Zece povestiri nostalgice…

Intr-un mai vechi comentariu la o carte a lui Catalin Mihuleac constatam faptul – extras din prozele sale – ca absurdul este conditia noastra naturala, iar firescul – exceptia. Nu altfel se intimpla in (relativ) recentele Zece povestiri multilateral dezvoltate, dintre care una – Clara de Cotnari  – i-a adus autorului un nesperat sejur in Franta. Mai exact, Ambasada Cehiei de la Paris a organizat un colocviu: "Literatura tarilor din Europa centrala si de est, pe ruinele comunismului", unde, alaturi de un ceh, cu croat si un slovac, l-au vrut si pe Mihuleac-ul iesean. Povestea acestei escapade literare, spusa de insusi beneficiarul, o puteti citi in "Cronica veche", chiar saptamina viitoare, n-am sa-i rapesc eu, aici, farmecul relatarii. Sa observ doar ca, in sfirsit, Mihuleac intra in spatiul Schengen, cu mult inaintea patriei-muma (si fara nici o opozitie din partea lui musiu Sárkozy), dar cu mult dupa confratii sai ieseni, de-alde Dan Lungu, Florin Lazarescu, Lucian Dan Teodorovici, care penetreaza de vreo zece ani – gata s-o lase bortoasa – Europa literara. Destul de nesimtita, pina in ’89, la frustrarile Estului comunist-dictatorial, Europa – si Franta, indeosebi – le ofera din cind in cind spatiu de consolare suferinzilor ex-centrici, care isi spun, la umbra Turnului Eiffel, oful. Ceea ce atrage, presupun, este insolitul acestor scrieri, exotismul pe care il aduc, ca altadata cele O mie si una de nopti sau, mai incoace, literatura sud-americana, cu dictatorii si "povestile" ei incredibile.

Fata de alti naratori, care privesc inapoi cu minie, Catalin Mihuleac a adoptat cealalta formula (perversa): "Sa ne despartim de trecut rizind!". Ei bine, nu se ride chiar in hohote, in aceste proze, e o receptare voios-amara, un suris si o privire complice spre cititor. Sint "recuperate" si date pe "rizatoare" (cum ar zice Luca Pitu) mituri, stereotipuri, clisee ce, noua, celor traitori in acele vremuri, ni se par firesti, atit de mult ne familiarizasem cu ele, in timp ce generatiilor mai fragede, sau cititorilor din alte spatii culturale, li se vor fi parind absurde. Tot omu’ muncii isi aminteste ca farul calauzitor al societatii socialiste multi si mai ales lateral dezvoltate era PCR, in traducere libera: Pile-Cunostinte-Relatii. Formula magica, nu doar de supravietuire, ci de vietuire decenta? A face rost. Prin Pile-Cunostinte-Relatii se putea face rost de orice. Trei (patru, daca punem la socoteala si hrana spirituala; cinci, daca adaugam si libidoul) sint necesitatile existentiale ale corpului uman: hrana zilnica, imbracamintea, incaltamintea. Aceste nevoi, asazicind firesti, sint privite de prozator, succesiv, cu ochii unui copil; ai unui adolescent, ai unui tinar (fie el student sau militar in termen) si ai unui om matur, trecut prin ciur si prin dirmon. Sint, acestea, virstele succesive ale adaptarii la un regim de viata, ce nu pare a fi tulburat citusi de putin de regimul politic. Copilul socialist creste in rivna unei sticle de pepsi, a unei portocale sau a unei banane festive (primita, daca tata "a facut rost", la Anul Nou, de 1 Mai, de 23 August). Adolescentul deja "se orienteaza": ii face piata unui student "colorat" si aduna, cent cu cent, uriasa suma de 100 de dolari, pe care, doar filfiind-o prin fata fetelor in floare, are un succes ne/bun. Studentul rivneste in a o cuceri pe, desigur, cea mai frumoasa fata din Universitate – nimeni alta decit "Clara de Cotnari" – ce se dovedeste, vai! a fi o turnatoare. Dar aceasta e, ca sa zic asa, exceptia. "Fustangiul" socialist are metode sigure de "preludiere" erotica: "preludierea prin automobil", "o Dacia 1310 cu imbunatatiri", "facea minuni, mai ales daca o ornai cu cite o emblema pe care scria Renault, Opel sau Volvo". Daca n-aveai masina, puteai incerca "preludierea prin crapelnita": invitai viitoarea "victima" la un restaurant, sau acasa, daca aveai in frigider "niste pulpe avicole superbe". In fine, "preludierea pontica" viza indeosebi nordice frigide, carora nu trebuia sa le daruiesti decit preaplinul temperamentului tau daco-roman, ele punind la bataie stimulente specifice capitalismului erotic, precum: guma de mestecat, reviste Neckermann, muzica Best, blugi, tricouri, camasi inflorate, adidasi…

Dar pe toate le surclaseaza "preludierea prin Nea Nicu", care nu este altceva decit flirtul de la repetitivele, nesfirsitele, agasantele manifestatii "in cinstea Conducatorului iubit". Aci, flirteaza nu doar persoanele de sex opus, ci si pancartele, ele inde ele: "Stima noastra si mindria, / Cirmaciul si Romania" face schimb de ocheade, ba chiar se indragosteste de "Romania a ales: / Socialism, pace, progres", cu consecinte care contribuie, deopotriva, la cresterea natalitatii si a fatalitatii. Explorarea filonului erotic al mitingurilor este una din gaselnitele spumoase ale prozatorului.

Nu altfel este cercetarea regimului vestimentar al omului carpato-dunarean, defazat nu doar fata de Occident, dar chiar fata de tarile socialiste "vecine si prietene". Nevoia de blugi, de adidasi, de Rexona si Fa, de bikini si sutiene, de pantofi si cizmulite care sa nu te roada, aceasta obsesiva nevoie ne-a abatut "cu ispita de la trebi", ceea ce a echivalat cu o adevarata sabotare a mersului "spre comunism, in zbor", intirziind dramatic (fatal, cum s-a dovedit) faurirea "visului de aur al omenirii". Eu insumi, vizitind succesiv, in zece ani, trei tari (intre timp, defuncte): Iugoslavia, Cehoslovacia, R.D.G., ce am adus de acolo? Blugi si adidasi, pentru mine si pentru fiu, o bluza, un sutien, un ceas de mina si niste ciorapi fini, pentru sotie, introducind clandestin in patrie si o revista sexy… Si apropo de imbracamintea noastra stereotipa: in gara Belgrad m-am recunoscut cu un roman doar dupa camasa: erau identice.

Atractivitatea povestirilor lui Catalin Mihuleac vine, in primul rind, din implicarea auctoriala: scrise la persoana intii, s-ar parea ca toate cele i s-au intimplat lui, autorului. Apoi, faptul ca naratorul provine dintr-un jurnalist dintre cei mai dotati sporeste gradul de real, de plauzibil, desi multe din povestiri sint fictiuni pure. Reversul medaliei: pe alocuri, jurnalistul, ironistul si polemistul Mihuleac il ecraneaza pe prozator, dedindu-se la comentarii si bagari de sama care nu-si au rostul intr-o "fictie". Parerea mea.