Naluca pe scaun

Simbata, scaunul one show man-ului chiritesc al lui Petrica Ciubotaru de la Pod Fiul Pogor era alb. Societarul Nationalului nu se asezase nici un moment pe el, pentru ca era doar umilul simbol al puritatii unui teatru ce-a disparut: al Iasului de demult, cu care nu ne vom mai intilni niciodata. Iasul trasurilor. Iasul Chiritei. Iasul insasi trupei lui Petrica, disparuta, si ea, dupa schelele renovarii. Cupletele si cinticelele orei de la Pogor ni-i readusese, vii, pe inegalabilii Miluta Gheorghiu si Costache Sava. Pe care Petrica-i mai prinsese, intrind chiar alaturi de ei, pe deja centenara scena. Cita incintare in verva spumoasa a celui ce, zilnic, poate fi intilnit, o secunda (mica, tare, serafica), la Rimini, doi pasi de atelieru-mi din Armeana. Cind am coborit cu totii in curtea Pogorului, ningea. Totul era alb. Ca scaunul din Chirita lui Petrica.

Scaunul lui Mussolini. Trebuia sa-l paralizeze pe cel ce-i pasea pragul imensului cabinet. Era o distanta colosala de la usa la duce, parcurgerea ei trebuind sa se consume in transa. Timp in care, corpolentul duce isi balansa echilibristic scaunul, menit, si prin asta, a fascina. E scena memorabila, in care cel intrat, ajuns la jumatatea paralizantei distante, il vazu pe sef prabusindu-se. Nu-si calculase exact balansul.

Era un pitic la agitatie si propaganda, ce-si aranja mansetele maniacal napoleonian. Intru intimidarea celui ce-i intra in spaimosul cabinet. Imi revenise, dumnezeule, sarcina lunara de a face coperta la Carnetul agitatorului. Ma prezentam cu ea la pitic, piticul se ridica de pe scaunul biroului (sa mai atenueze ceva din diferenta de inaltime) si dupa ce-i ardea, pardon, un scuipat de Nicolina, se uita la coperta si, invariabil, avea obiectii. Care anume? incercam sa-l intreb. Mai gindeste-te! imi spunea. Reveneam a doua zi, dupa ce introdusesem inca o macara in compozitie. Perfect! decidea piticul. In dimineata de panica a lui 22 decembrie ’89 fu gasit in cabinet, jucindu-se pe covor cu trenulete, cu macarale…

Scena mustoasa, cu un Mihai Ursachi ce n-o stersese inca in Occidentul putred. Intirziasem, "formatiunea", in biroul directorului Casei Universitarilor mult dupa ora inchiderii. Totul in ordine, pina cind Mihai, tupilindu-se brusc pina sub scaunul ofiterului de securitate aferent, ii spuse mieros: Domnule colonel, dati-mi voie sa va pup in c… Speriat de ticneala poetului, acesta sari ars si iesi (glont) din incapere.

Naluca pe scaun. Revenind, vineri, la pupitrul Filarmonicii iesene, Misha Katz nu-si dezise insolitul… partiturii. In dublul concert de Brahms, aparu in scena odata cu cei doi distinsi solisti – vioara si violoncel – depasindu-i mult in inaltime. (Inaltime ce-mi prilejuise – acum doi ani – desenul de superba naluca, reprodus, atunci, in pagina de fata.) Numai ca vineri seara, naluca Misha se sui la pupitru asezindu-se pe scaun! Statu asa – cu spatele la noi – citeva secunde, dupa care se rasuci si, intr-o franceza… Notre Dame de Sion isi scuza acuta criza de sciatica, indicindu-ne chiar locul dureros de pe coloana. Rumoare vesela. Dar si asa, asezat, jumatatea sanatoasa a trupului sau innebunit de muzica parea sa atinga lampile de deasupra scenei. Iar rasata orchestra facu fata cu brio noii situatii. Aplauzele noastre, in delir, asijderea.

Scaunele lui Eugen Ionescu.

Scaunul (din carti) al marelui meu prieten Alexandru Zub.

Scaunul meu, intr-o recenta emisiune TV. Precum tuguiatul scaun al ciinelui in dresura de circ.

Doi romani – cam cretinuti, scumpii de ei – fac poze interzise intr-o baza americana din Irak. Efectul e unul imediat: scaunul de la Externe al deja oscilantului liberal Mihai Razvan Ungureanu cedeaza.

E un scaun in atelier, rezervat doar personajelor notorii. Cu revelatiile dar si cu deceptiile de rigoare. Un Emil Constantinescu, parasind Cotroceniul se aseza intr-o frumoasa seara de primavara in scaunul de-aici. Facindu-mi bucuria intilnirii unui personaj – civilizat inainte de toate – ramas integru intr-o lume vinzolita de compromisuri. In acelasi scaun, pe-atunci frumoasa doamna a culturii, Mona Musca lua loc intr-un miez de noapte. Ce-avea sa-si piarda tocmai miezul…

Am atins, nerusinat, scaunul de scris al lui Balzac, la Saché. M-a electrocutat.