Stres

In zilele din urma bacalaureatului, am auzit pe toate canalele de televiziune cuvintul "stres". A fost si este folosit pina la sat, pina la uzura, pina la plictis de catre bunici, parinti si elevi, de catre profesori, directori de scoala sau diversi functionari din domeniu. Si, desigur, de catre jurnalistii care au inconstienta de-a politiza rezultatele catastrofale ale bacului de anul asta. Acestia din urma au dedicat emisiuni intregi evenimen­tului, la care au invitat personaje de toata mina dintre cei amintiti mai sus, fireste, nu pentru a afla adevaratele cauze ale usturatorului esec national al junetii, ci pentru a scoate in relief vina lui Funeriu si a politicii pedeliste pe care o reprezinta dumnealui.

E drept ca acest personaj mi-a trezit si mie, in general, numai stupoare (nu s-o fi gasit un alt ins, cu experienta in domeniu sau macar mai inteligent si mai putin vulnerabil la CV, care sa ocupe functia de ministru al Educatiei?); cu regret pentru suferinta unora, de data asta insa consider ca ideea emanata de creierul ministrului, de a pune camere de supravegheat examenul, a fost una buna; daca s-ar fi pus in practica mai devreme, buba ar fi spart mai repede si junii aflati in cauza ar fi priceput mai din timp ca nu e de glumit cu scoala. Ca nu poti sa fii elev de liceu si, in acelasi timp, sa legi de gard cartile de matematica, de romana, de biologie etc. Ca nu poti sa pretinzi o diploma de bacalaureat si, in acelasi timp, sa fii vesnic la chefuri, la plimbari, la cofetarii, la sport, la intilniri amoroase, la etnobotanice etc. "Am picat din cauza stresului!", au spus perdantii parintilor, bunicilor ori la microfoanele jurnalistilor; "Ne supravegheau si profesorii, si camerele montate de ministru, si cei care intrau, din cinci in cinci minute, sa ne observe pe noi si pe profesorii supraveghetori!" Zau? Dar credeti ca altadata, cu altii, a fost altfel? N-au trecut toti candidatii la vreo diploma prin acelasi stres? Eu depun marturie ca da. Desigur, pe atunci nu era nevoie de camere si de alti insi care sa intre peste noi, fiindca insisi profesorii care ne asistau in timp ce scriam tezele erau cu ochii in patru. Sa ma intreb de ce e nevoie ca profesorii de acum sa fie, la rindul lor, supravegheati daca sint ori ba vigilenti? E o intrebare pe care las sa si-o puna cei in drept. Daca vor merge serios pe firul ei, vor afla, cu siguranta, care e reala conditie a unui dascal in Romania…

Apoi: ok, stresul poate avea si el o parte de vina: adica poti, din cauza lui, sa ratezi un punct al subiectului sau, ma rog, sa scrii mai putin complet si bine decit ai vrea. Deci sa iei, in loc de nota 8, sa zicem, nota 7! Dar duiumul de note de 1 si de 2 de unde sa vina? Orice om de bun simt stie ca, daca ai invatat, iei o nota de trecere, indiferent de conditiile in care are loc examenul. Si ca, daca nu ai invatat si nu stii subiectul, onest e sa te ridici, sa predai foile albe si sa pleci din sala de examen. Ei, dar daca nu stii nimic si arzi de dorul de a scoate mobilul, pentru a citi fituicile puse pe el, sau manualele sau alte forme de furtisag, cum ai procedat vesel in toti anii in care ai fost elev, dar nu poti s-o faci, din cauza celor care te supravegheaza la bacalaureat, atunci da, te cred, ai un stres enorm, draga catindatule!!!

Mai ciudat e ca si parintii au clamat pe toate vocile ca vina pentru esecul progeniturii lor cade pe stresul creat de suprave­ghe­rea intensa. Iata un lucru care pentru mine e poate cel mai ingrijorator: ca parintii nu se intreaba daca si-au tinut bine din scurt copiii, cit au fost elevi. Ca parintii parca nu mai sint cum erau cei de alta­data, nu mai inteleg cit de important e studiul individual, cit de important e sa spuna "NU" copilului, atunci cind se impune. Se dau peste cap sa-i cumpere adidasi cum are fiul deputatului; sa-i cumpere mobil sau combina muzicala cum are fata femeii de ser­viciu de la nu stiu ce universitate privata; isi rup de la gura sa-l into­leasca la ultima moda. O adevarata cursa a inarmarilor cu dotari de ultima ora… "De ce  faci asta?" am intrebat-o eu, se vede ca naiva, pe o colega deloc bogata. "Pai altfel nu se poate, isi bat joc toti la scoala de copilul meu!", mi-a raspuns ea. "Pai n-ar fi mai bine sa-i umileasca el, cu rezultatele scolare, pe aia cu multi bani?" "Ei, ce stii tu?" am fost pusa la punct, pe un ton care arata clar cit sint de inapoiata ca mentalitate… Va mai spun o intimplare, la tema, cu cineva foarte apropiat mie. O tinara studenta din anul I. Ca una care trecusem, ca si ea, prin situatia dificila de a nu ma putea baza pe sustinerea materiala a parintilor cit am fost la facultate, am sfatuit-o sa "traga tare", ca sa ia bursa din anul al II-lea; banutii din bursa i-ar fi asigurat minimul trebuitor sa-si poata vedea de studiu. N-a dat nici o atentie sfatului meu. Reintilnind-o dupa citeva luni, am facut prostia sa repet acel sfat. "Eu nu sint ca altii, care citesc o data cursul si, gata, il stiu!", mi-a replicat ea, nervoasa. "Ok, am raspuns, atunci citeste-l de doua ori!" "Nu pot, eu am si viata sociala!", m-a repezit ea. "Intelege, omule, am insistat, e bine sa ai tu banii tai!" "Nu esti tu mama mea, sa-mi spui ce trebuie sa fac!", m-a pus fata la respect, cu lacrimi si multa revolta in ochi. Era foarte adevarat, nu eu eram mama ei: mama ei statea alaturi. S-a uitat cu repros mut la mine, si-a imbratisat fiica jignita de sfatul meu si au plecat amindoua. Probabil au considerat ca n-au ce sa mai discute cu una asa grea de cap ca mine si nu mi-au mai dat mult timp nici un semn. Am aflat, totusi, din alta parte, ca fata nu doar ca nu a "tras tare" pentru bursa, dar a si renuntat la studiile superioare. In fine, nu e obligatoriu sa ai studii superioare, poti fi un om intreg si fara diploma de licentiat. Dar parca nu si daca esti un elev de liceu de nota 1.

Publicitate și alte recomandări video