„Stranierii“ au luat cu asalt UMF-ul: Numărul de dosare depuse, dublu față de numărul de locuri

sâmbătă, 02 august 2014, 01:54
5 MIN
 „Stranierii“ au luat cu asalt UMF-ul: Numărul de dosare depuse, dublu față de numărul de locuri

Pe cele 653 de locuri pe care le-a scos la dispoziţie instituţia de învăţământ superior pentru studenţii străini s-au depus 1.259 de dosare.

Înscrierile pentru studenţii străini pe locurile destinate liniilor de predare în română, engleză şi franceză la Uni­versitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ din Iaşi s-au încheiat în cursul zilei de vineri.

Astfel, pe cele 653 de locuri pe care le-a scos la dispoziţie instituţia de învăţământ superior pentru studenţii străini s-au depus 1.259 de dosare, aproape toate locurile de la toate specializările ocupându-se integral, cea mai mare concurenţă fiind la Facultatea de Medicină Generală. Aici, la studiul medicinii în limba en­gleză s-au înscris, pe cele 150 de locuri, 385 de candidaţi, în timp ce studiul medicinii în limba franceză a atras 452 de persoane de peste hotare pe cele 150 de locuri. Pe linia cu predare în limba română pentru studenţi străini, pe cele 50 de locuri scoase de către instituţia de învăţământ superior, au existat 84 de dosare depuse.

În premieră faţă de anul trecut, instituţia de învăţământ superior a scos un loc la Nutriţie şi dietetică, pentru care există un singur candidat, şi două locuri pentru Balneo­fiziokinetoterapie şi recuperare, la care există tot un singur candidat.

La Facultatea de Medicină dentară există doar doi candidaţi pe cele 30 de locuri la linia de predare în limba română, cea cu predare în limba en­gleză se acoperă integral 70 de locuri, 70 de dosare, în timp ce concurenţa de 2 pe un loc este la predarea în limba franceză, unde pe cele 90 de locuri disponibile au fost depuse 194 de dosare.

La Tehnică Dentară, pe cele cinci locuri disponibile nu a fost niciun candidat. În ceea ce priveşte Facultatea de Farmacie, au existat 40 de locuri la predarea în limba română pentru studenţii străini, locuri pe care există 52 de studenţi, iar la predare în limba engleză 70 de locuri, la care candidează 88 de tineri.

Au venit mai mulţi francezi

Conform reprezentanţilor instituţiei de învăţământ superior medical, anul acesta concurenţa a fost şi mai mare, în creştere faţă de anii trecuţi, pe locurile cu predare în limba franceză şi în limba engleză, iar un număr crescut de candidaturi a venit din partea studenţilor francezi.

„Concurenţa e mare încă de anul trecut dar a crescut şi mai mult. Avem studenţi din zona Maghreb, adi­că Tunisia şi Maroc, din ţările anglofone, Suedia, dar şi mulţi din Asia. Se menţine un număr crescut de studenţi din Taiwan, din India, ceea ce este bine fiindcă e un semn că preferă învă­ţământul nostru celui din Anglia, unde îşi depun cei mai mulţi dintre ei dosarele“, a declarat prof.dr. Doina Azoicăi, decanul Facultăţii de Medicină de la UMF.

În ceea ce priveşte locurile cu predare în limba română, aceasta a precizat că ele sunt ocupate în principal de cei care au venit anul trecut şi au stat un an pregătitor, în care au învăţat limba română la Universitatea „Ale­xan­dru Ioan Cuza“ din Iaşi, dar şi români plecaţi în Canada care se întorc şi învaţă medicină, dar au cetăţenie străină. „Cei care nu urmează un an pregătitor trebuie să dea mai întâi un test de limba română, nu se pot înscrie decât dacă reuşesc să treacă un nivel 2 la limba română, ceea ce nu prea se întâmplă. Astfel, aceste locuri sunt ocupate fie de românii plecaţi şi care se întorc, din Canada sau Franţa în general, care vin ca cetăţeni străini şi nu români, şi de cei care au făcut anul pregătitor“, a adăugat prof.dr. Doina Azoicăi.

Trei milioane de euro doar de la străinii din anul I

Ţinând cont de faptul că taxa de şcolarizare este de 5.000 de euro pentru fiecare student străin, dacă îşi va ocupa în întregime locurile, UMF Iaşi va câş­tiga 3.265.000 de euro în anul următor doar de la studenţii străini care s-au înscris pe locurile destinate pentru ei. Aceste taxe sunt suplimentare celor plătite de studenţii de pe locurile cu ta­xă, care plătesc 6.000 de lei la Medicină Generală, Medicină Dentară şi Farma­cie şi 5.000 la Bioinginerie Medicală.

„Cele 653 de locuri aduc universităţii peste 3 milioane de euro doar în cazul stu­denţilor care au intrat acum în anul 1 şi pe locurile care se ocupă în acest an. Ţinând cont de faptul că am primit un număr de 1.259 de dosare, urmează să se desfăşoare procesul de evaluare a lor pentru a stabili exact studenţii care vor fi admişi“, a declarat Daniela Druguş, director general administrativ al UMF Iaşi.

––

Universităţile din Iaşi pregătesc oferta pentru bobocii de toamnă

Universităţile din Iaşi au început deja să se gândească la admiterile din toamnă şi să stabilească datele pentru acestea. Astfel, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ din Iaşi va decide dacă va organiza o nouă sesiune de admitere după data de 10 septembrie, până când studenţii înscrişi acum trebuie să îşi confirme locurile. Locurile rămase libere după data respectivă vor mai fi scoase la o tură de admitere în partea a doua a lunii septembrie.

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi“ din Iaşi are cea mai lungă perioadă de înscriere, de 11 zile, între 8 şi 18 septembrie, în timp ce Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi are o admitere de doar trei zile, care începe în aceeaşi zi cu cea de la UTI, între 8 şi 10 septembrie. Apoi, între 11 şi 13, UAIC va selecta candidaţii care au îndeplinit toate criteriile şi care vor intra pe locurile puse la dispoziţie şi va afişa rezultatele.

Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad“ a stabilit admiterea din luna septembrie pentru perioada 8-11 septembrie, urmând ca anul universitar să înceapă patru zile mai târziu, pe 15 septembrie. Anul la USAMV se va încheia pe 28 iunie 2015 pentru elevii care reuşesc să ia toate examenele, urmând apoi o perioadă de două săptămâni de practică. Pentru restanţieri sau cei care vor să dea măriri, va mai exista o săptămână de examinare ce se va încheia pe 19 iulie.

Comentarii