Prizonieri in Internet

Sociolog reputat, tradus si in romaneste, Jean-Claude Kaufmann ne-a cucerit prin "anchetele" sale de un profesionalism ireprosabil. Kaufmann practica sociologia "ca la carte": interviuri, marturii (anonimatul persoanelor intervievate este, bineinteles, respectat), statistici, descriere sintetica si clara a problematicii abordate etc. Noua sa carte se intituleaza (cu un joc de cuvinte foarte ingenios): Sex@mour (Armand Colin, 2000). Cu siguranta ca nu mai e nevoie sa traduc titlul: sex@mour inseamna sex@mor (e drept, cuvintul romanesc "amor" nu e chiar sinonimul perfect pentru iubire, dragoste: "amor" ne trimite mai degraba la epoca lui Conachi, la oftaturile unui Zavaidoc, la Rica Venturiano si la Mita Baston …; pacat: e un cuvint foarte frumos). Din nefericire, azi se zice "a face sex" si nu "a face dragoste", cu atit mai putin "a face amor"; dar, cine stie, poate intr-o buna zi ….

Jean-Claude Kaufmann a mai abordat si in alte lucrari ale sale aceasta tema. Este vorba, prin urmare, de iubire si de sex. De ce sexamor am vazut. Dar pentru ce sex@mor? E vorba despre internet. Multi dintre noi am devenit dependenti de calculator. Iar internetul ne este, daca stim ce vrem sa aflam, de mare utilitate.

Sa nu idolatrizam noile tehnologii. A citi un text pe ecranul calculatorului inseamna (asa cum au demonstrat-o convingator autori de renume, care s-au ocupat de teoria lecturii si de istoria tipariturilor) a te servi de un suport – ecranul – care aminteste de "rulourile" din antichitate (facute din pergament sau din papirus, pe care le derulai ca sa citesti textul) si pe care le citesti de sus in jos, iar pe de alta parte – avantaj considerabil – acest suport ingaduie stocajul in memorie, revenirea la pasajele anterioare ale textului, in fapt ingaduie orice "manevre" gratie comenzilor pe tastatura: utilizatorul are o libertate absoluta. Pe linga calculator si internet, adresele electronice, conversatia pe messenger, SMS-urile, casutele vocale de pe telefoane etc., etc. au intrat in cotidianul omului de astazi (evident, cel care isi permite – financiar – sa dispuna de aceste facilitati).

Printre "minunatiile" cu care ne-a obisnuit internetul un loc aparte revine site-urilor de socializare, care si-au facut aparitia intr-o epoca in care internetul abia depasise virsta pubertatii (in 1999 existau deja 2500 site-uri de socializare). Stim ce inseamna un astfel de site: el faciliteaza contactele, permite doritorilor "sa se cunoasca", sa discute intre ei, dar – pentru cei interesati de astfel de practici – sa "agate" potentiali parteneri, fie femei, fie barbati. Din acest punct de vedere internetul are niste atuuri importante: fiecare poate sa se inscrie (sub pseudonim) pe un astfel de site, sa-si deschida un cont, sa-si puna sau nu fotografia; daca lucrurile se desfasoara pozitiv pentru cei doi intrati in legatura, ei vor face apoi schimb de numere de telefon si de adrese electronice. Si cum exista mai multe site-uri de socializare, doritorul poate schimba site-ul, alege alt pseudonim etc. Scopul este acelasi: gasirea unui (unei) partener(e), pentru "prietenie", "parteneriat", "casatorie" etc. Ei bine, de aici incolo lucrurile se cam incurca.

Sexamor, sex@mor. Va mai amintiti titlul unui film de acum vreun deceniu? Sex, minciuna si video. Cuvintul cheie e minciuna. Caci ce minciuna poate fi mai eficienta decit aceea cind te ascunzi dupa un pseudonim, cind poti povesti vrute si nevrute, cind poti promite marea si sarea unui interlocutor care ar putea fi de buna credinta, dorind realmente o prietenie sincera sau o casatorie. Numai ca nu toata lumea e de buna credinta. Don Juanii de profesie, doritorii de "prospatura", amatoarele de senzatii tari, cei (cele) care tinjesc dupa o noapte (ora) de "sex salbatic" etc. au, gratie internetului, cum sa-si satisfaca poftele si fantasmele.

