Telepatia ne salveaza

vineri, 04 martie 2005, 00:00
2 MIN
 Telepatia ne salveaza

Dupa atita amar, cu care s-au tratat pe terenurile grele pe care au lucrat de la intoarcerea din Italia, fotbalistii de la Poli Unirea au parut ieri, in amicalul disputat la Focsani, niste mielusei iesiti la zburdat. Acest fapt s-a datorat excelentei suprafete de joc focsanene, antrenorul oaspetilor, Ionut Popa, spunind ca si-ar dori ca gazonul din Copou sa fie macar ca terenul de antrenament al gazdelor! Ambele terenuri din apropierea Milcovului au fost refacute in urma cu putin timp de firma fratelui celebrului baron de Vrancea, Marian Oprisan, aceeasi societate negasind insa formula optima pentru stadionul „National”, care a generat celebrul scandal de dupa meciul de trista amintire, cu Danemarca.
Poli, care a ales sa alinieze echipe diferite in fiecare repriza, s-a impus la capatul unui meci in care ambitia gazdelor de a-si depasi conditia nu a anulat handicapul valoric, punctele purtind semnaturile lui M. Pacurar (’27, cu capul, din 5 metri, dupa o centrare a lui Beceru) si R. Miclea (’64 – sut-centrare de la 20 de metri, mult lateral stinga, mingea lovind bara laterala inainte de a intrat in poarta). In afara golurilor, ambele echipe au trecut pe linga alte reusite, cel mai aproape aflindu-se Miclea (ce a ratat un penalty obtinut de Onofras in minutul 70 si alte citeva ocazii clare) dar si focsanenii Dogaru (min. 51) si M. Dumitru (min. 90), ce au nimerit bara.
Poli a trecut ieri si pe linga posibilitatea de a sta total linistita in retur, un profesor focsanean, Virgil Sandu, propunindu-i antrenorului Ionut Popa o reteta sigura pentru salvarea Iasului de la retrogradare, bazata pe telepatie! „Mi-a spus ca nu vom mai avea ce face cu punctele. Pentru a scapa de insistentele lui, i-am promis ca il voi cauta. Dar, daca fac asta si raminem in A, o sa spuna lumea ca e meritul lui!” a glumit tehnicianul iesean. Acesta s-a aratat multumit in general de jucatorii nou-veniti („argentinienii se adapteaza din ce in ce mai bine, in timp ce Rednic a inceput slab, dar apoi si-a revenit”), exceptia fiind Stanciu, care „fiind si injurat de citiva spectatori, nu a reusit sa joace conform asteptarilor” contra fostilor sai coechipieri.
Poli: Arcanu – Beceru, Onut, Ad. Ilie, Ad. Toma – Arhire, Gavatorta, Mitruc, Bogdanovic, Cl. Ionescu – Pacurar (35 Onofras), in prima repriza, Branet (’65 Dulcianu) – T. Petre, Baldovin, Ir. Ionescu, Ad. Toma (’70 Palimaru) – T. Stanciu, Chiesa, Bernard, D. Rednic, R. Miclea – Onofras (’70 Bilba).
(Ovidiu MINEA, Cristi IRIMIA)

Comentarii