Spalarea creierului. Un model postindustrial (II)

Vorbeam, in articolul precedent, despre efortul noilor "comisari" ai spalarii creierului de a minimaliza si desacraliza orice urma de spectacular in istorie si umanitate. Se observa aici un impuls rudimentar de uniformizare a vietii. Argumentul lor este un asa-zis "liberalism radical", al "drepturilor" umane absolute, dar, in fapt, in spatele sau se ascunde un extremism abuziv – ca toate extremismele. Cine urmareste cu atentie felul in care noua corectitudine politica (spun "noua", intrucit exista si o "veche" corectitudine politica, de bun simt, asupra careia voi reveni) isi intinde tentaculele peste ideologiile Apusului, va recunoaste tehnci si strategii de brainwashing, folosite, in trecut, cu destul succes, de catre fascisti si comunisti. E, fara indoiala, in dorinta acestei uniformizari si nivelari (in mediocritate!) a omenirii, simburele unui absurd totalitarist – inrudit psihologic cu dictaturile secolului XX. Deocamdata pare greu sa-i stabilesti originea, deoarece dezvoltarea lui se afla, in ciuda aparentelor, intr-un stadiu incipient. Punctul de plecare a nebuniei ar putea fi undeva in politica de indoctrinare a marilor corporatii capitaliste (care-si transforma milioanele de lucratori si clienti, din intreaga lume, in roboti ridicoli de propaganda). Totodata, s-ar putea gasi si intr-o exacerbare a corectitudinii politice "bune", devenita "rea" prin excesul de zel al unor adepti mai putin inzestrati intelectual. Pe acest palier, discutia poate fi largita cu o mica digresiune.
Intr-un interviu recent din Dilemateca (8/2007), discutind aspectele negative ale corectitudinii politice, Andrei Plesu face urmatorul comentariu: "Acum, ca am scapat de ideologiile criminale ale veacului trecut, constat ca a aparut /…/ un fel de nevoie de ideologie soft care incet-incet devine un soi de a doua natura. Am impresia ca a aparut un tip uman care nu mai poate trai fara un atasament ideologic, fara o inregimentare. Cum toate celelalte tipuri de inregimentare din lumea traditionala – cum ar fi religia, de pilda – nu mai par sa fie suficiente, se dezvolta o sumedenie de erzaturi, de misionarisme secunde, de un dogmatism ingrijorator. Asa se naste puzderia de oameni angajati care ne inconjoara. Problema este ca, obligind la actiune, ideologiile nu lasa loc reflectiei, ele nu sint, de fapt, forme de gindire, ci doar reductii ale gindirii la un strict necesar, functional in plan imediat. Pe masura ce ideologiile se multiplica, se gindeste mai putin. /…/. Omul de convingere este un om care-si construieste singur convingerile, care a reflectat asupra lucrurilor si abia pe urma isi asuma o anumita forma de gindire si un anume comportament. Ideologiile sint gregare, ideologiile au ceva gata facut in ele. Omul ideologiilor nu este /…/ un cautator adevarat si nici un ginditor adevarat, pe cont propriu; el este doar un entuziast tovaras de drum" (pp.68-9). As merge chiar mai departe, observind ca "omul ideologiilor", noul comisar de brainwashing, isi sublimeaza, prin "inregimentare", completa absenta, nu numai a gindirii originale, ci a gindirii indeobste. Roboteii noii corectitudini politice – tabula rasa, intelectual vorbind – s-au nascut pentru a fi niste executanti (indiferent de doctrina, ei putind fi atit liberali radicali, cit si agenti stalinisti de infiltrare) si nu niste creatori. Aplicarea in forta a ideii gata "mestecate" si "digerate" le e mult mai la indemina decit starea de contemplatie.
"Comisarii" in cauza (pe care ii vad, vai, adesea pe forumurile marilor publicatii, legindu-se de caracterul "nociv" al unor cuvinte folosite de diversi editorialisti, dar opaci total la mesajul real al articolelor) reprezinta degenerarile (posibil inevitabile) ale intentionalitatii fundamental pozitive, cuprinse – ab origine – in corectitudinea politica. Promiteam sa revin asupra fenomenului, intrucit aici se impun, intr-adevar, citeva precizari. Am aparat si eu (si voi apara in continuare) directiile rationale din interiorul mult-dezbatutului concept de political correctness (apropo, mai nou, am vazut ca si dl. Gigi Becali are pareri in aceasta privinta!). Nu poti gindi un univers liberal (in sensul autentic al termenului) fara o normare ideologica de ansamblu. In demersul lor initial, asta au intentionat promotorii corectitudinii politice. Cred, fara ezitare, ca nu ai voie sa discriminezi prin limbaj (nu cuvinte!), gestica si opinie publica rasele, etniile, sexele, religiile, fizionomiile, traditiile etc. Intr-un spatiu democratic, trebuie sa-ti insusesti citeva tipare mentaliste si comportamentale, cu ajutorul carora sa-ti educi respectul (daca nu-l detii cumva in infrastructura elementarului bun-simt nativ) pentru toate aceste forme de libertate a celuilalt. La nivelul coabitarii opozitiilor si diferentelor, in varianta de "tratat de pace", se justifica existenta corectitudinii politice si dimensiunea sa pozitiva. In momentul in care transformi insa corectitudinea politica in instrument de dominare (autoritarista!) a tuturor, de spalare a creierului si de manipulare a constiintelor, atunci, din exercitiu permisiv ea ajunge proces represiv. Sustinatorii sai inceteaza sa mai fie ideologi si se transforma in propagandisti. Insolenta lor sfideaza orice regula, orice sfiala. Pentru ei, marile culturi, marile traditii, marile religii nu fac doi bani in raport cu propria lor lobotomie. Mai multe exemple insa, in articolul de saptamina viitoare.