Un fundac numit Romania

Cei care au stat mai mult timp in Occident povestesc aproape fara exceptie de voiosia, buna dispozitie si optimismul celor de acolo. Daca ai spirit de observatie cit de cit, nu poti sa nu observi vesnicul zimbet al oamenilor pe strada, calmul, civilitatea. Sigur, nu curg riuri de lapte cu maluri de mamaliga, cum visau „romanii" din Tiganiada, dar occidentalul are o anumita bunastare, o anumita stabilitate, care ii asigura starea de spirit enuntata mai sus.

La noi insa, pe strada, la serviciu sau chiar in familie, omul este mai mereu usor irascibil, morocanos si cirtitor pe toti si toate, ca o baba otevista (cascatoarea de gura de la „Dan Diaconescu prin rect", pardon, „in direct") sau ca una din acelea ale lui Creanga – o „talpa iadului", o talpiza indracita de ciuda. Oamenii au uitat parca sa articuleze si latra. Se comunica (si cine comunica se comunica, spunea Tudor Vianu) aproape monosilabic: „bai", „mai", „du-te", „hai", „la dracu", „ma-ta". Toate formulele de politete, de bunavointa, cuvintele acelea galante, cu substanta, noima si duh, care te imbogatesc, care iti descretesc fruntea si iti fac ziua agreabila – „multumesc", „buna ziua", „ce mai faceti?", „ma bucur pentru dumneavoastra"- par sa fi iesit din uz. Traiesc numai in dictionare si, dupa cit se pare, dictionare nu prea mai foloseste nimeni. Lumea e repezita si agresiva, se inghesuie in autobuze si maxi-taxi, se imbulzeste in zona ta privata – la banca, la primarie, la posta. Lumea nu este senina si demna.  

Si cum sa nu fie astfel!? La noi aproape toata lumea striga si gesticuleaza, cuprinsa de surescitare si isterie, in timp ce in Occident oamenii se asculta cu rabdare unii pe altii, sensibili la argumente. Psihiatrii, ingrijorati de sanatatea noastra mintala, spun ca majoritatea romanilor are probleme cu nervii. Da, nu stam deloc bine cu nervii, dar cum am putea sa stam bine, daca traim asa cum traim? Te uiti in jur si vezi ca de dimineata pina seara se traieste incordat. In autobuz trebuie sa te feresti de hotii de buzunare. Pe strada mergi cu grija ca sa nu calci intr-un canal fara capac si sa nu enervezi din greseala vreun ciine sfrijit, dar rau ca un diavol din cauza frigului si foamei (sint si ei nenorociti, saracii!). Iar cind esti la volanul masinii tale, trebuie sa te dai fulgerator la o parte din calea soferilor bezmetici. Acasa, cind iti suna cineva la usa, te intrebi daca nu ai de-a face cu un escroc. La restaurant, cu friptura in fata, pui mina pe furculita temator, ca si cum ai apasa pe tragaci la ruleta ruseasca: a fost sau n-a fost porcul bolnav de trichineloza? La ghiseul la care iti platesti impozitele astepti cu palpitatii sa afli daca iti vine sau nu rindul inainte de terminarea programului. Si doar tu l-ai votat pe primarul care a promis ca va asigura „fluidizarea" programului, mai pe romaneste, ca va ridica numarul functionarilor care lucreaza efectiv la ghisee, nu al celor care taie frunza la ciini. Traind asa, e de mirare ca inca nu ne-am pierdut mintile cu totul.

Profetim mereu dezastre. Mereu sintem ca opariti si defulam anapoda, mereu nu ne place cite ceva. Ne ofuscam in fiecare zi la adresa politicienilor, a educatiei, a industriei, a numarului de locuitori pe cap de vaca furajata sau invers (Ooo, visul de aur al lui Ceasca!), a moralei, a emisiunilor TV, a investitiilor straine, a emigrarii, a caracterului, a universitatilor private, a lungimii diverselor extremitati anatomice, a pensiilor, PIB-ului, sistemului de vot, a americanilor, a bacalaureatului. Sintem ofuscati de doctori, de asistente, de avocati, de judecatori, de procurori, de instalatori, de nationala de fotbal, de Piturca, de vamesi, brutari, popi, politisti, notari, psihologi, sociologi, tractoristi sau sculeri-matriteri. Nici curvele noastre nationale nu ne mai convin, nu mai corespund standardelor de calitate, ah, vai, „où sont les putes d’antan?" Ehei, unde sint vremurile acelea antebelice, cind exportam doua lucruri de baza: petrol si curve! Am intrat in impas, fundac se zice pe romaneste, o strada inchisa, fara iesire. Un fundac numit Romania!

Si uite asa o tinem de cind Traian si Decebal s-au pupat pe mustati ca doi homalai si s-a nascut poporul roman, tahrrrisoara noahstrrra. Toate sint proaste, ne put, se duc de ripa, toate crapa, pier, se duc dracului, se fac pulbere, nu mai sint ce-au fost. Si te si miri de ce nu ne iau prapastiile si tenebrele lui Cristian Tudor Popescu, nu crapam dracului, de ce nu ne ia biia, riia, gonoriia, nu vine apocalipsa, nu facem hic! mincind marul otravit (de unguri, de rusi, de conspiratia internationala) in Carpathian Garden din clipul turistic elenoudrean. Nu mai rezistam, acusi dam coltul, vino, „nepasare trista" eminesciana si ne curma chinul…

Eiiii, dar il dam jos pe Baselu si atunci sa vezi ce mai cint si joc, ce mai fericire! Trai Ivan pe divan!