Un partener obosit si confuz

Schimbarile la virf de la ministerele Externelor si Apararii au produs o anumita discontinuitate in relatiile externe ale Romaniei, pe care noii titulari trebuie sa o remedieze  cit se poate de repede. Probabil ca domnii Adrian Cioroianu si Teodor Melescanu detin strategii in acest sens, pentru ca aceasta este practica obisnuita chiar in cazul unor schimbari "normale" de guvern – cu atit mai mult in situatii precum cea de astazi.
Este prematur sa facem prognoze despre performantele celor doi oameni politici, mai ales ca situatia politica de la Bucuresti este atit de fluida. Ambii au competente care ii recomanda pentru aceste functii si probabil ca primul ministru si conducerea PNL – care nu detin prea multe personalitati cu rezonanta in aceste domenii – au procedat corect incluzindu-i in echipa. In orice caz, noul cabinet Tariceanu pare a fi mai putin preocupat de politica externa si de securitate, daca facem abstractie de optiunea privind retragerea fortelor din Irak. Faptul nu este surprinzator, pentru ca alegerile se cistiga si se pierd in primul rind din considerente interne. Cel de-al doilea motiv pentru care aceste domenii nu vor putea ocupa un loc privilegiat pe agenda Guvernului tine de dificultatea comunicarii cu Presedintele, in lipsa careia nu se pot elabora strategii ambitioase.
Nu va fi nici o tragedie daca, in urmatorul interval, politica noastra externa va fi mai degraba reactiva, cu conditia ca aceasta sa nu dauneze asupra participarii noastre la mecanismele multilaterale din cadrul NATO si UE. Partenerii occidentali vor intelege situatia – unii dintre ei au si experimentat-o, in perioade de coabitare politica. Trebuie ca Romania sa arate ca invata suficient de repede lectia coabitarii si sa nu dea extemporale proaste. Cel mai periculos scenariu ar fi acela in care dinspre unul din palate se lanseaza public initiative care ajung sa fie respinse sau boicotate, tot public, de celalalt palat. Asa cum a fost criza de anul trecut, generata de propunerea retragerii din Irak. Poate ca dl. Cioroianu a fost putin neinspirat in privinta locului si momentului in care a afirmat ca va media intre presedinte si premier, dar pe fond are dreptate. Si cu cit o va face mai mult si mai discret, cu atit mai bine. Politica externa redevine, uneori, ceea ce a fost in trecut – un domeniu de mai mica deschidere democratica, in care confidentialitatea poate fi mai oportuna decit deliberarea in piata publica. Daca la vremea respectiva ar fi fost consultata populatia, nu am fi avut la momentele oportune tratatele cu Ungaria sau Ucraina, am fi adoptat pozitia gresita in criza iugoslava – si lista ar putea continua. Nu e bine, dar asta e democratia contemporana. Asadar, pe linia politicii externe si de securitate e nevoie de consultari intre cele doua ramuri ale Executivului, oricit de mari si de evidente ar fi antipatiile reciproce.
Chestiunea retragerii din Irak constituie un caz-test al maturitatii politice a liderilor romani. Nu va fi abordata, aici, problema de fond – Romania are dreptul sa decida singura, cu conditia ca aplicarea deciziei sa respecte regulile si cutumele cooperarii cu aliatii. Inevitabila ei transformare ei intr-o  tema electorala ar trebui sa se produca in mod cumpatat, fara excese. Din aceasta perspectiva, eventualitatea unor alegeri prezidentiale anticipate nu este promitatoare, data fiind "fisa postului" locatarului de la Cotroceni. Nici transferarea problemei catre Parlament nu este o idee buna, intr-un context preelectoral extrem de agitat. Ne aflam intr-unul din momentele in care, intr-o democratie reprezentativa, liderii politici aflati la putere trebuie sa decida in numele nostru, sondindu-ne parerile, dar fara a ne cere sa ni le exprimam deschis.
Va fi interesant de vazut daca noul guvern va promova, in viitorul proiect de buget, o reducere a cheltuielilor pentru aparare, de care sa profite unele sectoare mai apropiate de viata de zi cu zi a cetateanului-alegator. Romania a fost pina in prezent ferita de criticile partenerilor din NATO, pentru ca si-a onorat angajamentele financiare, spre deosebire de membri mai vechi, precum Cehia si Ungaria. Daca totul va merge normal, tara noastra va putea sa se mentina pe aceasta linie, fara a da partenerilor motive de ingrijorare. La fel, se asteapta din partea noastra sa ne implicam in noile structuri ale Politicii Europene de Securitate si Aparare, ceea ce iarasi costa bani. Guvernul unei tari nou intrate intr-un club trebuie sa se comporte predictibil in astfel de chestiuni, nu sa faca surprize partenerilor – pentru ca mai toate surprizele sint etichetate drept neplacute. Retragerea din Irak nu constituie o astfel de surpriza, cu conditia sa fie gestionata corect. Pasii inapoi, motivati electoral, in ceea ce priveste aportul nostru la securitatea cooperativa sub egida NATO si UE ar ridica serioase semne de intrebare – si nu ne ramine decit sa speram ca guvernul ii va evita.
In ciuda aparentelor, exista destul spatiu de manevra in domeniul politicii externe si de securitate, incit Romania sa-si promoveze interesele si sa fie totodata un partener loial, desi putin cam obosit si confuz, al democratiilor occidentale.