Proiectul strada Lapusneanu

Subtitlu

duminică, 10 septembrie 2006, 20:28
2 MIN
 Proiectul strada Lapusneanu

Proiectul „Strada Lapusneanu” e o utopie frumoasa, cu mult mai mici dimensiuni decit refacerea, dupa al doilea razboi mondial, a Pietii Vechi din Varsovia, complet distrusa de bombardamente si reconstruita dupa planse si fotografii de epoca. Si daca Piata Veche din Varsovia a fost reconstituita in intregime, din strada Lapusneanu, altadata un Corso al Iasului evocat de Alexandru Paleologu, nu mai poate fi refacut decit un colt, acela dinspre Astoria, pornind de la cinematograful Tineretului, Muzeul Unirii si terminind cu cinematograful Republica si Atelierele UAP. Sint multe restituiri de facut. Cinematograful Tineretului a „ucis” un restaurant de epoca, dar acesta din urma mai poate fi adus la fosta lui nobila conditie, pentru ca exista toata documentatia necesara. Cladirea Muzeului Unirii este aproape finalizata. Cinematograful Republica a fost modernizat, din pacate, in anii ’60-’70 cu un stralucit elan al distrugerii. Inainte de razboi, sala se numea Trianon si, probabil din rusinea de a evoca consfintirea unui mare moment al istoriei Romaniei, dupa 23 august 1944 numele i-a fost schimbat cu Maxim Gorki. Dupa 1965, cind politica lui Ceausescu fata de URSS a fost una de relativa independenta (in fapt una de inchidere si izolare), Maxim Gorki s-a transformat intr-un ostas al Armatei Rosii in transee ideologice (ceea ce, intr-o masura, a si fost de fapt) si cinematograful a fost botezat Republica. In cazul acesta sint de facut doua restituiri dintre care prima e foarte usor de facut: sala se poate intoarce oricind la numele ei de botez, Trianon, si nu vad ce sau cine ne-ar putea impiedica sa o facem. A doua e de durata si presupune o investitie de anvergura: restaurarea macar a exteriorului, pentru ca, in interior, o data cu modernizarea, au disparut lojile, arhitectura interioara nu mai poate fi refacuta decit daca distrugi cu totul cladirea si o ridici de la zero dupa vechile planuri.
Orasul nostru traieste azi prin citeva cladiri emblematice, monumentale: Palatul Culturii, Teatrul National, Fundatia Regele Ferdinand (actuala Biblioteca Centrala Universitara), biserica Trei Ierarhi, Manastirea Golia, Catedrala Mitropolitana. Doar acestea mai amintesc de Iasul vechi, dar nicaieri nu mai exista macar un colt al orasului ramas intreg (ma refer, fireste, la centrul orasului). Din nefericire, cele doua centre civice ale urbei, ridicate, primul in anii ’60 in Piata Unirii, al doilea in anii ’80 in zona Halei Centrale sint amindoua ratate. In locul unor spatii cu identitate si personalitate s-au ridicat cladiri impersonale si peste toate, urite.
Deschid o paranteza. In anii ’80, hala de peste, construita si ea dupa planurile arhitectului Jean Eiffel, a fost demontata. S-a promis atunci ca va avea un alt amplasament. Stie cineva unde se afla depozitate piesele ei componente?
Proiectul strada Lapusneanu e sansa noastra de-a conserva un fragment din Iasul de altadata, un soi de oaza in timp. Dar cum stim sa distrugem, ca orice cultura adamica, urmele civilizatiilor cu insemn de noblete, ma tem ca si acest proiect va esua, daca nu din indiferenta, atunci cel putin din dorinta de a nu si-l adjudeca cineva.

Comentarii