Spiritus Teutonicus redivivus?

De multa vreme le merge vorba germanilor ca sunt razboinici, deseori agresivi, dar intotdeauna curajosi, cu spirit de sacrificiu si care lupta pana la ultimul om. Istoria confirma aceasta imagine. Vechi izvoare istorice, indeosebi romane – dar nu numai – relateaza pe larg despre curajul si spiritul razboinic al popoarelor germanice (goti, ostrogoti, franci, vizigoti, alemani, saxoni etc., etc.), dar si despre spiritul lor agresiv si lipsit de mila cu care-si tratau dusmanii. Vikingii (normanzii, varegii etc.), care au terorizat mai mult de doua secole – in Evul Mediu – Europa de Vest faceau parte din aceeasi mare familie a popoarelor germanice. Este adevarat ca germanii, multa vreme, n-au avut simtul unitatii nationale, secole in sir fiind divizati intr-o multime de statulete care, deseori, se luptau intre ele desi faceau parte, cel putin teoretic (juridic) din asa-zisul Sfantul Imperiu Roman de Natiune Germana care-si avea, la randul sau, originea in Imperiul lui Carol cel Mare. Dihonia multiseculara dintre micile state germane – agravata de reforma protestanta din secolul al XVI-lea – a permis unor state ca Franta, Spania, Austria, chiar Imperiul Otoman sa devina mari puteri si sa domine scena europeana si, ulterior, mondiala secole in sir.

Abia in secolul al XIX-lea, in conditii istorice de exceptie – sa nu uitam si triumful Principiului zis al Nationalitatilor – celebrul Cancelar Bismark a reusit sa unifice Germania, sa o transforme intr-o mare putere care, foarte repede, a emis pretentii de jucator european si planetar. Aceste pretentii – sustinute de o spectaculoasa dezvoltare economica, de un puternic spirit national, dar si de vechiul spirit razboinic teutonic – au fost una din cauzele importante ale Primului Razboi Mondial. Tot Germaniei i se pune in carca si declansarea celui de-al Doilea Mare Razboi, cel mai pustiitor din istorie.

Trebuie, totusi, sa nuantam. In ce priveste al Doilea Razboi, nimeni nu se indoieste ca vina apartine lui Hitler, adica Germaniei. In ce priveste Primul Mare Razboi, chestiunea este mai complexa. Vina, intr-o oarecare masura, poate fi impartita, de exemplu, cu Austro-Ungaria si chiar Rusia. De altfel, infrangerea Germaniei in 1918 n-a fost atat de catastrofala ca in 1945; armatele dusmane n-au calcat pe teritoriul german. De aici si diferenta uriasa dintre modul cum au privit (si primit) nemtii Pacea de la Versailles din 1920 si cel in care au perceput-o pe cea de la Paris din 1947. Dupa Versailles, nemtii (de la cuvantul slavon nemoi-nemetz care inseamna cel mut, pentru ca nu vorbeau ruseste) s-au simtit umiliti si nedreptatiti, sentiment pe care l-au exploatat cu pricepere Hitler si nazistii in pregatirea revansei, adica al celui de-al Doilea Razboi Mondial. Dupa catastrofa incheiata la 9 mai 1945, dupa relatarile ample privind lagarele de concentrare naziste, holocaustul si crimele SS etc. din teritoriile ocupate, nemtii au capatat un profund complex de vinovatie. Desigur si conditiile impuse prin Tratatul de Pace, dar mai ales acest sentiment i-a impiedicat pe nemti – decenii in sir – sa se manifeste, dupa capacitatile si talentul lor, in plan militar. Ei s-au concentrat, prioritar, pe dezvoltare economica, politici sociale, relatii internationale si politica externa pasnica. Germania Federala este membru NATO inca de la inceput, dar povara principala a apararii Aliantei a cazut pe umerii fostilor dusmani, SUA, Franta, Anglia. Nemaivorbind de faptul ca Germania n-a avut, nu are si nici nu intentioneaza sa aiba arme nucleare.

In ultimii ani, insa, – nu multi – se pare ca situatia s-a schimbat: Germania se manifesta tot mai vizibil pe plan militar. Bugetul ei militar creste de la an la an, este al treilea exportator de arme dupa SUA si Rusia, iar prezenta militarilor nemti pe diferite teatre de lupta din lume sporeste de la un an la altul. Cauzele acestei schimbari de directie sunt mai multe. Intai, dezvoltarea sa economica. In 2-3 decenii Germania si-a depasit economic fostii dusmani din Europa – cei care au invins-o – si a devenit una din marile puteri economice ale lumii – evolutie asemanatoare cu cea a Japoniei, alt invins care „s-a ridicat deasupra invingatorilor". Or, istoria arata clar ca orice putere economica vrea sa devina si mare putere militara; deseori, si conditiile politice si geo-strategice ale epocii o imping spre acest statut.

Dar Germania este mare putere economica de mai multa vreme; de ce tocmai acum s-a trezit ca are nevoie si de o putere militara pe masura? Cauza a fost acel acut sentiment de vinovatie de care vorbeam mai sus. Acum, insa, la aproape 7 decenii de la incheierea razboiului acest sentiment s-a diminuat; noile generatii nu se mai simt vinovate de ce s-a intamplat in Germania intre 1933 si 1945.

Apoi, SUA si-au mutat – ca sa zic asa – atentia principala spre Asia de Sud-Est, unde China are veleitati sporite de lider regional cu pretentii care pot tulbura echilibrul zonei dar si-al lumii.

In consecinta, membrii NATO din Europa, indeosebi cei puternici, trebuie sa-si asume raspunderi si roluri militare sporite. Dupa puterea sa economica – si nu numai – Germania trebuie sa fie in frunte.

In sfarsit, dar nu in ultimul rand, este necesar ca UE sa-si dezvolte propria capacitate militara. Se vorbeste despre acest lucru de mai multa vreme, dar criza a amanat mereu adoptarea unor masuri in acest sens. Desigur, sunt tari cu armate puternice in UE – Franta, Anglia, Italia – dar aici este vorba despre o forta comuna a UE, iar Germania este, practic, obligata sa-si asume un rol important.

In consecinta, Germania, in ultimii ani, si-a schimbat tonul si dintr-o tara „complexata", timorata de trecutul ei militarist, a devenit un actor tot mai important pe scena militara a lumii. A participat la razboiul ofensiv contra Serbiei, are 5000 de militari in Afganistan, va trimite 400 de soldati in Turcia care sa deserveasca bateriile de rachete Patriot, sprijina logistic si in alte moduri interventia franceza in Mali etc. Dincolo de toate acestea, sa nu uitam ca Germania este al treilea mare exportator mondial de arme si se stie ce calitate au armele nemtesti; mai mult, ea exporta acum nu numai in tarile NATO, ca pana mai ieri, ci in multe alte tari de pe tot globul.

Cancelarul Angela Merkel si ministrul apararii Thomas de Maiziere folosesc, in ultima vreme, un ton tot mai transant in favoarea intaririi militare a Germaniei a carei desfasurare militara, zice cancelarul, „va acoperi curand ansamblul globului" etc. Asadar, talentul militar german incepe sa se manifeste din nou, dar sa speram ca „furia teutonica" se va manifesta pentru pastrarea echilibrului si pacii in lume, si nu in directia distrugerii si anihilarii „raselor inferioare".