Caută 
3 MIN
Mare minune! – am exclamat deunazi, la Gara de Sud din Chisinau, in timp ce achitam pentru Jurnalul National si Adevarul, publicatii pe care le poti gasi doar prin centrul capitalei, in libraria de la parterul Uniunii Scriitorilor si in doua-trei chioscuri de pe bulevardul Stefan cel Mare. La Uniune, ce-i drept, ai sansa de a cumpara si Romania literara, plus alte citeva (Vatra, de exemplu) reviste de profil. In rest, daca te incumeti sa intrebi, sa soliciti adica, esti privit fie cu mirare, fie cu un soi de mila amestecata cu repulsie, ca unul caruia i-ar lipsi o doaga, de cumva mai multe…
Problema aceasta – a prezentei presei romanesti pe piata noastra mediatica – e veche, desigur, si unii, invocind Publika TV, de exemplu, finantata de Sorin Ovidiu Vintu, ar putea-o considera inactuala: subiect de simpla divagatie estivala. Iaca, bre, te-ar lua preopinentul in tarbaca, nu mai ai de ce sa te plingi!… Dar chestiunea ramine obstinat dincoace de ambalajul derizoriului, oricit de larg l-ai concepe. Ramine intr-un mod cam paradoxal, prin absenta, in contraponderea vida a invaziei foilor moscovite. Care foi se livreaza in exces, la preturi cel mai adesea de neglijat si discretia aceasta, cind incepi a cumpani detasat (desi miza toxica se vede uneori si cu ochiul liber), nu e fara cintec; mai cu seama ca in domeniul imponderabilelor nu numai cererea determina oferta: frecvent se intimpla milimetric invers.
si chiar daca nu mai e de mult un calcul perfid si infinitezimal, chiar daca sforarul a obosit sau si-a luat o pauza, cauza lui – vorba sloganului de alta data – e vie si azi, efectul isi face in continuare lucrarea. Per ansamblu (o realitate in raport cu care mina noastra de intelectuali – nu foarte subtiri si inca departe de a fi enciclopedici – e ca un strigat in pustiu sau ca o soapta in mijlocul vacarmului), basarabenii nu citesc mai deloc romaneste. Intre varianta romana si rusa a uneia si aceleiasi publicatii (ziarele raionale, mai cu seama, apar intr-o asemenea formula: inertie & management!), localnicul o alege, in majoritatea covirsitoare a cazurilor, pe cea din urma. Asa, zice el, ii vine mai usor sa inteleaga, deoarece, la scoala, n-a invatat „latina iasta"…
Inertia aceasta – care e conditionata istoric, in primul rind, si reprezinta o imensa malformare la scara natiunii, o teribila plaga psiho-culturala -, ea, este si azi bine intretinuta si atent exploatata. E ca un lasou in linia de principiu expansionista, si Gazprom-ul, si Komsomolskaia pravda fiind – cine se mai indoieste? – forme de infeudare si control. Sclavia a evoluat, putem pentru ca sa zicem: nu mai opereaza brutal, cu biciul, ci insidios, la nivelul mentalului si economicului.
Asa ca intrebarea de ce gazetele romanesti nu sint de gasit in chioscurile noastre (decit cu rare si, vai, atit de graitoare exceptii) e cit se poate de indreptatita. Si de actuala, chiar imperioasa. De n-ar fi rentat economic (si e aproape sigur ca asa s-ar fi intimplat, caci putini isi pot permite sa plateasca la ora actuala, pentru un numar de ziar, aproape zece lei), investitia s-ar fi recuperat, intr-un tirziu, in ordine morala. Din simpla curiozitate, la inceput, captivati de aspect, de anumite scandaluri, la urma urmei, oamenii ar fi comutat; ori si-ar incropit inca un tabiet, al doilea, de lectura; si un echilibru astfel s-ar fi constituit. Presa romaneasca e pur si simplu datoare sa faca aici act de prezenta: minimul indispensabil unei viitoare mari opere de asanare.
Stiu ca suna usor bombastic (si pe aici, pe colo intrucitva pasoptist), dar ma gindesc la efectul benefic – pe termen lung – al modelului. Chiar daca unii ar fi silabisit (blestemind neologismele si termenii mai rari sau insoliti pentru urechea neaoseasca), in douazeci de ani anumite mutatii s-ar fi produs si felul in care ne mai raportam la aceste aiuritoare realitati s-ar fi nuantat, animozitatile – din care unii si-au tras fastuoase cariere intre timp – ar fi diminuat. Si astfel un decret ca cel emis recent de Ghimpu, cu privire la declararea zilei de 28 iunie drept zi a ocupatiei sovietice si a comemorarii victimelor regimului comunist, s-ar fi perceput, azi, macar fara rinjet, cu o mina sobra; ca bunul trebuie adunat cu putinul.
In concluzie: chit ca ii place sa exploateze senzationalul si se hraneste cu precadere din scandal, presa romaneasca – chiar sa nu rideti, va rog! – pe noi, perifericii semintiei, ne-ar fi umanizat…
