Orasul viitorului

Vazut din Palatul Roznovanu sau din birourile Casei Patrate, orasul arata ca o uzina ce duduie. Orasul se face. Vazut la pas sau printre blocurile murdare, orasul le apare locuitorilor sau vizitatorilor ca un muribund. Orasul e pe duca. Orice om cu minte care trece prin Iasi subliniaza aproape invariabil un contrast care tinde sa devina din ce in ce mai puternic: orasul are potential, dar nu este administrat cu eficienta. Necazurile vizibile sint cunoscute de toata lumea: strazi care se transforma in ulite, santiere la fel de perene ca arborele sequoia, transport public ca vai de lume, locuri de parcare nix, ciini vagabonzi cu miile, igiena publica precara, blocuri gata sa isi dea obstescul sfirsit, industrii inexistente si, mai presus de toate, lipsa de viziune si de bani in rezolvarea unor astfel de probleme.

Necazurile mai putin vizibile pot fi, la fel de usor, intrezarite de cei care au ochi sa le vada. Consiliul Local, departe de a fi o adunare de oameni alesi sa rezolve probleme, este, cu putine exceptii, o colectie de mini-politicieni care isi exerseaza coardele vocale pentru a capata vizibilitate in organizatiile din care fac parte sau pentru a-si aranja un trai personal cit mai confortabil. Vaduviti de pavaza unor decizii de referinta pentru oras si sufocati de noiane de dosare si de hirtii, angajatii Primariei, multi dintre ei oameni de isprava, merg adesea la serviciu nu cu intentia de a rezolva solicitarile iesenilor, ci cu gindul de a mai supravietui inca o zi valurilor de decizii, hotariri si seisme birocratice carora nu le mai stie nimeni istoria, ordinea si rostul.

In ultimii douazeci de ani, institutia Primarului nu s-a aflat niciodata in situatia de a gestiona realmente destinul orasului, pentru simplul motiv ca un om, fie el birocrat de geniu, afacerist pur-singe sau persoana cu bune intentii, nu poate controla haosul si mentalitatea feudala. Intocmai ca in cazul altor orase mari din Romania, functia de primar al Iasului este, mai degraba, o trambulina politica ce il lanseaza pe ocupant dinspre provincie catre centru. De altfel, cei mai multi dintre politicienii Iasului, indiferent de apartenenta si de pozitia de putere pe care o ocupa, sint inzestrati cu talentul de a-si transforma ideile in focuri de artificii. Lumea vine la spectacolul lor, se minuneaza la vederea nevinovatelor explozii, susura cu incintare la jocul de lumini si de sunete, apoi fiecare merge acasa si asteapta urmatorul eveniment pirotehnic. Pentru a preveni uitarea, e bine sa tinem minte proiectele a caror finalizare ar fi transformat Iasul intr-un oras al viitorului: aeroportul, modernizarea Ciricului, soseaua de centura, pasajul «Octav Bancila», parcul TehnopolIS, reabilitatea centrului istoric, imbunatatirea transportului public. Daca aceste idei ar fi fost gindite si sprijinite pentru a face saltul din hirtie in realitate, am fi trait, in viitor, intr-un oras european.

Ajuns pe aeroportul international din Iasi, calatorului i s-ar fi oferit numaidecit citeva optiuni de transport: rent-a-car, taxi dupa pofta inimii sau mijloc de transport public cu frecventa de circulatie la citeva minute. O priveliste minunata nu ar fi contenit sa uimeasca ochii osteniti ai veneticului. Cum ai fi coborit de la aeroport, in locul vechiului iaz cu mil puturos si milioane de deseuri, ai fi zarit oglinda pura a apei care ar fi talazuit molcom in malurile impadurite si in al carei tremur s-ar fi miscat siluetele sidefii ale cladirilor din zona de agrement. Vara, privelistea ar fi fost si mai frumoasa. Barcute si hidrobiciclete, poate un zeppelin sau un balon cu aer cald, flori, bancute cochete si liniste burgheza.

Ajuns in centrul orasului, calatorul nu ar fi avut nici o dificultate de orientare. Toate monumentele si zonele de interes ar fi fost marcate corespunzator, iar municipalitatea ar fi avut grija ca inca de la aeroport sa exista o zona de informare turistica, cu harti, trasee si locuri de cazare potrivite nevoilor si buzunarului strainului. Pe asfaltul neted din centrul istoric, masinile s-ar fi miscat silentios, numai in orele permise traficului. Pentru oamenii cu buzunar mai subtire, o vizita la Cetatuia sau la Galata nu ar fi fost o misiune imposibila. Mijloacele de transport le-ar fi stat la dispozitie in citeva momente. Pina si ieseanul de rind ar fi avut dificultati in a spune care sint diferentele intre tramvaiele din Iasi si cele din Strasbourg. Parcurile din oras ar fi facut deliciul tuturor. In umbra vechilor castani, pe alei frumos pietruite, cupluri si grupuri s-ar fi preumblat avind in nari miros de verde curat, nu de rahat, si s-ar fi oprit, poate, din loc in loc sa admire vreo buruiana care numai pe la noi s-ar mai fi gasit. Iar locurile de joaca pentru copii ar fi fost de-a dreptul de poveste. Si ca in orice poveste, iesenii ar fi trait linistiti si fericiti, ca niste occidentali ai estului, pina la adinci batrinete.