UPDATE: Incepe treaba serioasa

duminică, 12 decembrie 2010, 21:14
7 MIN
 UPDATE: Incepe treaba serioasa

Au marcat: Cristina Neagu 7 (3 din 7 m); Ionela Stanca – 5; Valentina Ardean – 5; Melinda Geiger – 5; Oana Manea – 4 ; Magda Paraschiv  -3; Florina Chintoan – 3; Roxana Han – 3; Adina Fiera – 2; Oana Soit – 1; Mihaela Tivadar – 1; Aurelia Bradeanu – 1 – Romania; Katarina Krpez – 6; Andrea Lekic – 5; Jelena Nisavic – 3; Biljana Balac – 3; Sanja Damijanovic – 2; Sladjana Lazic  -2; Tanja Vuckovic – 2; Susana Cubela – 2; Jovana Bartosic – 1; Marina Dimitrovic – 1; Jelena Zivkovic – 1 – Serbia.

Asa cum ne-am obisnuit, romancele au pornit sovaielnic partida cu Serbia, iar calculele au inceput sa domine gindurile in primele 10-15 minute ale jocului considerat drept floare la ureche. Serbia conducea cu 4-1 si in tabara romana a intervenit un seism, accidentarea Cristinei Varzaru.O accidentare destul de grava, "Varzi" suferind o ruptura musculara la glezna. Pentru ea, Europenele din Danemarca si Norvegia s-au incheiat, conducerea delegatiei noastre asteptind-o pe Adriana Nechita s-o inlocuiasca in faza a doua. Pina la urma, a fost floare la ureche pentru Romania, care a echilibrat scorul in prima jumatate a actului I si apoi au inceput, incet-incet sa se distanteze pina la cea mai clara victorie a grupei A de la Aalborg. La pauza, antrenorul Radu Voina a luat o decizie ce s-a dovedit inteleapta, introducerea in poarta a Talidei Tolnai, care s-a dovedit peste tot ceea ce a aratat pina acum titulara Paula Ungureanu. Sirboaicele au tinut o vreme diferenta de 6-7 goluri, dar accidentarea celei mai bune jucatoare, Andrea Lekic, a fost picatura care le-a umplut cupa de pelin, astfel incit Voina si-a permis sa odihneasca titularele si sa foloseasca unele jucatoare ce au dovedit ca n-au fost aduce de florile marului in Danemarca: Melinda Geiger (necrutatoare in executii de la distanta), Mihaela Tivadar si Florina Chintoan au dovedit pofta de joc si ambitie in a-si demonstra calitatile. In urma acestui rezultat, Romania s-a calificat in grupa principala I a Campionatului European, care isi va desfasura meciurile la Herning, tot in Danemarca, dar poarta povara infringerii nefericite de joi. Si chiar daca unul dintre cele doua rezultate din ultima runda avantajeaza echipa tricolora, echipei noastre ii va fi greu sa devanseze Danemarca in aceasta grupa si aceasta nu depinde doar de ea.

 

Una calda, alta rece!

Croatia – Muntenegru 29-28 (13-12). Echipa muntenegreana, pregatita de charismaticul Dragan Adzic, a suferit o infringere la mare lupta in fata Croatiei, care a avut in Andrea Penezic o realizatoare de temut (10 goluri). Echilibrata in prima parte, partida a fost in repriza secunda la mina croatelor, care au condus cu 19-14 (’39), 23-17 (’44) si 25-19 (’47). In ultimele zece minute, muntenegrencele au inceput o veritabila cursa de urmarire, care n-a avut insa efectul scontat, in ciuda eforturilor Bojanei Popovic, Sanjei Bulatovic si Majei Savic. Pe ansamblu, Bojana Popovic (11) si Marija Jovanovic (6) au fost cele mai bune jucatoare ale Muntenegrului, de la croate mai remarcindu-se Lidija Horvat (5). Asa cum era de asteptat, in celalalt meci al grupei B, Rusia a invins Islanda, scor 30-21, elevele lui Evgheni Trefilov calificindu-se, impreuna cu celelalte doua nationale ex-iugoslave in grupa principala. Victoria Croatiei ne convine, intrucit toate cele trei echipe vor merge in continuare, cu doua puncte, la fel ca si Romania. Clasamentul grupei B: 1. Rusia – 4 p; 2. Muntenegru – 4 p; 3. Croatia – 4 p; 4. Islanda – 0 p.

