Nirvana

Sala "Uzina cu teatru" de la Nationalul iesean continua seria experimentelor si incercarilor teatrale, realizate de tineri regizori cu initiativa artistica (Ioana Paun, Vlad Cepoi, Vasea Blohat), cu spectacolul Nirvana, text si regie semnate Liviu Cristian. Distributia: Vlad Volf (Toma), Cosmin Maxim (Kurt), Doru Aftanasiu (vecinul), Andreea Boboc (mama), Gelu Zaharia (tatal, profesorul). Scenografia: Rodica Arghir. Muzica live: Life Track. Premiera a avut loc pe 6 aprilie.

Proiectul lui Liviu Cristian poate fi cu succes considerat un spectacol-eseu. Impresia pe care ti-o lasa pe parcursul derularii e similara cu cea a rasfoirii unui album de fotografii, cind inainte, cind inapoi. Dar si pe cea a desfasurarii unui cub mobil cu mai multe fatete imprimate. Sigur ca plecind de aici se pot forma din cubul initial o multime de alte forme geometrice, dar asta depinde de imaginatia fiecaruia. Dar si de potentialul de multiplicare a formei pe care il prezinta cubul din constructie. La aceasta imagine contribuie decorul simplu, alb-negru, construit din pereti laterali care ascund cabine si un ecran central pe care sint postate imagini relevante pentru subiectul piesei. Dintre aspectele prinse in cadru as aminti degradarea lui homo politicus in perioada postdecembrista, neutralizarea valorica a invatamintului romanesc, supralicitarea vietii unor personaje din asa-zisul high life romanesc, dar nu numai (Mr. Pink), acestia devenind subiect de interes public si obiect de divertisment.

Un atu al spectacolului il reprezinta modul in care a fost conceput din succinte "flash"-uri scenice, dar legat de constructie as observa ca pauzele dintre episoade sint prea mari (n-am cronometrat, dar timpii morti dintre scene ar mai trebui redusi, pe cit posibil). Dincolo de faptul ca aceiasi actori au dublu rol de la o scena la alta, ritmul spectacolului ar putea fi crescut. In schimb, iesirea din scena e punctata printr-un sunet de percutie cam puternic. Fragmentele din care se compune spectacolul devin acele mici cutiute de lemn din care sare cite o jucarie cu arc, dar in loc sa apara cind o deschizi, sare invers – cind o inchizi. Ca sa reuseasca efectul acesta, pauza dintre scene trebuie minimalizata.

Piesa are si un pronuntat caracter psihologic, devenirea personajelor putind fi explicata prin evenimente traumatizante ale copilariei (cazul vecinului care-si ucide tatal). Personajul principal, Toma, are un prieten imaginar, creat dupa modelul idolului sau, Kurt Cobain, solistul fomatiei Nirvana, de aici si titlul piesei. Ideea de proiectie poate fi citita in dublu sens: Toma isi proiecteaza in Kurt propriile idealuri, in timp ce vecinul isi regaseste inocenta pierduta in Toma si cauta sa reitereze prin actele la care il indeamna propriul parcurs criminal. Autorul spectacolului incearca sa redea conflictul din mintea lui Toma atunci cind se zbate intre doua drumuri posibile, intre doua tendinte opuse ale propriei firi. Viata lui se bifurca la un moment dat, acesta fiind atras cu o forta egala de idolul adolescentei, dar si de noul prieten care ii deschide portile lumii reale: alegerea victimei, urmarirea si, in final, eliminarea acesteia. Framintarea protagonistului este foarte reusit redata scenic prin miscari convulsive, contorsionate, sugestia incercarii de rupere a cordonului ombilical. Vlad Volf se pliaza foarte bine pe rolul situat la limita dintre adolescent si adult. Mai greu ii este cu siguranta lui Doru Aftanasiu sa se lase in mintea copiilor; intre timp jucase pe tipul rau famat si lipsit de scrupule. Cosmin Maxim aduce destul de mult cu Kurt Cobain, chiar se expune live cu citeva note, numai ca rolul sau e usor ridicol, nu numai din cauza perucii, ci si pentru ca personifica latura slaba a lui Toma. Experientele onirice ale lui Toma ("arborele vietii" din Bahrain) si monologul final in forta, cind Vlad Volf preia basul, schiteaza posibilitatea unei salvari – prin scris si bazindu-se pe propriile puteri.

Publicitate și alte recomandări video