Maxi-taxi izbit de un sofer incepator

joi, 13 noiembrie 2008, 22:04
2 MIN
 Maxi-taxi izbit de un sofer incepator

Trei persoane au ajuns ieri la spital, in urma unui accident inregistrat in intersectia strazilor Victoriei si Alexandru cel Bun, acolo unde in urma cu aproximativ o luna a avu loc un alt eveniment rutier. Un microbuz marca Mercedes, condus de Mircea S. de 49 de ani, din Botosani, a fost izbit violent de un Opel Vectra condus de Ionel R. de 36 de ani, posesor al permisului de mai putin de un an. Impactul dintre cele doua masini a fost atat de puternic, incat microbuzul a fost proiectat intr-un stalp aflat la aproape 10 metri de locul tamponarii. "Probabil cel cu Opel-ul avea viteza pentru ca altfel nu-mi pot explica modul in care a ajuns microbuzul. A fost mutat din loc cativa metri", a povestit Dumitru Balan, directorul societatii Microbuzul, care gestioneaza transportul in regim de maxi-taxi in municipiu si care a ajuns la locul accidentului.

In urma impactului au avut nevoie de ingrijiri medicale soferul autoturismului, o tanara aflata alaturi de acesta, dar si un preot, pasager in maxi-taxi. In starea cea mai grava era, insa, Ionel R., soferul Opel-ului, care a ramas prins intre fiarele contorsionate ale masinii. Am intervenit pentru descarcerarea soferului si pentru acordarea primului ajutor pentru a fi transportat cat mai repede la spital", a precizat maiorul Laurentiu Fantu, loctiitor al comandantului de detasament in cadrul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta. 

Preluat de cadrele medicale ale Serviciului Judetean de Ambulanta, acesta a fost diagnosticat cu un traumatism cranio-facial acut, traumatism de membre superioare si traumatism toracic. Preotul Ovidiu Z. de 27 de ani prezenta o plaga la urechea dreapta, iar Madalina M. de 18 ani o plaga zdrobita la nivelul genunchiului drept. 

Coliziune din cauza neatentiei la volan

Politistii au inceput ieri o ancheta pentru a stabili cu exactitate cine este vinovat de producerea accidentului. Primele cercetari arata ca evenimentul rutier a avut loc din cauza neatentiei la volan si a lipsei de experienta. "De vina pentru producerea accidentului se face conducatorul autoturismului Opel care a patruns pe Strada Victoriei, unde nu a respectat semnificatia indicatorului Stop si nu a acordat prioritate microbuzului care circula regulamentar", a precizat Marcel Ungureanu, agentul sef in cadrul Serviciului Politiei Rutiere Botosani.

 

Sursa: Monitorul de Botosani

Comentarii