Danemarca – Spania 22-19 (12-9). Acelasi public ostil adversarelor echipei gazde si un arbitraj similar ca si in meciul cu Romania: corect in ansamblu, dar cu mici inclinari de balanta pe ici, pe colo, in momentele esentiale. Chiar daca Danemarca a invins Spania la aceeasi diferenta cu care a trecut de Romania, asemanarile se opresc aici. Ca potential, Romania s-a aratat superioara echipei nordice, cu exceptia celor zece minute de cadere de la inceputul reprizei secunde, in care a primit opt goluri fara sa inscrie vreunul. Atoasa echipa a Spaniei a impresionat numai in ceea ce priveste puterea de lupta si agresivitatea, de aici rezultind un meci incrincenat, in care duritatile au abundat nu numai pe semicerc, dar si la mijlocul terenului. Cu toate eforturile ibericelor, ele n-au reusit sa depaseasca echipa a Danemarcei, superioara din punct de vedere tehnic. O surpriza in acest meci, ar fi facut ca grupa principala I sa inceapa, practic, de la zero, cu toate echipele la egalitate de puncte. Trine Trøllsen (6), respectiv, Marta Mangue (4) au fost cele mai bune marcatoare ale meciului. Clasamentul grupei A: 1. Danemarca – 6 p; 2. Romania – 4 p; 3. Spania – 2 p; 4. Serbia – 0 p.

Astazi, jucam cu Croatia

Incepind de astazi, pentru tricolore si celelalte handbaliste  incepe faza decisiva accesului spre podium. Cele doua grupe principale se desfasoara astazi, miine si joi, prima la Herning (Danemarca), a doua la Lillehåmmer (Norvegia), rezultatele inregistrate intre echipele colege de grupa in prima faza contind si in continuare.

De la ora 19:45, astazi echipa Romaniei va intilni reprezentativa Croatiei, antrenata de Vladimir Canjuga, un mixaj intre o serie de jucatoare experimentate (Sanela Knezovic, Lidija Horvat, Maida Arslanagic, Dijana Golubic) si tinere dornice de afirmare. Tunarul Andrea Penezic, conducatorul de joc Kristina Franic si portarul Jelena Grubisic sint principalele vedete ale echipei. La editia precedenta, disputata in Macedonia (2008), croatele au pierdut locul V in fata Romaniei dupa un joc cu prelungiri. Tot astazi, se mai disputa in grupa I partidele Spania – Muntenegru (17:45) si Danemarca – Rusia (21:45).

 

UPDATE: A incurcat-o si Norvegia

Duminica seara, s-au disputat primele meciuri din grupa principala II, in care s-au inregistrat o imensa surpriza: Suedia a invins clar cu 24-19 (13-6) reprezentativa Norvegiei. Celelalte rezultate ale primei runde din aceasta grupa sint: Franta – Olanda 23-21 si Ungaria – Ucraina 26:25.

 

Clasamentele grupelor principale

I

1. Danemarca           2          2          0          0          47:41 4

2. Rusia                     2          1          0          1          52-48 2

3. Romania                2          1          0          1          52-51 2

3. Muntenegru           2          1          0          1          52-51 2

5. Croatia                   2          1          0          1          53-58 2

6. Spania                   2          0          0          2          45-52 0

 II

1. Suedia                   3         3          0          0          82-62 6

2. Norvegia                3         2          0          1         86-59 4

3. Ungaria                  3          2          0          1       60-77 4

4. Olanda                   3          1          0          2       64-61 2

5. Franta                    3         1          0          2        63-75 2

6. Ucraina                  3        0          0          3        63-84 0

 

UPDATE: Programul ultimelor doua etape din grupele principale

Marti: Romania – Muntenegru (17:45), Spania – Rusia (19:45), Danemarca – Croatia (21:45) – grupa I, Herning; Olanda – Ungaria (17:15), Suedia – Franta (19:15), Ucraina – Norvegia (21:15) – grupa a II-a, Lillehåmmer.

Miercuri: Ucraina – Franta (17:15), Suedia – Ungaria (19:15), Olanda – Norvegia (21:15) – grupa a II-a, Lillehåmmer.

Joi: Romania – Rusia (17:45), Spania – Croatia (19:45), Danemarca – Muntenegru (21:45) – grupa I, Herning

 

Semifinale, finale (Herning)

Simbata: ora 12:30, meciul V-VI; 15:30, I grupa I – II grupa a II-a; 18:00: II, grupa I – I grupa a II-a.

Duminica: ora 15:30, finala mica; 18:00, finala mare.

Comentarii