Reabilitarea mitului

Istoria s-a nascut si va sfarsi din/in nabadaioasa idila dintre mythos si logos. Sunt acestea singurele entitati datatoare de viata din cimitirul de evenimente profane. Ele leaga pe om de necunoscutul sau, ceea ce rationalismul elenilor n-a reusit niciodata. Imaginarul nostru religios, economic, cultural si politic e bantuit de tot felul de mituri, mai mult sau mai putin camuflate. Gasesc ca e normal, deoarece, la urma-urmelor, istoria trebuie ca are si ea un suflet, cu multe tainite, e adevarat, unele niciodata vazute.

Miturile se transmit mai mult pe linie feminina, fac parte din canonul feminin, e ispititor, e intelept si siret ca sarpele si tot ca el isi schimba pielea in rastimpuri, pentru a renaste, pentru a oferi poate un alt sens, o alta interpretare a intamplarilor din subconstient, surprinzand de fiecare data nivelul ratiunii, al constientului inconstient.

Aristotel spunea ca omul se defineste prin sufletul sau, deci nici istoria omului nu se poate defini altfel. Ea e stransa in arhetipuri simbolice, irationale, depozitare de esente, imagini, identitati, ca in povestile noastre populare. Acum, mitul s-a intors, bagand in criza obiectivismul modern si rationalismul cartezian si facandu-ne din nou supranaturalul familiar. Baudelaire considera ca mitul are cel mai mare grad de stiintificitate, pentru ca numai el ar intelege analogia universala (analogon-ul sustine principiul hermetic ca ce e sus e si jos, ce e in mare, si in mic) si in felul acesta converteste numinosul nedefinit, la nivel mundan, definit.

Mitul este inepuizabil, ca un cristal cu o mie de fete, fiecare reflectand o poveste. Un mit se poate naste din nimic si sa fie perfect functional si persistent. El coincide cu prima expresie a omului la intalnirea cu Zeul, cu necunoscutul si persista tocmai pentru faptul ca intalnirea cu Zeul nu e incheiata. Hermeneutica lui nu poate fi decat creatoare, cum spunea Eliade. Mitul nu poate fi conceptualizat, e redundant, a-logic, iar relatiile lui cu geometria sunt dintre cele mai proaste. Pentru unii (Lévi-Strauss, Taylor, Frazer, Harrison), mitul incearca sa explice religios lumea; pentru altii (Eliade, Jonas, Jung, Campbell), mitul e compatibil cu stiinta si de nesuprimat. Pentru Campbell, religia perverteste mitul, incercand sa-l interpreteze. Mitul povesteste o istorie sacra, cum ar fi crearea lumii de catre zei, intr-un timp uitat, primordial. Daca miturile arhaice erau religioase, cele camuflate in modernitate sunt si ele atinse de secularizare.

Mitul permite intoarcerea la un timp originar, ceea ce poate avea scopuri terapeutice, pentru ca viata poate fi luata de la inceput, omul poate renaste simbolic. Apoi, mitul iti poate permite intalnirea cu divinitatea si cu viata de dincolo; el justifica moartea. Povestirea sa are virtuti regeneratoare, deoarece trimite, ritualistic, la izvorul vietii. Pentru Lévi-Strauss, mitul ia chipul stiintei primitive; pentru Eliade, intreaga stiinta este un mit al modernitatii; pentru Jonas, mitul descrie locul fiintei in lume. Cata vreme pana si ateismul comunist a avut nevoie de mituri, ca intreaga modernitate, de altfel, asta inseamna ca el are un mare viitor.

Textele sacre mustesc de mituri, Jung si psihologia moderna le considera „revelatii originale ale preconstiintei…, involuntare manifestari ale evenimentelor psihice inconstiente", individuale sau colective, interiorizandu-le. Freud credea la fel, ca trecutul traieste in noi si ca analiza psihologica nu e – in fond – decat un santier arheologic deschis in dedalicele subterane ale inconstientului, de unde se extrag cele mai valoroase elemente ale culturii, ale patrimoniului comun al individului-colectivitatii si istoriei.

Mitul e revelatorul nonvointei si nonratiunii omului si comunitatilor. Prin el, istoria devine suportabila, el amortizeaza asediul timpului, capteaza pulsiunile inconstientului si transforma istoria in „ordine naturala", ca ordine divina transpusa social, anistoric, nonobiectiv si universal, mitul fondeaza universaliile culturii si traduce ecumenismul gandirii simbolice din vastul taram al inconstientului, unde se afla partea noastra mai buna., matrice proteguitoare si inspiratoare, totodata. Performanta economica se bazeaza, in primul rand, pe virtutile psihice ale omului. Acestea sunt forme de capital. Gandirea simbolica se ocupa cu tiparele in care economia se asaza, inlauntrul carora evenimentele se distribuie si se redistribuie ca atrase de un magnetism natural.

Similitudinile dintre ciclurile economice ale comunitatilor, sincronismul descoperirilor si evolutia artelor indica o complicitate freatica in subteranul comunitatilor umane, existenta unui calendar comun al speciei umane si prezenta lucratoare a unor arhetipuri ale imaginarului colectiv. In spatele istoriei vizibile exista o intreaga metastructura care ordoneaza, pune totul in armonie si in continuitate sau in sincronicitate, imprimand totodata lucrurilor de la suprafata si o directie de miscare. Ideile, proiectele sunt, mai intai, creatii spontane ale psihicului inconstient, scapand controlului vointei. Sunt natura pura. Indica adevarul, in acord cu natura noastra profunda, perfecta ca un numar nescris, atunci cand constiinta noastra s-a indepartat prea tare de fundamentele sale si astfel a ajuns intr-un impas.

Miticul este reflectia psihologicului dincolo de nivelul personal. Blocarea sau interzicerea mitului se poate lasa cu daune teribile in existenta comunitatilor, de la nevroze si pana la moartea biologica si implozie sociala (vezi cazul comunismului). Ideologiile grefate pe structuri utopice (cazul nazismului) reprezinta mituri confiscate prin forta si aservite arhetipului masculin, puterii, fortei si violentelor si impuse comunitatilor, epocilor, indivizilor. Natura lor intoleranta le atesta devierea. Harta genomului uman cuprinde 3,2 miliarde de compusi chimici, dintre care 99,99% sunt identici la toti indivizii. Prin urmare, diversitatea umana se desfasoara in interiorul restului de 0,01%. Iata unitatea! Iata "mana invizibila". Astfel, activitatea umana se ordoneaza, devenind inteligibila tuturor.