Simirad2. „Asa tata, asa fiu!”

luni, 17 noiembrie 2008, 19:53
4 MIN
 Simirad2. „Asa tata, asa fiu!”

Ca sa nu ramiie repetent la politica si anul acesta, dl Constantin Simirad i-a promis tinarului sau fiu Lucian sa-l duca in Parlament de 1 decembrie. Zis si facut! Nu i-ar fi fost greu greului din PSD, presedinte al Consiliului Judetean si figura inca populara intr-un Iasi care nu se decide odata sa renunte la aceste figuri care si-au dat, nu o data, arama pe fata, sa-l ia pe june sub aripa-i incapatoare. Dar ce si-a spus domnia sa? Ca nu ar da bine, ma-ntelegi, sa fie fisiorul catindat in partidul in care tatinele e mare mahar, ca prea ar mirosi a blat ori a parvenitism filial. Domnul Simirad-seniorul e un animal politic suficient de viclean pentru a-si da seama ca o rivalitate de fatada nu are cum sa nu dea bine la bobor, asa ca ce si-a spus el: de ce nu si-ar incerca norocul la partidul de peste drum, cu care, orisicit, tot se gaseste o cale de negociere. Ca, asta o stie sigur fostul edil al Iasilor, se vor gasi destui naivi care sa admire aceasta disensiune de optiuni din familia Simirad. Daca am trai in Marea Britanie sau in oricare alt loc in care cuvintul unui om politic conteaza si nu e simpla gargara electorala, am crede ca e vorba de o diferenta de viziune, de conceptii: tatal e de stinga (deh, trecutul, arza-l-ar focul, inca face cu ochiul), pe cind feciorul e de dreapta. Doar ca noi traim in Romania si stim cu totii ca, la noi, platforma unui partid nu are nici cea mai vaga legatura cu politica pe care acesta o practica si cu atit mai putin cu asa-numitele conceptii ale membrilor sai marcanti.

Ei, si macar daca ar fi fost vorba de altcineva, poate-poate am mai fi inchis ochii; dar dl Constantin Simirad a mai suferit o metamorfoza: dupa ce a transformat PAC-ul intr-un ridicol Partid al Moldovenilor, l-a vindut si pe acesta PSD-ului contra unui caldut post de ambasador in Cuba. E, prin urmare, un ins cu principii. Asa ca va dati seama ce tensiune mocneste, in plina campanie electorala, in familia Simirad, cite polemici se aprind cind se ciocnesc doua conceptii opuse, tari precum cremenea, dar de la care, din onestitate si fidelitate fata de sine insusi, nici unul dintre masculii clanului nu se indupleca sa abdice? Om intelept, dl Simirad-tatal si-a calcat pe inima si a acceptat, cu greu, dar si cu o umbra de mindrie genitoriala, "tradarea" progeniturii. In plus, stie bine ca gheara leului nu trebuie sa fie sesizata pe teritoriul barbatusului aflat la inceput de drum; iata ce a declarat domnia sa, intr-un stil demn de un membru al Uniunii Scriitorilor ce este: "Nu pot sa nu-l las pe Lucian sa nu incerce sa se afirme, dar in acelasi timp nu pot lovi in feciorul meu, cel care cu siguranta este mult mai apropiat de mine decit colegii de partid. Asta este pozitia mea, deci un singur colegiu in care nu ma amestec, in rest ma voi amesteca". Va dati seama ce s-ar fi intimplat daca seful Consiliului Judetean nu l-ar fi "lasat" pe fiul sau sa iasa la joaca alaturi de colegii de la PNL? S-ar fi naruit o cariera atit de promitatoare… Dl Simirad ar fi semanat cu fomistul Cronos, care-si inghitea odraslele pe care consoarta se canonea sa i le nasca, doar pentru a nu fi detronat de acestea. In fine, iata ce declara si ala micu’, marcat totusi de personalitatea parintelui, dar decis sa-si urmeze chemarea si sa-si apere opiniile: "In viata, fiecare are drumul sau, iar eu am propriul drum in politica. In familie, ne respectam opiniile si deciziile. Copiii isi iubesc parintii, dar vor sa fie independenti". Cit fair play!

Cine ar putea sa fie suspicios? Dar ce te faci cind, in pofida declaratiilor, ii gasesti pe cei doi adversari, care au semnat un nobil pact de neagresiune, aparind impreuna pe afisele fiului, sub insemnele politice ale PNL-ului, sub protectia unui slogan probabil gindit impreuna: "Asa tata, asa fiu!". Normal ca dl Constantin Simirad se face ca ploua. Doar el insusi s-a lasat tras in poza alaturi de fecior, de nu cumva imaginea de pe banner-ele de campanie or fi opera vreunui paparazzo PNL-ist, care i-a surprins pe cei doi in living-ul din viloiul de pe dealul Galatei. Chiar daca fiul e PNL-ist, deci galben, si nu rosu (de ce va ginditi la comunisti?; intre timp si PSD-ul a adoptat regala purpura), cei doi par a face o echipa sudata. Si chiar asa si este…

Aproape ca mi se pare inutil sa mai trag concluzii: blatul electoral este vizibil tocmai de la Tibanesti (coledziul in care candideaza Lucian Simirad). Degeaba face seful PSD-ului, Gheorghe Nichita, reclamatie la Biroul Electoral Central, mimind mirarea si indignarea. Doar el insusi a iesit primar tot profitind de popularitatea lui Constantin Simirad. O fi gelos ca, intre timp, locul linga presedintele Consiliului Judetean i-a fost uzurpat de ala micu’? Inutil face Simirad-padre pe neprihanitul, pretinzind ca el habar nu are de asa ceva. Totul a fost foarte bine calculat. Da, peste vreo saptamina se vor ridica afisele cu pricina, dar ele deja si-au facut efectul. Si cum moldoveanul nostru destupat la minte are o slabiciune pentru fostul primar neaos al Iesilor, fireste ca el ii va acorda votul urmasului acestuia. Pentru ca doar scrie acolo, albastru pe galben: "Asa tata, asa fiu!".

Comentarii