabil de tolerate.

Ca Sabin Balasa a facut o opera de arta in casa unui om care „s-a ajuns", ca un scriitor a scris o carte intitulata „Nu stiu cati ani sub Ciorbea" si multe altele asemenea chiar nu ma deranjeaza.

Sunt insa unele limite care, depasite fiind, ma sufoca literalmente. Sunt limite peste care nu se trece, nu se poate trece decat invocand nebunia. Nu pot accepta in ruptul capului prostitutia intelectuala! Chiar compensata de beneficii inimaginabile.

Am acceptat ca unele autoritati in varii domenii ale stiintei, la o varsta mai inaintata, sa faca unele declaratii prostesti, gratuite, inutile si chiar degradante. Varsta este o scuza onorabila. Chiar daca se umpleau de ridicol, le acordam circumstante atenuante.

Sa vad insa oameni cat de cat valorosi, oameni in puterea vietii, in depline facultati mintale ca argumenteaza penibil ca negrul este alb este ceva extrem de scarbos. Ca prostul debiteaza cu usurinta cele mai parsive ineptii inteleg. Ca de asta este catalogat de prost.

Ceea ce ma inspaimanta nu este expresia „prosti, dar multi", ci mai adecvata la realitate „prostituati intelectual, dar multi".Deci negrul este alb dupa logica schioapa a acestor specimene dizgratioase si indeamna lumea normala sa inghita galusca. Oamenii acestia ma dezgusta, ma dezarmeaza, ma lehamitesc, ma fac sa vomit.

P. S.: Momentan imi iau ramas bun de la cititorii tabletei mele din „Ziarul de Iasi" si le multumesc celor care mi-au fost alaturi. Multumesc mult conducerii ziarului si lucratorilor de la ziar care mi-au acceptat prietenia.