Marturiile pe care le inregistreaza Kaufmann sint pasionante si de o autenticititate tulburatoare. Dar interesul major al cartii sta in alta parte: autorul isi propune (si reuseste cu brio) sa ajunga, asemenea unui vulcanolog, in "inima" fierbinte a unui vulcan in aparenta stins, dar care reintra in activitate, din adincuri rabufnind bubuituri surde si spasme ale scoartei ce parca ar semana a cutremur. "Vulcan" e o imagine pe care o folosesc pentru a desemna erotismul si sexualitatea (dar mai exista oare frontiere intre ele?). Dragostea, este limpede, nu mai e ce-a fost odata. E o distanta enorma intre cultul de odinioara al femeii, intre puritatea pasiunilor, respectul pentru valorile familiale, diabolizarea adulterului, gesturile tandre si timide ale indragostitilor, surisul, privirea, atingerea miinilor etc. – pe de o parte si, pe de alta – viteza cu care doi insi care abia daca se cunosc ajung impreuna in pat (pentru o noapte, pentru o ora…). In acest proces internetul a avut un rol decisiv. Emanciparea sexuala, atit de dorita in Occident – in anii ’60 – a devenit – pare-se – realitate. Asa cum spune pe buna dreptate Kaufmann, internetul a ajuns (in ce priveste site-urile de socializare si site-urile pornografice) cel mai mare bordel din lume dublat de un supermarket virtual, unde gasesti de toate, inclusiv "produse" promotionale.

Asadar, totul s-a schimbat? Nu-i chiar foarte sigur. Schimbarile – aici sta marea surpriza – sint, adeseori, doar aparente si inselatoare. Barbati care o fac pe Casanova si femei care se vor replici feminine ale lui Don Juan? Da, dar multe femei continua sa doreasca un mariaj, sa aiba copii, frumosi si destepti. Sint insa barbati care isi cauta "femeia vietii lor". Abordare directa, brutala, de genul: „ne vedem diseara la mine" (si asta imediat dupa primele schimburi de mesaje)? Da, insa nu a murit nostalgia intilnirilor stabilite de comun acord, a "preliminariilor", a mersului impreuna la o cafenea, un restaurant, un concert, un film etc. Hop in pat de la primul "interviu de angajare"? Da, dar aceste partide de sex nu duc nicaieri, sint monotone, aproape identice, ajung sa plictiseasca si sa oboseasca. Ciberdependenta? Da, fenomenul e incontestabil, insa te saturi sa stai in fotoliu si in papuci in fata calculatorului, sa te uiti la filme porno si sa tot cauti, pe diferite site-uri, parteneri de-o noapte (de-o ora, daca nu si mai putin …).

In epoca masculilor si a femelelor "de unica folosinta" (precum brichetele si aparatele de ras), constati, cu mirare, ca femeia isi redescopera, treptat, fragilitatea, tandretea, dorinta de a fi credincioasa sotului si de a-si asuma maternitatea, ca barbatul, chiar daca mai greu (are, totusi, orgoliul lui "viril"), incepe sa realizeze ca femeia nu e doar un trup pe care il posezi o data si apoi il uiti, ca ea are si un suflet, are un farmec inefabil, ca poti ramine cu ea mai mult de-o noapte, ca are nume, prenume si nu pseudonim, ca poti s-o numesti altfel ca s-o alinti, ca are chip, ochi, glas, si ca nu e formata din litere, sunete si mesaje pe e-mail sau pe robotul telefonului.

Zappingul sexual nu prea are – e opinia lui Kaufmann, pe care o impartasesc – viitor. Nici vorba sa revenim la rigorismul si la ipocrizia morala a epocilor revolute. Asta tine de trecut. Dar iubirea, Iubirea cu majuscula, nu a murit.

Dupa parerea mea, ar trebui sa (re)invatam sa fredonam, chiar daca nu avem cine stie ce voce, un cintec precum Plaisir d’amour ….