O noua stiinta a vieti

Cartea "O noua stiinta a vietii", scrisa de cercetatorul britanic, biolog, Rupert Sheldrake, a provocat discutii aprinse, pro si contra, in rindul oamenilor de stiinta, dupa unii ea generind aproape o revolutie in stiintele vietii, dupa altii fiind vorba nici mai mult nici mai putin decit despre un fals stiintific. Multa pasiune, asadar, in jurul lucrarii, si e normal, ea fiind cu adevarat provocatoare. E de retinut si faptul ca autorul, dupa ce a renuntat la o cariera universitara, a lucrat mai multi ani in India, experienta care l-a condus la o noua viziune asupra vietii, bazata pe rezonanta morfica, viziune ce sta la baza lucrarii sale. Apoi a colaborat ani multi cu un grup de filosofi si oameni de stiinta preocupati de explorarea interrelatiilor dintre stiinta, filosofie si religie, grup numit Epiphany Philosophers. Iata de ce salutam cu bucurie aparitia editiei in limba  romana, la Editura "Firul Ariadnei", Bucuresti, 2006.
Vechea biologie, darwinista, trateaza organismele vii ca pe niste masinarii complexe ce functioneaza dupa legile cunoscute ale fizicii si ale chimiei. Aceasta abordare conventionala, mecanicista, este considerata de catre Sheldrake drept "inutil limitativa", desi singura de care dispune biologia experimentala, el propunind o abordare mai cuprinzatoare, bazata pe filosofia holista, care recunoaste existenta unor sisteme organizate ierarhic, cu grade de complexitate diferite, sisteme ce trebuie tratate ca intreg, iar intregul fiind mai mult decit suma partilor care il compun. De fapt, este vorba despre o noua paradigma, despre trecerea de la una mecanicista la una organicista.
Ipoteza introdusa de catre Sheldrake in explicarea vietii si a comportamentului uman se bazeaza pe notiunea de "cimp morfogenetic", astfel de cimpuri putind explica modul cum iau nastere formele embrionare si cum se dezvolta ele. Cimpurile morfogenetice au efecte fizice masurabile si sint responsabile de forma si modul de organizare a sistemelor vii. Aceste cimpuri au structuri caracteristice care provin  – crede autorul – de la sisteme similare anterioare. "Cimpurile morfogenetice ale tuturor sistemelor anterioare sint prezente in orice sistem similar ulterior; structurile sistemelor anterioare influenteaza sistemele similare ulterioare intr-un mod cumulativ, actionind atit transspatial cit si transtemporal" (p. 9).
Conform acestei ipoteze, deci, sistemele vii sint organizate precum cele similare din trecut. De aceea o planta va lua forma caracteristica membrilor anteriori ai speciei sale, iar animalele actioneaza instinctiv in acelasi mod ca si stramosii lor. Ipoteza lui Shaldrake se refera la repetarea formelor si a modelelor structurale ale matriei vii, dar neglijeaza problema originii sau a sursei acestor forme si modele. Aceasta ipoteza permite stabilirea unor predictii testabile cu totul diferite de cele ale teoriei conventionale. Spre exemplu, daca un sobolan invata un nou mod de comportament, orice confrate al sau nascut ulterior si crescut in conditii similare isi va insusi mult mai repede respectivul mod de comportament, fara sa existe legaturi fizice sau de comunicare clasica intre laboratoarele in care se face cercetarea. Iar cu cit mai multe exemplare vor invata noul mod de comportament, cu atit transmisia la populatiile urmatoare va fi mai facila.
Deci ipoteza indeplineste rigorile stiintei: a putut fi testata si poate fi testata prin diferite metode in laborator, cu rezultate remarcabile. Ea a capatat numele de "ipoteza cauzalitatii formatoare" si conduce la interpretari total diferite fata de teoriile traditionale ale multor fenomene fizice (macrounivers) si biologice (microunivers), deschizind practic o noua perspectiva in stiinta, una plina de consecinte. O ipoteza atragatoare, interesanta si solid argumentata.
Premisa de plecare este aceea ca legile fizico-chimice cunoscute nu pot explica toate fenomenele vietii, lasind un gol ce trebuie umplut. Astfel, cadrul ortodox al stiintei este respectat si completat. Cartea este bine scrisa, savanta, sintetizind cunostinte actuale din numeroase domenii ale stiintei vietii. Asa cum arata Lois Wingerson, "desi par extravagante, ideile lui Sheldrake sint dificil de combatut logic atunci cind sint studiate in detaliu. Cel putin, ele constituie un bun studiu de caz al flexibilitatii creative a mintilor biologilor" (p. 253). O flexibilitate mai mult decit necesara, pentru ca, in pofida remarcabilelor realizari ale geneticii si  biofizicii moleculare, avem nevoie inca de o intelegere mai buna a evolutiei organismelor vii. Teoria darwinista ofera explicatii plauzibile privind evolutia microscopica, dar explicarea analitica a schimbarilor majore ramine obscura.
Ipoteza cauzalitatii formatoare a lui Sheldrake, numita si rezonanta morfica, poate fi testata in sistem fizic, biologic si psihologic, oferind solutii pentru unele enigme actuale si putind contribui la o unificare a tuturor stiintelor si la o schimbare de paradigma, in termenii lui Th. Kuhn, in privinta modului de a explica lumea. Spre surpriza sa, cercetatorul britanic a fost luat cel mai in serios de catre cei care ar fi trebuit sa se simta mai vexati – de catre fizicieni. Dar controversele continua si mai e de asteptat pina la o obiectivare a rezultatelor acestei remarcabile teorii.