Racla cu moaste asteptata de sute de credinciosi

vineri, 09 octombrie 2009, 21:12
2 MIN
 Racla cu moaste asteptata de sute de credinciosi

Racla a fost intampinata de un sobor de preoti in frunte cu parintele protopop Lucian Leonte si parintele Grigore Diaconu, parohul Bisericii "Sfanta Cuvioasa Parascheva". Pana la sosirea Sfintelor moaste, cateva sute de botosaneni s-au asezat la rand asteptand sa se inchine.

Dupa ce toti preotii s-au inchinat la sfintele moaste, racla a fost dusa la locul special amenajat. Ceremonia a inceput cu Acatistul tuturor sfintilor. Au urmat slujba de sfintire a apei si Taina Sfantului Maslu. In liniste, oamenii au trecut prin fata raclei si s-au inchinat, dupa care au fost miruiti si au primit iconite.

"Oamenii simt ajutorul lui Dumnezeu. Mantuitorul spune «orice veti cere cu credinta, veti primi». Trebuie sa ne rugam cu credinta in suflet, iar dorintele noastre se vor implini. Este un eveniment deosebit pentru intreaga parohie. Pregatirile si emotiile sunt pe masura. Nu ne intalnim in fiecare zi cu astfel de momente si trebuie traite la adevarata lor intensitate", a declarat parintele Visarion Vizitiu.

Racla ramane la Botosani pana pe 16 octombrie

Racla cu Sfintele moaste a fost adusa la Botosani cu masina lui Constantin Contac, unul dintre crestinii din parohia Sfanta Cuvioasa Parascheva, acesta fiind solicitat chiar de parintele paroh. "Credinta este foarte importanta. Acum, daca mi-ar da aur, nu ma mai duc la consiliu si nu-mi mai trebuie politica pentru ca politica este o batjocura", a declarat Constantin Contac. Acesta a adaugat ca in iunie s-a inchinat la o manastire la icoana Maicii Domnului si, daca cei peste 300 de salariati ai firmei sale nu aveau de munca la inceputul anului, acum au front de lucru pentru cel putin doi – trei ani.

Botosanenii se vor putea inchina la Sfintele Moaste pana pe 16 octombrie, zi in care racla va fi dusa la Iasi. Este pentru prima data cand la aceasta biserica sunt aduse moastele unor sfinti. Din 2001, la acest sfant lacas se afla vesmantul Sfintei Cuvioase Parascheva, donat de Mitropolie ca semn de recunoastere a credintei botosanenilor. 

 

Sursa: Monitorul de Botosani

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii