Repede, la gara!

duminică, 10 mai 1998, 23:00
1 MIN
 Repede, la gara!

Programat pentru ora 10, 00, meciul de pe stadionul Agronomia a inceput cu 45 de minute mai devreme pentru ca oaspetii sa prinda trenul spre casa. Rugbistii din Brasov au venit la Iasi doar pentru a lua punctul pentru prezenta, ei alcatuind o echipa de doi bani care se va salva insa de la retrogradare profitind de retragerea Minerului Berbesti din campionat. Iesenii au dominat copios intilnirea, reusind 16 incercari, 11 dintre acestea fiind transformate. Ceea ce a fost in teren a semanat cu un joc de-a soarecele cu pisica, gazdele ridiculizindu-si adversarii. In momentul in care arbitrul Ioan Davidoiu (Bucuresti) a fluierat sfirsitul partidei cu 20 de minute mai devreme, nimeni nu s-a suparat. Studentii pentru ca au batut "suta", oaspetii pentru ca vor prinde acceleratul de Brasov iar putinii spectatori se grabeau deja spre Sala Polivalenta sau spre stadion. Campionatul se intrerupe pina pe 6 iunie, deoarece echipe nationala va efectua un stagiu de pregatire. Chestia e cel putin interesanta, rugbyul fiind poate singurul sport din Romania unde se intrerupe campionatul diviziei secunde pentru o actiune a echipei nationale. Jucatorii ieseni vor profita de aceasta pauza pentru a pregati sesiunea ce se apropie, toti fiind studenti. Din partea noastra, multa bafta!
Antrenorul Mihai Emanuel a folosit simbata urmatoarea garnitura: Arnautu, Formagiu, Afrasinei, Bas, Budisteanu, Cojocaru, Munteanu, Ionescu, Tufaru, Moraru, Cazacu, Manole, Saramet, Luca, Hordila. La pauza, au mai intrat: Chirila, Costache si Ivanut. (Daniel SIMION)

Comentarii