Cursele de pe Aeroportul Iași pleacă cu întârziere din cauza ninsorii

vineri, 21 aprilie 2017, 09:50
1 MIN
 Cursele de pe Aeroportul Iași pleacă cu întârziere din cauza ninsorii

Mai multe curse de pe Aeroportul Iași vor pleca cu întârziere din cauza condițiilor meteo. Potrivit reprezentanților aerogării ieșene, decizia a aparținut operatorilor aerieni, pista aeroportului fiind operațională. 

Astfel, o cursă Wizz Air spre Tel Aviv a decolat cu o întârziere de câteva ore, iar alte trei aeronave așteaptă îmbunătățirea vremii pentru a decola. Este vorba despre cursele spre Londra (programată inițial la 8.30, Blue Air), Otopeni (programată inițial la la 09.30, TAROM) și Paris (programată inițial la 10.30).

„Decizia a aparținut operatorilor. Aeronavele vor decola în curând”, spun oficialii aeroportului. 

Pe de altă parte, pe parcursul nopții, autoritățile au intervenit pentru a debloca drumul spre Aeroport. Zeci de copaci au fost tăiați sau au căzut pe zona de la Lacul Veneția spre cele două terminale.

Comentarii