Somnicul ratiunii

Sa dam uitarii toate regulile care ne tintuiesc mintea in comoditate si sa ne comportam usor haotic, alunecind cu veselie controlata intr-un dulce somnic al ratiunii. Eu tocmai acest exercitiu il fac de citeva bune saptamini. Ceea ce va doresc si dumneavoastra.

Ma simt ca berbecul pe imas doar avind filme alb-negru in aparatele clasice. Lumea digitala imi produce disconfort, asediindu-mi cetatea vechilor valori in care ma incapatinez a locui. Pentru a-mi testa convingerile ferme, am imprumutat de la o prietena un foto-aparat digital si de la un prieten citeva obiective. Intr-o seara, m-am trezit fotografiind color luminari miscate si tablouri de familie rotindu-se misterios, ca si cum as ilustra o carte ce inventariaza fenomene paranormale, si, intr-o dimineata, surprinzind, iarasi color, gugustiucii care imi cer la geam firimituri de piine, ca si cum as lucra la noul atlas al zburatoarelor din Moldova.

Fata de arta vizuala conceptuala contemporana simt un puternic disconfort bio-psiho-mental. Pentru a-mi clatina opiniile si a le clati in primavara, am imprumutat un album ce aduna operele unor artisti straini ce au pasit din mileniul doi in trei si am rugat o absolventa de la Grafica sa imi descifreze lucrarile care mie imi comunicau doar nimica-nimicuta. Din vorba in vorba, am rugat-o eu si altceva, dar asta nu mai e subiect pentru Fotograma de astazi, ci, poate, pentru o insemnare de jurnal. Nu neaparat intim.

N-am calcat pe la cinematograf ani in sir. De curind, am vazut cite doua filme zilnic, britanice si franceze, aduse la noi de catre cele doua Centre culturale iesene. Intr-o pauza dintre proiectii, recunosc, am facut iarasi ce nu mai facusem de mult. Intr-un Club, alaturi de trei tineri, am baut o cana de vin fiert si am vorbit despre Fotografie, supra-impresii si depresii. Apoi, seara, tirziu, am vazut ce nu vazusem niciodata: iluminarea nocturna a cladirilor noastre reprezentative. Pina atunci nu ma prinsese inca noaptea linga Palatul Culturii sau Muzeul Unirii. Asta e: sint un magar batrin, greu de urnit.

In linii mari, cam asta voiam sa va spun: am lasat balta interesele majore ale natiei, care tremurau de nerabdare sa fie surprinse de ochii mei ageri si posaci. Acum e un soare fain si, dupa ce imi trimit la „Ziar" Fotograma ne-esentiala, dau fuga pina in Gradina Botanica, unde ma asteapta trei… dar mai bine ma opresc aici si va pun o intrebare de primavara. Cind ati facut ultima oara ceva din toate acelea pe care, pina atunci, nu le facuserati niciodata?