Austriac sa fii, noroc sa ai!

miercuri, 17 iunie 1998, 23:00
2 MIN
 Austriac sa fii, noroc sa ai!

Stadion "Geoffroy-Guichard" din Saint Etienne, 38.000 de spectatori
Chile: Tapia – Reyes, Fuentes, Margas, Rojas, Villaroel (’67 Castaneda) – Parraguez, Acuna, Estay (’58 Sierra) – .Zamorano, Salas.
Austria: Konsel – Feiersinger, Pfeffer, Schottel – Pfeifenberger, Mahlich, Wetl, Cerny (’46 Schopp), Kuhbauer (’46 Herzog) – Polster, Haas (’73 Vastic).
Cartonase galbene: Villaroel, Estay, Salas, Zamorano – Schottel
Au arbitrat: Gamal Ghandour (Egipt) – Muhamad Wickeramtunge (Sri-Lanka), Tresaco Gracia (Spania).
1-0, min.69: La o lovitura libera de pe partea stinga, Zamorano se inalta dintre Pfeffer si Polster, lovitura sa de cap fiind respinsa de Konsel pina la Salas. Acesta impinge balonul cu genunchiul si Konsel culege sfera de piele putin dupa linia portii.
1-1, min.90: Vastic se descurca excelent la marginea careului si mingea trimisa de el se opreste in vinclul portii aparate de Tapia.
Inca din primele minute ale partidei au fost evidente intentiile celor doua formatii. Intrucit la infringere ar fi trebuit sa-si faca rezerve deja bilete de avion spre casa, nici austriecii, dar nici chilienii, nu au riscat mai nimic. Dupa buna evolutie din meciul cu Italia, chilienii au dezamagit. Cele doua virfuri ale sud-americanilor nu au miscat in front, Pfeffer pazindu-l pe Zamorano si Schottel pe Salas. "El matador" a trebuit deseori sa vina spre mijlocul terenului pentru a scapa de paznicul sau. Incasii au abuzat de mingi inalte aruncate spre Zamorano si Salas, jucind mai mult ca o echipa europeana. Primele ocazii au aparut de-abia spre finalul reprizei. Polster face o minge pe partea dreapta pentru Kuhbauer, centrarea acestuia fiind reluata din prima de Haas, insa Fuentes este omul potrivit, la locul potrivit. Am mai retinut in prima parte doar sutul lui Pfeiffenberger, retinut de Konsel. Vizind ca se poate, Prohaska il arunca in lupta dupa pauza si pe Herzog, un mijlocas ofensiv care sa-i sustina pe Polster si Haas. Viteza de joc creste si austriecii rateaza o buna situatie: Polster centreaza , insa Haas lufteaza, mingea lovindu-l apoi in picior pe visatorul Schopp. Contra sud-americanilor a venit imediat, o pasa excelenta a lui Acuna lasindu-l pe Villaroel singur cu Konsel. Fundasul de 18 ani nu a gasit insa cea mai buna solutie, prilejuindu-i lui Konsel o interventie de efect. Chilienii devin din ce in ce mai periculosi. In minutul 64, Salas si-a pierdut adversarul direct, a patruns pe stinga si a centrat spre Zamorano, insa Konsel a fost mai rapid decit virful lui Inter Milano. Portarul austriac va fi batut in minutul 69, sud-americanii avind ceva bafta la faza golului. Austriecii sint obligati sa atace, fara a reusi sa puna in real pericol poarta lui Tapia. Defensiva chiliana s-a descurcat bine in fata atacurilor statice ale europenilor, insa momentul de inspiratie a lui Vastic a mai salvat o data Austria, dupa ce, in primul, meci, Polster egalase tot in minutul 90. Remiza este echitabila dupa aspectul general al partidei si mentine suspansul in aceasta grupa. (Daniel SIMION)

Comentarii