Proba labirintului

 In privinta sculpturii, ca si a oricarui alt lucru vrednic de interes, circula o multime de prejudecati. Una dintre ele sugereaza ca aceasta ar fi destinata exclusiv uzului masculin, datorita elementelor de forta si energie presupuse. Intr-o atare perspectiva, dalta si ciocanul s-ar asorta mai curand cu asprimea mainilor musculoase, ferme, datatoare de impulsuri puternice, decat cu fragilitatea acelor palme in care pot fi citite semne ale delicatetii si sensibilitatii feminine. O alta prejudecata considera ca formele sculptate ar etala privitorilor doar o expresivitate frusta, rudimentara; piatra, lemnul sau metalul „ingreuneaza" ideea sau o sufoca prin propria materialitate. Ambele clisee pot fi lesne contrazise, iar dovezile nu trebuie cautate in vreun capat de lume, ci in chiar imediata noastra proximitate…

Specializata in sculptura la Universitatea de Arte „G.Enescu", masteranda si doctoranda a acesteia, Ana Maria Negara (n. 1984, la Braila) demonstreaza convingator ca in sculptura de astazi relevanta robustetii fizice este doar facultativa, fiind surclasata decisiv de atuurile imaginatiei si inteligentei, daca sunt strunite in directie creativa. Chiar si asa, artistei nu-i sunt defel straine tehnicile „barbatesti" de lucru (cele care o ajuta sa ciopleasca ori sa modeleze lemnul, metalul, marmura sau granitul), cum nici priceperea asamblarii instalatiilor complexe, de factura abstract-conceptuala.  Imbina, asadar, mestesugul clasic al prelucrarii materialelor brute, cu elemente de compozitie specifice neo-avangardelor occidentale.

Preocupata de simbolism si mitologie, de esoterism si magie, de geometriile ascunse si catoptrica (ramura a opticii care studiaza reflexiile de lumina), Ana Maria Negara traieste inca fervoarea documentarii si acumularilor de tot felul – indicii ale seriozitatii si bunei pozitionari profesionale. Pare influentata de cativa din sculptorii romani din exil (indeosebi Brancusi, Andrei Cadere, George Apostu, Paul Neagu), dar si de Alberto Giacometti, de minimalismul american si de rebelii op-artei actuale. Atat pe durata studiilor, cat si ulterior, artista a reusit sa expuna in numeroase locuri si ocazii, exersand anumite motive care o individualizeaza in chip vizibil: geneza lumii si a timpului, distributia materiei si a luminii, spatialitatea corpurilor, infinitul, dualitatea, separarea si imbricarea formelor.

Incepand din 2008, lucrarile Anei Maria Negara se inscriu in registrul sculpturii moderniste, in care pot fi recunoscute pretexte mitologico- religioase (Narcis, Sfantul Chip, Buna Vestire) si simbolico-filosofice (Clar-obscur, Izvorul timpului, Spirala timpului, Dualitate, Calea infinitului, Inceputul lumii, Cand totul era apa, Roua muntilor). Cubul, sfera, spirala, ovoidul, rombul sunt formele care ii stilizeaza in masura sporita intentiile semnificante. Simultan, elaboreaza compozitii plurimodulare (Tu, Millo,  Point X, Evolutie), in care sunt adaugate sticla si oglinda, exploatand cu subtilitate virtutile expresive ale acestora.

Vazuta ca „matrice a simbolicului" oglinda mobilizeaza o adevarata „poetica a reflectarii", o „ispita speculara"  (pentru cei interesati de subiect, a se vedea Sabine Melchior-Bonnet, autoarea unei Istorii a oglinzii) menita a impaca reflexia cu reflectia, jocurile de lumini cu cele ale gandirii, interiorul cu exteriorul, introspectia si contemplarea, tentatiile narcisice si pe cele evazive.  

Ultimul din proiectele Anei Maria Negara se intituleaza Catharsis, fiind conceput in forma unei vaste cutii-labirint, tapetata cu oglinzi si pe dinauntru, si pe dinafara. Conturat cu lumina  florescenta, traseul labirintului se multiplica in toate directiile, creand impresia unei spatiu dilatat la maximum, in care te poti lesne prapadi. Pentru a evita „ratacirea" completa, curiosii vor primi drept sprijin un baston alb din silicon, fragmentat de cinci dungi rosii (pozitionate dupa cadenta sirului Fibonacci), reprezentand „firul rosu" salvator, firul Ariadnei din mitologie, cel care i-a aratat eroului Tezeu calea vietii si a izbavirii.

Care este miza speculativa a unei atari optiuni? Se stie ca exista labirinturi ale spatiului, ale gandirii, ale memoriei, ale fanteziei, dar si labirinturi vegetale, urbane, muzicale, virtuale… Unele sunt cu o singura iesire, altele arborescente sau rizomatice – asa cum le-au descris Mircea Eliade si Umberto Eco in scrierile lor. Dintr-o perspectiva simbolica, labirintul schiteaza conturul vietii intortocheate, surprinsa in termeni de ratacire si risipa; in el te poti pierde, dar si regasi. Labirintul trimite, totodata, la primejdiile calatoriei si exilului, la dubiile cautarii de sine, la replierile confuze prin arcanele memoriei, la ramificatia excesiva a stiintei, la pelerinajul credinciosului catre „centrul" sau spiritual. Important nu este labirintul in sine, cat ocazia – fatala sau fericita – pe care ti-o ofera. In campul vizualului, tema labirintului nu este noua; a fost folosita, intre altii, de artisti precum Davide Tonato, Maurits Cornelis Escher, Marta Pan, Muriel Baumgartner, Waclaw Szpakowski, Jeppe Hein, Eric Duyckaerts sau de Michelangelo Pistoletto – intr-o celebra instalatie din carton.

Sincrona cu preocuparile similare din arta contemporana, Ana Maria Negara da proiectului sau un inteles personal, in care drumul sinuos capata virtuti catharsice, terapeutice, purificatoare. Traseul labirintic reface, astfel, parcursul artistului pornit in cautarea propriului limbaj si a propriei identitati – unul seducator si promitator, insa nescutit de capcane. Reusita ori pierzania sunt cele doua „coarne" ale dilemei, singurele „iesiri" posibile. Conteaza sa gasesti acel „fir" misterios care sa-ti indice directia cea buna. In privinta artistei de fata, am certitudinea ca l-a si gasit…

* Petru Bejan este profesor la Facultatea de Filosofie ssi Stiinte Social-Politice din cadrul Universitatii "Al. I. Cuza" Iasi