Obiectivul s-a indeplinit

sâmbătă, 27 martie 2004, 00:00
2 MIN
 Obiectivul s-a indeplinit

U. „Petre Andrei”: Iglin 14 (4X3), Nanescu 20 (3X3), Colesnicov 13 (3X3), Murgoci 13, Lobanov 11. Au mai jucat: Anghel 2, Nicolae, Fl. Moscalu 5 (1X3).
Romradiatoare: Marin 6, Horopciuc 2, Dumitru 18 (3X3), Mocanu 7, Silaghi 14. Au mai jucat: Ghisoi 6, Lazarescu 13 (3X3), Rosu si Gavrila.
De o victorie la minim trei puncte aveau nevoie baschetbalistii de la Universitatea „Petre Andrei” si pina la urma ei si-au realizat obiectivul dupa o partida in care n-au excelat dar si-au gestionat cu destula siguranta potentialul. Invinsi in tur aproape de limita dupa o partida care a necesitat prelungiri, studentii au demonstrat ca sint valoric peste adversar, dar au trebuit sa fie foarte atenti atita vreme cit presiunea mai mare atirna pe umerii lor decit pe cei al brasovenilor. Debutul a fost nefericit pentru gazde care s-au vazut conduse dupa ce Iglin si-a incercat de doua ori norocul la trei puncte si a irosit inca doua aruncari libere. 0-4 si 3-9 au fost bornele de inceput si iesenii s-au aratat ingrijorati. Situatia a fost salvata, ca si alte rinduri, de Colesnicov, care a luat pe mina lui meciul, a marcat toate punctele sale in primul sfert si s-a aparat foarte bine la cosgeterul Dumitru. Murgoci si-a adus aminte ca se afla intre primii zece recuperatori din campionat si situatia s-a rasturnat in favoarea Universitatii „Petre Andrei”. Nanescu a fost apoi actorul principal al iesenilor, cu ale sale plutiri ireale. Iglin si-a reglat mina de la trei puncte, Mitica Anghel a dat totul pe aparare in fata masivului Mocanu si gazdele si-au marit avansul pina la 37-22 (’15), avans pe care l-au pierdut ulterior atita vreme cit Lazarescu a sanctionat citeva momente de visare. La reluare echilibrul s-a mentinut dupa ce Romradiatoare a optat adesea pe o aparare avansata. Dumitru a scapat de doua ori de sub supravegherea lui Nanescu, Murgoci si Florin Moscalu au replicat si avansul echipei antrenate de cuplul Magurean-Boisteanu se mentinea la cote minime. Finalul a fost marcat mai mult de erori decit de baschet de calitate. Multi jucatori amenintati cu eliminarea, atacuri iesene purtate cu incetinitorul si ratari din pozitii favorabile de ambele parti, Lobanov fiind pina la urma singurul care a mai aratat cite ceva. „Puteam obtine o victorie mai consitenta dar este bine si asa. Ma bucur ca Iglin si-a mai reglat tirul si remarc prestatia din aparare a lui Anghel.” – a spus Petre Magurean, antrenorul echipei care simbata viitoare ar trebui sa piarda la mai putin de treisprezece puncte partida de la Pitesti. (Lucian MINUT)

Comentarii