Pupatura festiva

M-a uimit dintotdeauna imaginatia ieseanului. Nu cunosc cetatean mai ingenios si mai inventiv-fantezist decit el. Ieseanul are (si inca din belsug!) solutii imprevizibile pentru orice problema, pentru orice dificultate, pentru orice impas. Pentru iesean nu exista vreo "cvadratura a cercului", vreo problema reputat irezolvabila. Aceasta admirabila insusire (imaginatia!)  ii vine, desigur, din afundul si vicisitudinea timpurilor, ca o consecinta a incercarilor, a "pragurilor" la care a fost supus, a "provocarilor" de tot felul. Si pe care, mereu si mereu, invincibil si glorios, ieseanul le-a trecut…
Dar sa vin si la subiect. Zilele trecute, pe seara si intuneric, am primit un telefon. Cineva, un june din capitala (persoana foarte importanta, prin urmare, un gazetar) m-a somat cu o intrebare perfida: "ce opinie aveti in legatura cu proiectul de a renova Piata Unirii?". Inventiv si abil ca tot ieseanul, nu m-am lasat descumpanit de intrebare. I-am raspuns imediat ca nu am stire de vreun proiect edilitar mai precis si ca, de fapt, aspectul de santier al numitei piete (ca si mormanele de moloz din cuprinsul ei) nu reprezinta decit o aparenta, un miraj. Nimeni nu are de gind sa modifice intr-un chip radical Piata Unirii. Nici nu prea e cu putinta o atare idee. Nu sint fonduri, nu e "capital", nu e mina de lucru. "Dar de unde v-a venit?", l-am intrebat pe jurnalist, la rindu-mi. Mi-a raspuns netulburat: "e o idee pe care am gasit-o pe un forum de discutii iesean; se vorbea acolo de un Proiect". Abia acum s-a facut ziua in mintea mea. Abia in acest suprem moment m-am "prins". Ideea cu pricina nu era numai o vorba in vint, ea isi avea sorgintea in fantezia unui  iesean. Venea, negresit, de la un ins imaginativ. De la un poet, cum ar veni.
Ce concluzii putem trage dintr-o asemenea conversatie banala? Una singura, cred. Neputinta ieseanului de a distinge intre esential si nesemnificativ, intre posibil si imposibil, intre realitate si inventie. Ideea de "a renova Piata Unirii" tine de fabulosul cel mai pur. Depaseste orice inchipuire. Nici edilul cel mai priceput, oricit s-ar stradui, in lipsa banilor, nu-i poate da de capat. Ar putea, cel mult, sa transporte statuia lui Cuza din locul excentric in care se afla, pentru a da oarecare simetrie pietii (idee, totusi, nu foarte stralucita). Ar putea curata "mausoleul lui Manciuc", devenit adesea un gang pestilential… Ar putea, in fine, construi si o parcare subterana. Altceva, nimic!
Cu toate acestea, in deosebire de alte locuri din Iasi, Piata Unirii are norocul de a primi, de fiecare 24 ianuarie, tot felul de "marimi" politice. Daca nu vine Tariceanu, vine Basescu. Si daca nu vine Basescu, vine Vacaroiu. Si daca nu se infiinteaza nici Vacaroiu, vin ministrii insetati de a se prinde in hora fratietatii nationale. Induiosat, liberalul da mina cu democratul si romanul mare cu romanul verde. "Pupat toti peata…". Si pentru ca pupatura festiva sa nu se petreaca in noroi, Primaria simte obligatia de a pune tricolorul pe cladiri si de a da cu matura printre bolovani. Alte locuri din Iasi nici macar norocul asta nu-l au…