Curtea de Apel Bacau a decis: Politistul Marazliu, intors dupa gratii

vineri, 06 noiembrie 2009, 20:10
1 MIN
 Curtea de Apel Bacau a decis: Politistul Marazliu, intors dupa gratii

Magistratii Curtii de Apel Bacau au decis, in cursul zilei de vineri, ca  ofiterul de politie nemtean George Marazliu sa revina dupa gratii. Instanta a admis recursul declarat de Directia Nationala Anticoruptie (DNA) – Sectia Bacau impotriva deciziei tribunalului de a-l lasat liber pe politistul acuzat de coruptie si a dispus arestarea acestuia, pentru 29 de zile.

Inculpatul, prezent vineri in sala de judecata, a fost lasat sa plece, pentru ca, ulterior, avocatul sau sa fie anuntat ca i s-a emis mandat de arest preventiv, astfel incit ofiterul de politie George Marazliu a ajuns sa imparta celula cu infractorii. Chiar daca nu avea un post "cheie" in cadrul Inspectoratului de Politie al Judetului Neamt, George Marazliu a iesit in evidenta, in doua rinduri, prin dosarele intocmite de Directia Generala Anticoruptie, pentru luare de mita, dosare din care a scapat, de fiecare data, basma curata.  

La inceputul acestei saptamini, politistul nemtean a fost retinut de procurorii DNA Bacau, sub acuzatia comiterii infractiunii de trafic de influenta in forma continuata.

Concret, politistul este acuzat ca a pretins si primit suma de 700 de euro, sustinind catre un amic de-al sau ca are influenta la Institutul de Medicina Legala Iasi si va "cobori" alcoolemia dintr-un dosar penal. Soferul care voia sa-si salveze pielea s-a suparat cind a aflat ca s-a marit pretul si l-a denuntat pe "omul legii". In urma unui flagrant organizat de procurori, ofiterul de politie a fost incatusat.  

 

Sursa: Ziarul de Roman

Comentarii