Arbitraj ostil romascanilor

duminică, 23 august 1998, 23:00
3 MIN
 Arbitraj ostil romascanilor

Stadion "Emil Alexandrescu": teren bun, vreme frumoasa; 1000 spectatori.
FCM Poli: Cimpeanu – Rudac, Popescu, Petrache – Abalasei, Bordeanu (’46 Pascovici), Matinca (’73 Tiron), Botan, Puscas – Dobrea (’59 Manole), V. Stancu.
Laminorul: Coserariu – Cozma, Ghinea, Ghidarcia – Codreanu, Zaharia, Ciopraga, D. Stancu – Susanu (’81 Huluba), Tiganus (’84 Zamfirescu), Cimpanu.
Cartonase galbene: Matinca, Rudac, Botan, Dobrea, Popescu – Zaharia, Cimpanu, Coserariu, Ciopraga.
Au arbitrat: N. Florescu (Sibiu); G. Petrache, A. Kosztelnic (ambii din Calarasi).
Observator FRF: C. Dinulescu (Bucuresti).
1-0, min.62: Stancu, fata in fata cu portarul oaspetilor, cade in careu atunci cind acesta ii plonjeaza la picioare, penalty-ul acordat fiind transformat printr-o "scarita" de Matinca ;
2-0, min.75: Manole a sutat puternic din mijlocul careului mare si mingea, deviata de Stancu , a intrat in plasa.
In urma cu doi ani, Laminorul Roman a promovat in "C" in urma unui joc in Copou, iesenii asigurind atunci romascanilor toate conditiile necesare. In anul urmator Petrache si Huluba au ajuns de la Poli pe malurile Moldovei iar Cozma a fost la un pas de a deveni "student". In acest sezon, dupa reintoarcerea lui Petrache, alti doi ieseni, Dragoi si Caunei, au trecut gratis la Roman, acolo unde l-au mai gasit pe un alt fost politehnist, Cimpanu. Tinind cont de toate acestea, de faptul ca intre cele doua orase sint doar 80 de km. iar scorul final a fost "consacratul" 2-0, oricine ar pune mina in foc ca a fost un joc strategic, asa cum se auzise inca inainte de inceperea campionatului.
Pe teren insa deseori au iesit scintei, faptul ca din noua cartonase galbene gazdele au incasat 5 spunind ceva. Apoi, la faza acordarii penalty-ului, oaspetii au fost la un pas de a-l bate pe arbitrul Florescu, acesta fiind transformat, pentru citeva secunde, intr-o minge de ping-pong in mijlocul meleului format de romascani. Nici in tribune sau intre bancile tehnice amicitia nu a fost vazuta, destule voci facindu-i "moldoveni tradatori" pe laminoristi care au fost acuzati ca au jucat pentru Brasov.
Gazdele au avut initiativa pe tot parcursul meciului insa claritatea actiunilor lor a avut de suferit. Totusi, dupa un plicitistor inceput de meci, Coserariu s-a remarcat in patru rinduri, la Abalasei (’34 – torpila peste poarta), Petrache (’35 – "cap" de la 5 metri scos de sub bara de portarul oaspetilor), Popescu (’38) si Stancu (’40 – singur cu portarul). Dupa pauza, Poli a reusit sa joace mai cursiv abia la 2-0, romascanii amenintind serios poarta lui Cimpeanu doar la sutul lui Ghinea, de la 35 de metri, din min. 67.
+ O galerie de 10 persoane au avut romascanii la meci. La sfirsit, fotbalistii oaspeti au facut un gest frumos si au salutat mina de oameni care au scandat permanent numele favoritilor. + In replica, galeria gazdelor a fost reprezentata de o mina de copii care au inceput sa strige "Armata e cu noi" atunci cind soldatii prezenti au scandat numele lui Poli. + "Gongul" l-a salvat pe Ciopraga de la eliminare. Arbitrul Florescu a vrut sa-i mai arate acestuia inca un cartonas galben insa, la rugamintile romascanului, s-a intors si a fluierat sfirsitul meciului. + Coserariu merita cu prisosinta sa vada rosu, el busculindu-l serios pe arbitru (si primind doar galben) trimitind apoi si inainte si dupa executarea penaltiului mingea in tribune. + Ion Radu (antrenor Laminorul): "Sint multumit de angajamentul total si de faza de aparare. Din pacate valoarea actuala a echipei nu ne da sperante de rezolvare si a problemei ofensive. Oricum, am sperante ca vom evita retrogradarea. Indiferent daca inregistrarea video va dovedi contrariul, elevii mei care l-au imbrincit pe arbitru vor fi sanctionati. In legatura cu speculatiile unui aranjament, cine a fost la meci a vazut ce a fost. Eu nu i-am pus nici macar rezerve pe Caunei si Dragoi (n.r. – care au fost prezenti in tribuna, ultimul in brate cu primul sau copil, pe care l-a botezat recent) tocmai pentru a nu iesi alte discutii". (Ovidiu MINEA)

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii