Himera numita promovare

Cind incerci sa analizezi activitatea unei echipe care a disputat unsprezece etape de campionat cu siguranta ca sint multe de spus, mai ales in cazul echipei de handbal masculin Politehnica Mecon Iasi, care pleca la drum in septembrie cu un obiectiv (cel al promovarii) de care s-a indepartat de la meci la meci. Cu doar trei victorii obtinute, cu doua infringeri pe teren propriu (la ambele echipe ploiestene plasate pe podium, Inspet si Petrolul Teleajen) si cu doar doua egaluri scoase in deplasare (la Sighisoara si Copsa Mica), studentii se scalda acum in zona nisipurilor miscatoare, la un singur pas de pozitiile retrogradante. Returul pare putin mai lejer (iesenii urmind sa joace de sase ori acasa si cu majoritatea echipelor vecine de clasament) si asta poate indeparta echipa moldoveana de zona fierbente, desi nu putini sint aceia care ii prevad mari probleme in fuga de divizia a III-a. Factorii care au determinat aceasta amplasare sint multipli. Fara a efectua nici macar un transfer de marca, clubul iesean si antrenorii echipei s-au amagit cu ideea ca talentul unei generatii despre care insusi fostul campion mondial Cristian Gatu a gasit cuvinte de lauda, este suficient pentru a scoate handbalul masculin iesean din gaura in care se gaseste in ultimii ani. S-a incercat doar readucerea lui Ioan Zepciuc si a lui Marius Ciocoiu, ambii jucatori cu multa experienta, dar care, din varii motive, au evoluat sporadic. Si atunci totul a ramas pe umerii tinerilor care s-au izbit in numeroase situatii de lipsa lor de experienta la acest nivel. In fata adversarilor rutinati, a unor arbitri care uneori le-au taiat din elan, dar evoluind si in lipsa motivatiilor de orice fel, rezultatele slabe n-au intirziat sa apara, bataliile pierdute sau terminate egal pe final fiind specialitatea casei. Practic nu jucatorii sint principalii responsabili pentru evolutia lor ci mai degraba se pune problema cum de acestia inca mai au rabdarea sa se antreneze, sa joace pentru te miri ce, atita timp cit primele si indemnizatiile de efort, cumulate, sfideaza bunul simt. Te intrebi apoi cum de un Eugen Pascutoi nu lasa totul balta si pleaca in prima divizie (de unde are oferte), acolo unde poate spera la o viata mai usoara si la o perspectiva mai larga pentru cariera lui, situatie de care nici portarul Pralea nu este strain. Fara nici un fel de sprijin (asa cum baschetul si, mai recent, rugby-ul au avut sansa sa aiba), asteptind in zadar rezultatul "intenselor" cautari ale conducatorilor in acest sens (care dureaza de ani buni), sectia de handbal continua sa fie una din "umpluturile" cu care Politehnica isi mentine statutul de club bugetar. Astfel, Iasul traieste cu iluzia unei reveniri in prima divizie, vis care, in aceste conditii, n-are practic nici o sansa de realizare. Scaldat intre sezoane cu evolutii acceptabile si retrogradari rusinoase, handbalul masculin iesean continua totusi sa existe, insa rostul acestei mentineri nu se justifica. Toata aceasta stare trebuie practic sa ia sfirsit si acest lucru este realizabil doar in momentul in care nemultumirile, frustrarile, vor iesi la iveala. (Lucian MINUT)