Mintuirea mintuitorului

Prin 1991, statuia soldatului sovietic a fost data jos de pe soclu si mutata intr-un depozit. Peste zece ani, bronzul statuii dezafectate (care avea, zice-se, o marime colosala si ilustra un adevar etern: "eliberarea" Romaniei) a folosit la turnarea unei ecvestre, reprezentindu-l pe domnitorul Mihai Viteazul. Ecvestra a devenit intre timp celebra, prilejuind si o indelungata polemica de ordin estetic si nu numai. I s-a masurat pina si lungimea bratelor, facindu-se constatarea ca unul din ele (nu s-a precizat, totusi, care) e, vai, mai lung decit celalalt. Daca utilitatea primei statui era nula, utilitatea ecvestrei e mai presus de discutie. Statuia soldatului sovietic era sinonima cu umilinta poporului infrint in razboi si strivit de ocupant. Statuia lui Mihai Viteazul aminteste, in schimb, unul din momentele norocoase ale natiei: prima unire a provinciilor romanesti. Statuia soldatului sovietic "eliberator" prilejuia contemplatorului, cu siguranta, clipe de autentic masochism. Cum s-o privesti cu seninatate? Statuia domnitorului muntean are menirea de a trezi si la oamenii cei mai blazati mindria si recunostinta. Pentru a pricepe mai bine, voi spune ca distanta dintre cele doua opere de arta e distanta dintre umilinta si mindrie.
Nici un popor intreg la minte nu poate venera (si nu venereaza nicaieri) statuile celor care i-au facut un rau. Nu e sanatos, mai intii. Nu te pleci in fata celui care te-a injosit. In al doilea rind, nici un popor nu-si propune sa salute minciuna prin statui expuse in public. Iar pretinsa eliberare a neamului de catre soldatul sovietic ("eliberator", nu-i asa?) e o pura minciuna propagandistica. Nu soldatul sovietic i-a eliberat pe romani. Dimpotriva. Peste tot, statuia e un aide memoire. Cind e "realista", glorifica o personalitate care a "binemeritat" de la popor, precum statuia lui Kogalniceanu, din fata Universitatii, sau aceea (aproape "simbolica", de aceasta data) a lui Eminescu, de la Fundatie. Cind e alegorica, statuia glorifica un moment deosebit din cuprinsul istoriei, precum statuia Independentei (de la Spiridonie). De regula, statuia exalta, nu posomoraste. Inalta, nu  indeamna la pesimism. Daca e altfel, putem vorbi de o aplecare morbida a poporului. Satuile lui Lenin (caci au existat si din acestea) sau aceea a soldatului sovietic de la Copou, care i-a vegheat pe ieseni atita amar de vreme, tin tocmai de o astfel de propensiune catre morbid si macabru. Convingerea mea e ca statuia soldatului anonim nu-si avea locul nici macar la Eternitate, spre a veghea somnul bietilor soldati "sovietici". Care nu sint, la propriu, sovietici, ci rusi, ucrainieni, azeri etc. etc.
S-a facut ipoteza de groaza ca distrugerea statuii soldatului sovietic poate declansa un conflict diplomatic cu Rusia. Ca ambasadorul rus a intrebat cu oarece ingrijorare de rosturile ei actuale. Si ca nu i s-a putut da un raspuns multumitor. Nici nu era nevoie. Prin investigatia "Ziarului de Iasi", model de cercetare detectivistica, locul statuii a fost identificat, iata, cu precizie. Intre timp, statuia a suferit o spectaculoasa metamorfoza. Cam pe locul soldatului (si cu materialul sau pretios), s-a inaltat ecvestra lui Mihai Viteazul. Cine este de vina pentru acest posibil conflict diplomatic? Unii au spus ca fostul primar, care a aprobat schimbarea destinatiei bronzului. Daca va izbucni un conflict, el va trebui sa dea seama de "profanarea" soldatului sovietic. Cu toate acestea, eu unul nu prea cred ca are de ce sa se teama. Sigur, nu i-ar strica oleaca de Siberia, tot ieseanul e de acord. Dar pentru alte ispravi si nu pentru distrugerea acestui monument anacronic si jignitor.
Si de ce ar protesta ambasadorul Federatiei Ruse? Cind se discuta despre pactul Ribbentrop-Molotov si despre denuntarea acestui pact nefast pentru Romania, Rusia spune ca nu poate raspunde, ea, pentru un document care priveste o entitate statala care nu mai exista de mult (ma refer la Uniunea Sovietica). Pentru exact acest motiv, nu vad de ce ne-am formaliza daca ambasadorul rus pretinde a fi extrem de ingrijorat in legatura cu destinul soldatului sovietic.
In definitiv, abia acum, printr-o subita metamorfoza, inutilul odinioara soldat sovietic a reusit ceva bun pentru Iasi, infatisindu-se, mai nou, sub aspectul gloriosului domnitor muntean. Bronzul statuii a capatat, in fine, un sens. Soldatul sovietic a fost, in sfirsit, eliberat.