Saminta de scandal la Cupa Romaniei

miercuri, 03 februarie 2010, 21:50
2 MIN
 Saminta de scandal la Cupa Romaniei

In aceste zile se disputa in Sala "Gradinari" din Iasi, "Cupa Romaniei" la box, rezervata juniorilor de 15-16 ani, cu participarea a 130 de boxeri din toata tara, inclusiv lotul national de juniori.

Din pacate, prima zi de concurs a fost umbrita de un scandal generat de o decizie controversata de arbitraj la meciul de la categoria 54 kg dintre Sorin Alexoae (CSS Unirea Soroceanu) si campionul en-titre, Alexandru Stan (Vointa Bucuresti). Dupa trei runde, punctajul cumulat al celor trei arbitri judecatori a fost 0-0 (destul de rar in competitiile pugilistice), caz in care, conform regulamentului international se apeleaza la preferintele judecatorilor. La acest meci, decizia la preferinta a fost in favoarea lui Stan. "Nu este posibil asa ceva. Alexoae a condus tot timpul si scorul a fost 0-0, nu intrau pumni pe calculator, desi capul lui Stan se misca mereu. Cind am intrebat pe delegatul general, Constantin Feraru din Focsani si pe Vasile Catea, toti au dat din umeri. Pai daca in Iasi, boxerii nostri sint furati, la ce sa ne mai asteptam cind mergem in deplasari?", se intreba antrenorul lui Alexoae, Viorel Soroceanu, care nu a mai facut contestatie, deoarece aceasta trebuie platita, fara certitudinea unei intoarcerei a deciziei. De aceeasi parere este si cunoscutul tehnician ploiestean Titi Tudor, descoperitorul lui Leonard Doroftei: "In opinia mea trebuie sa cistige boxerul dn Iasi", a spus cel cunoscut intre prieteni ca "Titi Prosop".

Vasile Catea, presedinte al Asociatiei Judetene de Box Iasi si candidat serios la presedintia Federatiei a precizat ca nu este vorba de vreo eroare logistica": "Cei doi boxeri, foarte tineri, au facut multa risipa de energie pe ring, dar nu au finalizat nici o actiune pentru a-i convinge pe arbitri sa puncteze, astfel incit scorul a fost 0-0. In aceste conditii, arbitrul de ring a aratat cartonasul alb, invitindu-i pe judecatori sa-si arate preferintele. Toti cei cinci au optat pentru Stan, datorita unui plus de combativitate a bucuresteanului. In opinia mea, a fost o decizie corecta", a precizat Catea.

Cupa Romaniei continua astazi si miine, de la ora 16:00 cu semifinalele, iar simbata, de la ora 11:00, in "Sala Gradinari" vor avea loc finalele

Comentarii