Cine scoate din noroi handbalul juvenil iesean?

vineri, 15 ianuarie 1999, 00:00
3 MIN
 Cine scoate din noroi handbalul juvenil iesean?

Multi ani, la Iasi sportul-rege a fost handbalul, orasul nostru mindrindu-se o vreme cu doua echipe in prima Divizie. Una de baieti si una de fete, ambele umplind pina la refuz Sala Polivalenta. Acum cele doua evolueaza pe scena secunda a tarii, insa ceea ce ne-am propus este sa vedem ce vine din urma in handbalul masculin iesean. Principala pepiniera a celor doua echipe ar trebui sa fie Liceul cu Program Sportiv, echipele de handbal juniori obisnuindu-ne in ultimii ani cu performantele. Echipa de juniori 1 s-a clasat anul trecut pe locul 4 la turneul final, iar acum doi ani cu o pozitie mai jos. Oricum le-am lua, aceste rezultate au onorat scoala ieseana de handbal, pentru ca a fi in primele 4-5 formatii din tara reprezinta ceva. Generatia lui Pascutoi, Timofte sau Varvaruc si-a incheiat socotelile cu junioratul, iar cei ce vin din urma nu numai ca nu se ridica la valoarea predecesorilor, dar au reusit contraperformanta de a pierde toate meciurile din tur. Este probabil un fapt inedit, imposibil de conceput in vara lui1998, pentru ca echipa ce ne reprezinta acum la acest nivel de virsta a reusit in sezonul trecut o calificare la turneul semifinal al juniorilor II. S-a mai dres putin busuiocul la primul turneu final, cind s-au obtinut trei victorii, dar rusinea nu a fost definitiv spalata. Explicatiile profesorului Vasile Ciocoiu, cel care se ocupa de pregatirea echipei, sint legate de faptul ca jucatorii sint cu un an mai mici decit limita de virsta si nu beneficiat de conditii de pregatire adecvate. "Nu am facut nici un cantonament de pregatire pina acum, insa chiar si asa sper sa incheiem campionatul pe locurile 3-4. Principalul obiectiv il reprezinta insa crearea unei echipe competitive cu care sa ne putem bate la anul pentru calificarea la turneul final", afirma antrenorul Ciocoiu. Nici juniorii II, pregatiti de Dumitru Olteanu, nu au mers mai bine. Cu numai doua victorii in cinci meciuri disputate, echipa se afla pe locurile 3-4 in serie, avind sanse teoretice de calificare. Am ajuns si la cei mai mici dintre handbalisti, pregatiti de Costel Schender. Echipa ieseana a sustinut cinci partide, trecindu-si in cont un singur succes. Cel care se ocupa acum si de destinele Politehnicii Mecon, este insa mult mai transant: "Toate echipele de la LPS Suceava fac cite doua cantonamente pe an. Pentru ca sa continui comparatia, cei din Suceava iau tot ce e mai bun din Vatra-Dornei, Radauti sau Cimpulung-Moldovenesc. Noi nu avem posibilitatea de a aduce jucatori din judet si trebuie sa restringem aria de selectie strict la municipiul Iasi. De cantonamente nici nu poate fi vorba." Directorul Liceului cu Program Sportiv, Vasile Midvighi, considera in schimb ca motivul regresului inregistrat de echipele de baieti nu este lipsa conditiilor, ci faptul ca s-a neglijat selectia. "Voi lua toate masurile pentru ca de acum inainte sa se puna mai mult accent pe activitatea de selectie", ne-a spus Vasile Midvighi. Pe unde o mai fi ratacind adevarul? In zilele noastre este aproape imposibil sa mai faci performanta fara un suport financiar solid, or la LPS bugetul este cam la aceleasi dimensiuni ca acum 7-8 ani, iar numarul competitiilor este in continua crestere. O posibila solutie ar fi atragerea unor sponsori linga aceste echipe, insa oare cine e dispus sa investeasca bani in niste juniori? (Daniel SIMION)

Comentarii