Cinci candidaţi n-au mai ajuns la examenul pentru directori

joi, 13 octombrie 2016, 01:54
2 MIN
 Cinci candidaţi n-au mai ajuns la examenul pentru directori

În cursul dimineţii de ieri, profesorii care s-au înscris la concursul pentru ocuparea funcţiei de director general şi director adjunct au susţinut prima probă, cea scrisă, care este şi cea mai dificilă din cadrul concursului. Însă, ca la orice examen, există şi candidaţi care nu se prezintă, în cazul de faţă,  un număr de cinci cadre didactice s-au răzgândit şi nu au mai dat proba. Cel mai probabil, aceştia s-au simţit nepregătiţi, timpul de studiu fiind unul destul de scurt.

 „În judeţul Iaşi, proba a început în ambele centre la ora 10,12. Au fost admişi la proba scrisă 261 de candidaţi din care 5 candidaţi au absentat. Proba scrisă s-a derulat conform metodologiei, fără incidente“, a precizat Sabina Manea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi. La acest concurs există şi câteva surprize, în cazul Colegiului „Emil Racoviţă“, Colegiului Naţional şi Colegiului de Artă. La primele două, actualii directori, Paula Gavrilescu şi Cristina Vîlcu, nu s-au înscris în concurs, iar la Liceul de Artă nu există niciun candidat pentru postul de director. Deşi au dat multe examene la viaţa lor, emoţiile au existat chiar şi pentru actualii directori.

Unul dintre ei, Carmen Losonczy, directorul Liceului de Informatică, ne-a mărturisit că „acest examen a fost plin de provocări; ca orice examen, a fost solicitant“. De menţionat că în 43 de unităţi de învăţământ nu s-a înscris niciun candidat pentru posturile existente. În ceea ce priveşte funcţiile vacante de director adjunct, au fost depuse 78 de dosare de înscriere pentru cele 110 posturi vacante, fără nicio înscriere pentru 41 de unităţi şcolare.

La acest concurs au existat şi  229 de comisii, fiecare comisie fiind formată din cinci membri: un reprezentant al primăriei, un reprezentant al consiliului local, doi profesori şi un inspector şcolar. Şcolile care au dorit, au avut posibilitatea să invite la supraveghere reprezentanţi ai părinţilor, elevilor sau sindicatelor din învăţământ. Proba orală, care va consta într-un interviu, în cadrul căruia se va evalua CV-ul şi se va discuta pe marginea scrisorii motivaţionale, va avea loc pe 17 octombrie, urmând ca pe data de 18 noiembrie să se afişeze rezultatele. În perioada 21-23 noiembrie, cadrele didactice nemulţumite vor putea depune contestaţii, iar pe 16 decembrie se vor afişa rezultatele finale. 

Comentarii