Elevii vor fi până pe 4 mai în vacanța de Paște. Urmează perioada tezelor

vineri, 22 aprilie 2016, 12:45
1 MIN
 Elevii vor fi până pe 4 mai în vacanța de Paște. Urmează perioada tezelor

Vacanța de Paște începe sâmbătă, 23 aprilie, și se termină mați, 3 mai, potrivit structurii anului școlar 2015-2016.

Elevii intră de sâmbătă în vacanța de Paște și se întorc la cursuri miercuri, 4 mai, potrivit structurii anului școlar curent. Cursurile școlare vor avea loc în perioada 4 mai – 24 iunie, când elevii intră în vacanța de vară (25 iunie 11 septembrie).

Tezele din semestrul al II-lea se susțin, de regulă, până la data de 20 mai. Excepție de la regulă fac elevii din clasele terminale de liceu și gimnaziu, care intră în vacanță mai devreme, având în vedere că pe ei îi așteaptă examenle naționale de Bac, respectiv Evaluare Națională.

Astfel, elevii de clasa a XII-a termină cursurile pe 3 iunie, iar cei de clasa a VIII-a termină școala pe 17 iunie.

Mediafax

Comentarii